În „Space of Flows, Space of Places: Materials for a Theory of Urbanism in the Information Age”, Manuel Castells ne spune ca nu construieste teorii urbane pe baza altor teorii, ci ca trage mai degraba concluzii teoretice pertinente pe baza observarii si interpretarii transformarilor sociale si spatiale actuale. Asadar, observarea presupune o cartografiere atenta a unor conditii structurale (relatii de putere, conexiuni culturale, legaturi între practici si obiceiuri, interactiuni si atitudini umane) si o interpretare critica a acestor conditii, în scopul identificarii acelor semnificatii relevante, capabile sa reenergizeze educatia profesionala în directia coordonarii mai inteligente a viitoarelor practici spatiale si articularii unor conditii echitabile de viata urbana.
Cartografierea structurala îi ofera lui Castells conceptul orasului ca sistem socio-spatial de comunicare culturala în care transformarile societatii sunt exprimate, nu reflectate. Printre transformarile inevitabile se pot enumera: intensificarea fenomenului urbanizarii si depopularea zonelor rurale din cauza migratiei fortei de munca; descentralizarea spatiului urban datorata raspândirii sistemelor de telecomunicatii; dezvoltarea simultana a individualismului si comunitarismului în noi tipare de socializare; criza modelului patriarhal; diferentierile culturale tot mai radicale de la o generatie la alta; agregarile multietnice în acelasi spatiu urban; turismul de masa si migratia fortei de munca; noile tipare de comportament public; noi forme economice legale si ilegale; chestiunile de mediu…
Din punctul de vedere al interpretarii, Castells mediaza trei feluri de opozitii:
- la nivel functional, antagonismul dintre global (economie, tehnologie, comunicatii, putere administrativa) si local (viata privata, locul de munca, identitatea culturala, participarea politica);
- la nivelul semnificatiei, opozitia dintre individ (interesele personale) si comunitate (valorile articulate în sfera publica);
- la nivelul formelor, contrastul dintre locuri (specifice, concrete, modelate fenomenologic de experiente umane) si retele (generice, eterice, determinate de tehnologii si infrastructura).
Concluziile sunt optimiste si lucide. Castells ne spune ca, desi nu mai dispunem de o cultura urbana dominanta la care sa facem referinta pentru a ne legitima interventiile (ca în secolul al XIX-lea sau la începutul secolului XX), putem sa operam cu coduri multiple culturale (fizice, sociale, electronice) în masura în care acestea sunt comunicabile si traductibile, pentru a evita excluziunile si segregarile sociale. Apoi tiparele locale de comunicare sociala pot fi integrate cu cele globale ale culturii media, în termenii actiunilor practice spatiale spontane sau organizate „de jos în sus”, pentru a echilibra actiunile institutionale oficiale, „de sus în jos”. Aici, cred eu, este locul strategic al participationismului si activismului urban, de pilda. În sfârsit, mediul electronic de comunicare, ce corespunde noilor formule de socializare virtuala, daca nu ramâne prizonier în zona „fantasy”, poate fi articulat în mod firesc cu lumea actiunilor concrete, fizice, prin strategii si tactici care solicita în mod inevitabil creativitatea profesionala la un nivel inter- si transdisciplinar.
Toate aceste trei aspecte concluzive – multicodarea, participationismul si coexistenta spatiului concret cu cel informational – se pot regasi în exemplul proiectului urban Superkilen din Copenhaga, realizat prin colaborarea dintre BIG, Topotek1 si SUPERFLEX, pe care îl vom publica în urmatorul numar al revistei noastre. Superkilen este un colaj caleiodoscopic din fragmente variate, artefacte si ready-made, ca o tapiserie urbana hibrida cu fire provenind din peste 50 de culturi diferite. Este expresia proiectarii urbane inclusive pentru un loc concret, definit de identitatea multipla sociala si de conectarea la spatiul retelelor de informatii care „enciclopedizeaza” experienta directa in situ cu naratiuni semnificative online. Este o reusita a unui discurs profesional care refuza endologia, pesimismul si radicalismul si ofera în schimb dialoguri spatiale autentice si medieri „postcritice” între opozitii percepute în mod traditional drept insurmontabile.
* foto:
Superkilen – un nou parc urban în Nørrebro, Copenhaga, unde mobilierul urban a fost adus din peste 50 de tari diferite, si aplicatia pentru telefoanele smart, care contine texte, imagini si materiale video pentru ghidarea vizitatorilor.
Proiect: BIG, Topotek1 & SUPERFLEX
