Vorbesc de orele alea cand s-a dat drumul la pietoni si biciclete pe pod. Nu stie nimeni de ce, dar pana si nuntasii de la bisericuta din cartier veneau pe pod sa-si faca pozele acolo. Multa lume foarte curioasa, buluc acolo, pret de cateva ore. Si bicicletele au aparut ca din senin. Plus rolerii. Una peste alta, toata lumea fericita: care se plimba, care se dadea pe roti, unii priveau in sus la maretia inginereasca a imbinarilor, altii se uitau peste Bucuresti.
Asa cum e el, mai prapadit (plin de oportunitati si potential, cum se zice), Bucurestiul in dupa-masa aia de sambata ii fericea pe oameni. Pentru cateva ore Bucurestiul avea ceva din aerul si freamatul celui mai tare proiect newyorkez: the highline, pe care il experimentasem cu cateva zile inainte, la premiile Archiprix.
The High Line (www.thehighline.org) este linia de trenuri de marfa care statea in mijlocul Manhatanului ca o relicva a erei industriale. I-a cazut cu tronc fostului primar Rudolph Giuliani. Nu atat linia cat terenul ocupat de ea, teren bun pentru oportunitati & plin de potential. Din punctul asta de vedere nu exista diferente. Totusi, (ca e si un totusi la mijloc) un grup de activisti / ong-isti a initiat o miscare ampla de protejare a acestui mic patrimoniu si a rezistat pana in vremurile noastre, cand Michael Bloomberg a schimbat politica si a pus pietonii pe primul loc. Despre proiectul asta va povestim noi alta data pe larg, dar cel mai important e ca tot acest parcurs feroviar a devenit pietonal.
Ce idee trasnita si fara cap, ar putea zice unii, sa bagi bani intr-o strada doar pentru pietoni si gradini suspendate in mijlocul NY. Despagubirile pentru investitorii initiali au venit sub forma de metri patrati construiti compensatorii in alte zone; pe de alta parte, banii dislocati de parc se intorc acum la primarie sub forma de impozite si taxe colectate de la toate dezvoltarile rezidentiale si business care apar acum pe langa highline.
FELICITARILE SE CAM TERMINA AICI
Pentru cateva ore, zic, podul de la Basarab a avut si el partea lui de glorie. Chiar si fara gradini si proiectul de landscape, mii de oameni se plimbau veseli incolo si-ncoace.
In orele astea mi-am dat seama ca, din pacate, nu vor mai gusta prea curand senzatia de libertate. Cumva am simtit si pericolul de a fi prins aici, intr-o zi torida, in plin ambuteiaj datorat gatuirilor de banda de la capatul podului. In ciuda bunului simt, pe podul ala nu exista, in 2011, niciun acces pietonal, nici macar pentru cazurile de urgenta: daca cineva ar vrea sa care vreo targa pe-acolo ar fi imposibil. Din estimarile de 80.000 de masini pe zi, cum se lauda primaria, un ambuteiaj pare la mintea cocosului si, statistic vorbind, se mai intampla si accidente la un astfel de trafic. In lipsa oricarei strategii de interventie umana, probabil se va folosi linia de tramvai… Va sugerez de pe acum o drezina pe post de ambulanta, pentru evacuarea celor aflati la ananghie acolo. Nu exista, desigur, nici o linie dedicata bicicletelor.
Domnul primar s-a temut de accidente, desi n-ar fi fost cazul daca cineva se gandea la un trotuar protejat pentru pietoni si la unul, la fel de protejat, pentru bicle. Cum pietonii si bicicletele nu sunt chiar pe picior de egalitate cu masina (semnul maximei prosperitati culturale si materiale in anumite paturi), pare firesc ca lucrurile sa arate asa. Bicle, pietoni? “Aaa, aia cu ong-urile lor”. Din cate inteleg, cuvantul oengist a devenit baubau-ul administratiei actuale; mai rau, sperietoarea celor ce vor progresul si dezvoltarea. Dar uite ca cel mai important proiect urban din orasul cel mai nebun dupa bani (de New York e vorba, fireste) e chiar unul pornit de astfel de activisti. Dovada ca ONG-urile sunt, totusi, folositoare la casa omului si pot genera initiative de succes pentru zona politica. Mai vorbim. Acu’ e vara, bucurati-va de terase, evenimente si de cea mai proaspata editie a revistei Zeppelin.
