Fabrica de Timp Liber din Turda – proiect de reabilitare, revitalizare și recontextualizare pentru comunitate

Text: Mihaela Bidilică – Fundatia Rațiu pentru Democrație

Istoria locului

Vechea berărie este o clădire simbol a orașului Turda, localizată într-un punct-cheie, de intrare în oraș, dinspre Alba Iulia și Târgu Mureș. Se pare că, pe amplasamentul fabricii, în antichitate se găsea o așezare romană, iar în perioada medievală funcționa aici un târg de animale. Construcția industrială din care mare parte se patrează până în prezent a fost realizată în mai multe etape, între anii 1796 și 1814, la comanda unui evreu înstărit din Turda, Lazăr Simon Mendel.

“Fabrica de bere Mendel” a fost înființată ca societate pe acțiuni în jurul anului 1878, iar în 1880 a fost extinsă și renovată, fiind renumită pentru berea de bună calitate fabricată aici.  În 1927, când se numea deja ”Fabrica de Bere Tudeană”, unitatea funcționa cu 90 de angajați și producea 50000 de hectolitri de bere anual. La începutul anilor 1940, fabrica a fost cumpărată de Herman Auslander, care a închis-o pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial.

In perioada postbelică, fabrica și-a reluat activitatea și curând după aceea a fost naționalizată, aici producându-se berea Ursus. În 1992, Fabrica de Bere Ursus a fost prima firmă din România privatizată prin oferta publică pe acțiuni, acționarul majoritar fiind compania germană Brau und Brunnen International GmbH. În 1996, South African Breweries din Johanesburg, Africa de Sud, cumpără compania germană și decide, patru ani mai târziu, să dezafecteze fabrica de la Turda, întregul proces de fabricație fiind mutat la Cluj-Napoca. În 2004, a fost cumpărată de actualul proprietar, Turda Development, Regent House Properties – deținută de familia Rațiu, care a realizat valoarea si potentialul ansamblului clasat monument istoric (CJ-II-m-B-07787) pentru municipiul Turda și și-a propus să o reabiliteze, să o refuncționalizeze astfel încât să poată fi redată comunității.

Proiectul de revitalizare

Reprezentanții Fundației Rațiu pentru Democrație se așteaptă ca procesul de regenerare să se deruleze pe o perioadă de zece ani. Având în vedere că se dorește ca ansamblul să raspundă atât nevoilor social-culturale, cât economice ale comunității, revitalizarea se va desfășura pe etape. Într-un prim pas, terenul din jurul clădirii va fi deschis ca spațiu verde public, printr-o amenajare de tip parc care va include: o zonă de promenadă, un pavilion pentru concerte și spectacole,  un loc de joacă pentru copii, terenuri de sport, un skate park, un adrenaline park, o plajă urbană.

Încă din 2012, s-a început amenajarea Centrului Comunitar. S-a intervenit la nivelul șarpantei, învelitorii și închiderilor, astfel încât spațiul reabilitat să poată fi dat în folosință curentă. S-a lucrat în etape, împreună cu voluntari internaționali, cu susținerea reprezentanțillor comunității antreprenoriale și cu sprijinul Rațiu Family Charitable Foundation din Londra. Centrul a fost inaugurat în 2015 și a fost declarat în 2016, ca entitate nonprofit, de sine stătătoare, sub numele de “Fabrica de Timp Liber”, sub egida căruia se implementează următoarele etape.

A doua etapă a fost finalizată în 2014, în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Scena- pavilion, rezultatul unui atelier de două săptămâni, a fost înălțată sub supravegherea inginerului Marius Șoflete care a lucrat cu 14 tineri arhitecți din România și Franța.  Structura din lemn a fost gândită pentru a facilita organizarea unor spectacole de muzică, teatru și cinema în aer liber. Este un exemplu în care forma, performanța structurală și creativitatea conlucrează alcătuind un obiect de arhitectură cu identitate.

În 2015, un teren de circa 3000 de metri pătrați, situat în zona intrării principale în fosta incintă industrială, a fost amenajat ca spațiu verde și de promenadă, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. În acest scop au fost plantați arbori și arbuști autohtoni, fiecare specie indicată pe plăcuțe din lemn. Totodata, în curtea vechii berării,  a fost instalat un stand cu biciclete care promovează zona biogeografică Cheile Turzii.

