Articol revista # 124

 

Editorial: Eroi de epopee. David, Goliath și activismul urban

 

Text: Ștefan Ghenciulescu / Foto: Helmut Ignat

A circulat pe net în ultima vreme o știre mică, haioasă, dar și foarte semnificativă: la New York urmează să fie compusă o operă, având ca subiect  lupta din anii ’60 dintre Robert Moses, urbanist atotputernic, apostol al mașinilor, responsabil de nenumărate autostrăzi urbane și de demolări uriașe, și Jane Jacobs, celebră ca teoretician urban și apărătoare înfocată a cartierului și micii comunități ca elemente esențiale ale unui oraș uman.

edito Mici eroi de epopee - parcul vacaresti -foto Helmut Ignat

 

Ei bine, doamna Jacobs a fost și activist urban și s-a opus vehement planurilor lui Moses pentru o nouă autostradă ce ar fi urmat să rupă în două zona Lower Manhattan (conținând Greenwich Village, dar și ceea ce e azi SoHo). Mica mișcare independentă a crescut și a reușit în final să oprească proiectul.

Și iată că azi, când în lumea dezvoltată, teoriile lui Jane Jacobs au ajuns mai valabile decât autostrăzile urbane, lupta dintre cetățeni și autoritate devine subiect de operă. Sigur, paralela cu România poate fi privită la modul caraghios – cine sunt ipostazele locale ale oponenților, ce șanse vor fi să le fie dedicate peste 50 de ani opere ( sau alte moduri – mai locale – altă muzică epică) etc.  

Am sucombat și eu acestor tentații însă, la modul serios, prefer să văd în această poveste o resursă de optimism: marile noastre probleme sunt, dar au și fost ale altora, și mai e și loc de happy-end; chiar merită să te chinui, deși uneori chiar succesul – vezi gentrificarea zonelor ce păreau la un moment dat  condamnate – începe să aducă noi probleme.

Și ca un mic sprijin pentru acest optimism – iată că la European Public Space Prize au ajuns în finală două proiecte din România despre care am scris și noi în Zeppelin: crearea de spații publice, la Reghin, în cadrul programului „Față de Mureș”, și piscina provizorie pe care StudioBASAR a instalat-o în 2012 la Festivalul Street Delivery din București.

În acest număr vă prezentăm un proiect excepțional: Parcul Natural Văcărești. Organizațiile sale care îl construiesc, printre care și una de arhitecți, se luptă  cu tenacitate pentru a obține sprijin și pentru a instituționaliza o zonă specială de protecție. Șansele nu sunt rele – le ținem pumnii din toată inima lor și celorlalți probabili viitori eroi de epopee urbană.

Sari la conținut