Eram toti bogati si cool, lumea era un bar misto de tot pe care il stiau toti dintr-o revista, de unde ne priveau toti plini de admiratie cum ne urcam in masinile noastre scumpe, apoi, da, ii invitam pe toti la mine acasa, fiindca eram bogat si toti ma invidiau, fiindca apasam pe telecomanda si era o piscina pe tavan si apa aceea albastruie lasa o umbra palida delicata pe peretii mei de onix,
care aveau in spate un sistem de leduri care de cate ori respiram faceau visuals interactive pe fundul piscinei in forma de corpuri de femeie care se balaceau ca o holograma in piscina de pe tavanul asta din sticla din Guatemala, care filtra lumina de afara, si televizorul era pe toti peretii fiindca citisem asta in Ray Bradbury – 451 de grade Fahrenheit, cu o casa care are televizoare cat toti peretii – onix si televizor si visuals, ca un bar, ca un shopping center la New York, la Milano, in Singapore, in Dubai, cand treci cu pungile doldora de bogatie, viata e splendida, doar pentru ca am cum sa va daruiesc tuturor cate o bucata din visele mele, dar mintea mea e plina de idei de design, visez design, respir design, sunt copilul rasfatat al revistelor de design, sunt preferatul interviurilor culturale fiindca literatura si designul sunt pasiunile mele, am vrut sa am, asa, o meserie care sa ma apropie de arta, ma pricep la chestiile astea de gust, dar nu se castiga asa multi bani, in felul meu sunt un arhitect, am idei pentru un oras intreg, am construit insa vila asta si, ceea ce nu stie nimeni, am o biblioteca de carti vechi, arata luxul si pasiunea mea pentru frumos, biblioteca are o usa secreta, cu un cifru digital si care imi scaneaza retina ca-n filme, fiindca mi-au placut mereu filmele, filmele si designul si literatura, nu am timp sa citesc dar imi place mult sa cumpar carti straine vechi, si toti literatii care vin la noi fiindca sunt cele mai tari party-uri in piscina, fiindca sunt admirat, filmele SF pe care le punem cu proiectorul asta 3D nou, intru in biblioteca toata din mahon, trandafir si castan iranian, cel mai fin lemn, am fost pana acolo sa-l aducem, gradina pe care am comandat-o din Japonia, un bonsai urias – are doi metri, broasca testoasa colorata – mi-au dat certificatul ei de nastere, peste 200 de ani, e ideea unui artist bolivian, i-a dat numele Lolita, Nabokov, doamne ce idee de instalatie artistica, o broasca testoasa care se plimba printre diamante, o metafora a puterii si nemuririi, in felul meu sunt un artist, poate cel mai complex, broasca si bonsaiul si in rest mult pietris adus de la ocean, din Australia, acolo oamenii au respect pentru natura, nu vroiam sa fie nimic contaminat, vreau ca natura sa fie casa mea, pentru Lolita orice, prietenii mei stiu, arta e peste tot la mine in casa, apoi deschizi apa, filtrele m-au costat o avere, stii ca pentru fiecare ceasca de cafea aruncam pe geam 145 de litri de apa, imi plac astia cu ecologia, nu ma gandisem la asta pana acum, dar am plecat odata in Islanda, vroiam sa vad pinguinii, eram mai mult curios cum pot ei sa conserve natura, pe mine ma costa toata biosfera pe care am creat-o, arta si natura, asta poti spune despre mine, am stat doar o saptamana, cred ca mi-ar placea sa traiesc acolo, poate daca nu ar fi frig, noi suntem mereu admirati, romanii, ziceau islandezii cu respect in restaurante, poate pentru ca ma vedeau cum cheltuiam, dar pentru mine masa trebuie sa fie ca o arta, sa gusti din ce-i mai bun si mai scump pretutindeni, asta e pentru mine si pentru toti prietenii pe care-i invit cu mine, auzisem de Daniel Spoeri care facea chestia aia cu restaurantul si cu farfuriile murdare pe care le expunea dupa petreceri, lipite acolo cu tot cu furculite, servetele, totusi e prea futuristic pentru noi, cum poti sa vinzi farfurii murdare si sa spui ca sunt arta, eu asa ceva nu prea as vrea sa am pe pereti, cum mi-ar fi onix cu Spoeri, chiar nu merge, si da, poate un artist mare, o sculptura, daca e sa aleg, trebuie sa fie perfecta, ca in Renastere daca ma intelegeti, pe care s-o pun intr-o nisa acoperita cu sticla groasa de 5 centrimetri prin care nu intra nici glontul, e superb detaliul asta de prindere, il am in minte, fusesem intr-un SPA dar nu mai stiu unde, nu se vedea niciun surub, l-au facut cu un designer din Suedia, ador designul nordic, pe italieni mai mult pentru masini, nimeni nu face rosul lor, dar am si cateva piese englezesti cand iesim in vacante imi place sa conduc ceva micut si retro, un pic sixties, anii ‘60 pentru mine… ii ador, pur si simplu, si felul in care flutura esarfa cand ai doar cerul deasupra, putina lume stie Brazilia ca mine, Republica Dominicana, apele perfecte pentru diving, am spirit de aventura, prieteni din toata lumea, chiar asa, nu am cont de Facebook, cred ca l-as bate pe Mark direct, hai, poate nu, oricum, prietenii mei sunt in toata lumea, spun ca sunt un nebun, adevarul e ca arta e natura mea si natura e arta mea, asta poti spune, daca ma cunosti, crizele pentru mine tin de lipsa frumosului, daca oamenii ar construi mai mult ce criza ar mai fi? dar sa fie totul cu gust, fiindca o lume fara simt al esteticului duce la criza, oamenii au construit fara gust mai demult iar acum platim toti pentru asta, cine cumpara urateniile astea de blocuri, fiindca daca era cu gust se vindea bine, eu fac asta si mereu am succes, dar de asta prefer sa fiu mereu plecat, ador tarile straine, unde suntem respectati pentru ceea ce suntem cu adevarat, daca nu arati asta poate nu te poti numi patriot, dar tara noastra e bogata si merita sa fie respectata prin cei ca mine si prietenii mei, care am facut totul pe baza de idee si de gust.