La începutul anului 2016, a fost semnat un parteneriat pe termen lung cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Acesta prevede realizarea unor concursuri studențești și ateliere de practică la Fabrica de Timp Liber, organizate de Grupul de Cercetare “Arhitectura. Timp. Habitudini”, coordonat de Șef de lucrări dr. arhitect Dan-Ionuț Julean.

 

© FOTO: Mircea Rosca

Parteneriatul cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism

S-a organizat un concurs cu premii pentru crearea unor obiecte- piese de mobilier urban și instalații arhitecturale în curtea Fabricii de Timp Liber, prin folosirea de lemn reciclat de la vechi butoaie păstrate în incintă.

© FOTO: Mircea Rosca

În perioada 6-21 iulie a avut loc “workshopul de lemn reciclat” în urma căruia 16 studenți și 4 elevi voluntari, coordonați de trei cadre didactice (Dana Julean, Ionuț Julean, Daniel Șerban) au creat și realizat cinci piese de mobilier urban tip bancă, un hamac, o pergola, un obiect semnal sub forma unui copac și o structură de grinzi reciproce amplasate în zona de promenadă.

 

 

 

© FOTO: Mircea Rosca

O altă inițiativă a fost concursul de proiecte de idee, pentru studenți arhitecti, în vederea amenajării unui spațiu nonconformist de cazare pentru tineri – Free Time Factory Fun & Funky Youth Hostel. În urma jurizării au fost oferite două premii și doua mențiuni. Echipa câștigătoare a simulat un viitor pitch către client:

Calitatea spațiului liber a inspirat două volume din lemn, ce stau așezate simplu, în această fostă hală din berărie. Cele două volume conțin zonele de dormit și grupurile sanitare. Zona de zi, bucătăria și zona de luat masa au fost amplasate spre fațada vestică, în legatură cu viitoarea curte interioară.
       Zonele de dormit conțin două niveluri: nivelul de jos cu paturi supraetajate tip capsule, și un nivel mezanin mai flexibil, toate acestea însumând 41 de locuri, împărțite în 4 zone, fiecare cu un caracter aparte. Dată fiind densitatea mare de locuri de dormit într-un spațiu relativ mic, conceptul de față propune o idee simplă și totuși creativă, care oferă în același timp și intimitate, dar și un mod distractiv de hosteling.
       Cărămida proaspăt decapată împreună cu lemnul și metalul ajută la construirea unei atmosfere industriale autentice, dar în același timp plină de caldură și ospitalitate.
      Fun & Funky Youth Hostel reprezintă un loc vibrant și distractiv, cu o zonă principală de relaxare pentru toată lumea, dar și numeroase zone mai linișite, în care fiecare călător își poate regăsi intimitatea.” – Andreea Pop & Bogdan Simionescu, Premiul I

Premiul_I_Pop_Andreea_Simionescu_Bogdan

În cel mai scurt timp se va stabili un plan de implementare. Odată finalizat acest proiect, se va deschide primul hostel pentru tineri din zonă. Spațiul va fi disponibil voluntarilor internaționali, care vor dori fie să inițieze sau să se alăture unor proiecte în beneficiul comunitatii, fie să descopere frumusețea naturală a zonei.

 

Premiul_II_Drogotel_Ionut_Nechimis_StefanPremiul II: Drogotel Ionut, Nechimis Ștefan

Conform studiului dezvoltat în cadrul parteneriatului se dorește ca această dotare de ospitalitate să fie completată de numeroase alte funcțiuni: un restaurant-cafenea, o berărie artizanală cu terasă, un muzeu dedicat istoriei fabricii de bere,un teatru studio, ateliere de creație, galerii comerciale pentru mici producători, spații pentru artiști, camere de oaspeți și o sală de conferințe ca spațiu multifuncțional.

Fiecare etapă implementată, în curs de realizare sau încă în fază de proiect reconfirmă, în definitiv, conceptul inițial al proprietarilor pentru un spațiu deschis comunității locale și dedicat acesteia.

Sari la conținut