concert regal caritabil - top

Articol revista # 75

 

Editorial: O cantata de Bach, niste surferi

Post de: Constantin Goagea
 

Nu am fost niciodata la Leipzig, doar ca, in timp ce ascultam un pic de muzica la mine acasa, un amanunt frivol m-a trimis intr-o calatorie imaginara pe Katharinenstrasse, si de-acolo tocmai in Santa Cruz dupa cum veti vedea.

Mutat la Leipzig in 1723, Bach (fiindca asta ascultam) a inceput sa scrie muzica pentru festivitati si serbari in aer liber, foarte la moda in epoca baroca (va marturisesc ca am tinut minte diverse date legate de viata lui datorita unei formulari antologice a lui Leonard Bernstein care suna cam asa: Bach a murit in 1750, si asta a fost foarte bine fiindca a impartit secolul al 18-lea exact in doua jumatati).

Leipzig avea o viata culturala intensa, nu doar una comerciala, si marile petreceri organizate in oras, de altfel aproape saptamanale, se tineau in cafeneaua sau in gradinile Zimmermann. Stand pe jos sau pe bancute improvizate, lumea venea sa asculte si sa vada pe strada cu pricina, in parcuri sau in gradini, aceste spectacole. Dupa numarul de copii ale libretelor care se distribuiau spectatorilor, se pare ca puteau sa asiste si pana la 700 de oameni.

Cantatele profane pe care le-a scris nu erau chiar opera, dar se desfasurau pe o structura de arii si recitative, avand mai ales teme mitologice. Daca nu ati ascultat inca, va asigur ca sunt bucati pe care ati vrea sa le fredonati, e o muzica sprintara si stralucitoare, foarte „altfel” decat v-ati obisnuit sa ascultati de la protestantul si familistul Bach, fiind niste lucrari pe care le compunea in chip de comenzi private, si care-i aduceau beneficii financiare rezonabile. Intr-una dintre aceste cantate, cea cu numarul 205, numita Eolus impacat, a carei reprezentatie a avut loc pe Katharinenstrasse, locul este cel care determina practic partitura, si aici e micul amanunt de care va vorbeam: Bach foloseste ecoul real pe care piata din josul strazii il produce si-l introduce ca parte integranta din muzica. Dialogul intre orchestra si voci se bazeaza pe ecourile din piata si, in final, zeul vantului este imbunat.

Acest ecou pe care Bach il surprinde in piata trebuie sa fi avut un efect extraordinar in realitate, o forma interesanta de lucru cu sunetul si spatiul public.

Nu imi dau seama cat de populare sau cat de elitiste erau evenimentele acestea, dar mi se pare incantator ca acum aproape 250 de ani oamenii stiau sa se bucure de locurile lor intr-un mod atat de subtil.

Daca va veti uita pe Google Earth la strada Katharinenstrasse, pare destul de banala, nu-i nimic special cu locul asta azi (exista o cutie mare numita muzeu de arta), si evident nu e nimic care sa evoce ceva din ecoul acela, insa mie tocmai aceasta lipsa mi se pare fructoasa, fiindca pune in evidenta felul in care mici evenimente, pe care suntem tentati sa le credem vulnerabile in fata timpului, pot sa puncteze si sa marcheze identitatea unui loc in memoria oamenilor, la fel de solid precum arhitectura. Explorarea spatiului prin sunet si spectacol e adeseori un subiect fascinant pentru muzicieni, si am un exemplu contemporan de data aceasta, un performance legat tot de Eolus, daca se poate spune asa, cu niste goarne pe malul oceanului in Santa Cruz, cu Evelyn Glennie (despre ale carei experimente voi mai scrie) cantand pentru surferi intr-un golf pe un promontoriu aflat deasupra apei. Goarnele respective rezonau la vant si la sunetul facut de valuri si de strigatele surferilor. Reiesea o compozitie muzicala care se producea in contact direct cu acel spatiu si care trebuia sa reactioneze la fel de rapid ca si surferii la orice schimbare din jur, fie a vantului, fie a sunetului valurilor. Pe de alta parte, aceasta lucrare chestioneaza insasi ideea de public spectator, la fel de bine ca pe cea de loc de reprezentare artistica sau de spatiu public in care are loc un performance.

Si pornind de la aceaste exemple cu forme elaborate de arta, care manipuleaza spatiul prin sunet si sunetul prin spatiu, sper sa va fi deschis apetitul pentru subiectele legate de sarbatoare, spectacol si interactiune in oras sau intr-un spatiu animat. Va invit in acest numar la o vizita in Italia, de unde prezentam in paralel Salone, marele festin milanez de design interior, si Esterni, o alta idee despre cum se poate recupera orice loc, cat de neinsemnat, si despre cum orice situatie urbana, oricat de modesta, tranzitorie si provizorie poate fi transformata intr-un motiv de spectacol, o celebrare a clipei. 

Sari la conținut