Noi, voi, media, oamenii de cultura discutam despre spatiul public. Iata ca efectele acestor discursuri au inceput sa apara. Poate nu cele mai bune, daca ne gandim la explozia de jardiniere, garduri, cosuri de gunoi din care mai nou se face, ca de la sine, spatiul public pentru anumite agende de primarii.
Dincolo de problematica urbanistica sau arhitecturala, spatiile publice sunt un dat al oraselor caruia nu i te poti sustrage, o functie naturala a urbanitatii. Chiar daca nu le cultivam asa cum se cuvine, ele cresc si se dezvolta uneori spontan in paralel cu orasul, sau se nasc prin hazardul unor intamplari.
Ce sa numim oare spatiu public, o piata bine desenata, sau mult mai potrivit energia concentrata intr-un moment dat, fie pentru un festival fie pentru un protest, sau pur si simplu pentru a sta singur in mijlocul unei multimi? Dupa cum vedem, sintagma are sens numai in coalitie cu prezenta umana.
Si atunci e firesc ca el sa evolueze alaturi de o societate, sa fie intr-un fel de raport biologic cu ea, atunci cand promoveaza schimbul de idei, interactiunea umana, cand devine loc pentru forme de manifestare ale tolerantei sau creativitatii. Spatiul public poate fi la fel de bine legat de control si segregare, poate insemna privilegii sau pur si simplu mercantilism, atingand in acest fel probleme de strategie economica sau politica, poate sa tina de un rasism financiar, sa devina inceputul unui ghetou sau loc de agresiune.
Am fost invitat sa moderez o discutie despre acest subiect la Sinaia, cu ocazia Balului arhitectilor alaturi de Cristi Puiu (regizor), Alec Balasescu (antropolog), Dumitru Bortun (profesor de comunicare si relatii publice) si Dan Perjovschi (artist). Vad acum posibila imaginea arhitectului ca un constructor al culturii si nu doar un specialist in lucruri frumoase. Subiectul ramane o punte de legatura intre noi si ceilalti, promitand o societate pe care as numi-o societatea spatiului public. Una care sa fie curioasa, deschisa, civilizata si cultivata, sa consume inteligent si responsabil, o comunitate toleranta, educata, dar si autoreflexiva sau critica. Poate o fi un club de premianti, dar eu, unul, mi-l doresc.
