Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Laurian Ghințoiu
Nu toată lumea știe, dar ansamblul Bauhaus din Dessau, compus din celebra clădire principală și din locuințele profesorilor nu este doar un muzeu, ci și sediul unei academii internaționale ce oferă cursuri post-universitare de proiectare și cercetare. Un loc viu, deschis către viitor, în care proporția de studenți și profesori din afarta Germaniei este covârșitoare.
Orășelul Dessau se află în landul Sachsen-Anhalt, din fosta Germanie de est, un bastion al partidului de extremă dreaptă, Alternative für Deutschland (AfD). Acesta este pe primul loc în preferințele naționale și ar obține cam 40 % în land. Și nu iubește deloc Bauhaus-ul.
Așa cum am aflat dintr-o știre Reuters , „Bauhaus însemană dezrădăcinare, dislocarea arhitecturii”, afirmă Thomas Tillschneider, purtătorul de cuvânt al partidului de probleme de cultură. Tillschneider, care, în mod ironic, este originar din Timișoara, unul dintre orașele-simbol ale multiculturalismului european, afirmă că AfD nu vrea să interzică școala, dar a sugerat că nu ar mai exista suținere financiară atunci când vor câștiga alegerile locale. În condițiile în care partidul atacă în general subvențiile pentru „cultură și artă anti-germană”, cam înțelegem la ce trebuie să ne așteptăm. De altfel, în mod deloc neașteptat, partidul îl are ca model de politică arhitecturală pe Donald Trump.
Internaționala fascistă, acum și în arhitectură.
La fel ca toate partidele și mișcările de extremă-dreaptă, și AfD încearcă să își nege legăturile cu strămoșii interbelici. Merită cu atât mai mult să ne uităm în trecut.
În 1931, nazismul nu luase încă puterea. Aveau loc alegeri locale. Iar într-un pliant național-socialist pentru alegerile comunale din Dessau, octombrie 1931, primul punct al programului era:
„Anularea imediată a tuturor cheltuielilor pentru Bauhaus. Profesorii străini trebuie demiși fără preaviz, deoarece responsabilitatea față de cetățenii săi a unei bune guvernări este incompatibilă cu foamea de care suferă compatrioții germani, aceasta în timp ce străinii sunt plătiți din belșug din taxele poporului în suferință.” (Traducere proprie după reproducerea din Magdalena Droste, Bauhaus, Bauhaus-Archiv Museum für Gestaltung, Taschen, 1999x, ilustrație, pag. 226))
Erau mai sinceri în discurs. Au câștigat, evident, și școala a trebuit să evacueze clădirea și să se mute la Berlin. A urmat o perioadă confuză, cu atacuri violente, cu încetarea finanțărilor publice și private, dar și cu un oarecare sprijin din partea unor oficiali mai deschiși față de un Bauhaus epurat, „german”. I se propunea, de exemplu, directorului Mies van der Rohe o formulă care să nu-i mai includă pe profesorii evrei Vasili Kandinsky și Ludwig Hilberseimernu a făcut-o. Desființarea a avut loc în 1933. Totuși, ea nu s-a realizat printr-un act al autorității, ci ca hotărâre unanimă într-o ultimă ședință a corpului profesoral.
Departe de-a fi un gest simbolic, a fost un (ultim) act de libertate ce ne spune multe – tocmai în această perioadă.
*
Zeppelin #178, cu tema „Ceilalți arhitecți #2” va fi disponibil în curând în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay, sau va putea fi comandat aici.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.
Râmânem la înălțime, împreună.
