Despre design şi comunitate creativă la conferințele online Creative Night Talks din noiembrie

Seria de conferințe Creative Night Talks, organizate de Revista Atelierul, continuă cu 2 ediții în luna noiembrie, transmise live, avându-i ca invitați pe specialista în design Mariana Nicolae, care va vorbi despre design și design interior, pe 4 noiembrie și Cristina Potra-Mureșan, co-fondator și manager al centrului cultural independent FABER (prezentat și în zeppelin, aici) și Diana Caducenco, specialist în comunicare și relații publice la centrul cultural FABER, care vor povesti, pe 11 noiembrie, despre cum a luat viață proiectul și despre comunitatea coagulată în jurul său.

Mariana Nicolae este de profesie jurnalist iar numele său se leagă de reviste de specialitate de design interior și industrii creative. A participat la târguri internaționale, precum Ambiente, Tendence, light&building, ish, Christmasworld (desfășurate la Frankfurt), spoga gafa, spoga horse, FSB, aquanale, imm (care au loc la Koln), H.O.M.I și iSaloni, de la Milano, London Design Week, și BIFE România, de la București. Își fructifică experiența acumulată în mulți ani de presă pe site-ul său, unde scrie despre design, trend-uri, arhitectură, tehnologii inovatoare, brand-uri, evenimente ori personalități.

Cristina Potra-Mureșan este co-fondator și manager al centrului cultural independent FABER. Atașamentul față de Timișoara și oamenii săi, care stă și la baza FABER, a început să îmbrace forme concrete odată cu implicarea în Alergotura, Timotion și Fundația Comunitară Timișoara.

Diana Caducenco activează ca specialist în comunicare și relații publice la centrul cultural Faber.community și ca specialist în marketing digital la agenția Debordant. Centrul cultural independent FABER, din a cărui echipă fac parte, a luat naștere prin reabilitarea unei clădiri din patrimoniul industrial al Timișoarei de către o echipă de oameni implicați de-a lungul anilor în diverse proiecte civice, sociale și culturale ale orașului. Având sloganul ”The Capacity Building”, FABER reunește spații de evenimente și întâlniri, bistro social, coworking, maker space și, nu în ultimul rând, multe energii din comunitatea creativă.

Conferințele vor putea fi urmărite pe site-ul revista-atelierul.ro și pe pagina de FB Revista Atelierul

Primele 8 conferințe online din sezonul de toamnă al Creative Night Talks au adus invitați care au împărtășit perspective din domeniul industriilor creative şi culturale în care activează și care au contribuit astfel la o mapare a situației curente și la un ghid de bune practici în acest domeniu. Astfel, deschizând discuția despre importanța educației în cultură, mixul artă – tehnologie, colaborarea necesară între instituțiile publice și domeniul privat, arta urbană și cea contemporană, comunicarea culturală, comunități și noile forme de exprimare artistică, s-a creat un spațiu în care profesioniștii comunică, se conectează și învață unii de la alții.

Edițiile anterioare, care i-au avut ca invitați pe dr. Andreea Grecu, expert cultural, Mihaela Ghiţă, redactor Radio România Cultural şi fondatoare a asociaţiei Qolony, dr. Sorin Predescu, director executiv al Casei Artelor din Timişoara – Direcţia Județeană pentru Cultură Timiş, Andrei-Ioan Racovițan, cofondator feeder.ro și Unhidden, Oltea Zambori – specialist în comunicare culturală, Florin Cobuz, fondatorul Nod makerspace şi membru al juriului DI-PLOMA, Sorina Jecza, co-organizatoare a Bienalei de artă contemporană Art Encounters şi fondatoarea Fundaţiei Interart Triade și pe Alin Rotariu, manager de producție al festivalului Simultan, pot fi urmărite în continuare pe site-ul www.revista-atelierul.ro și pe pagina de FB omonimă.

Creative Night Talks este un proiect semnat de Revista Atelierul, ce digitalizează o arhivă colectivă a creativilor şi antreprenorilor culturali, demers realizat de o echipă capabilă să gestioneze și să implementeze un astfel de proiect pluridisciplinar. Creative Night Talks propune o abordare multidisciplinară a ceea ce devine un ghid de noi bune practici în domeniul industriilor creative şi culturale, a avut în ediţiile anterioare peste 24 de speakeri și primele două sezoane au fost urmărite de peste 80.000 de persoane. Proiectul susţine în mod direct dezvoltarea continuă şi prezentarea susţinută a industriilor creative şi culturale din România, oferind acestui sector o vizibilitate constantă.
În cadrul acestui sezon Creative Night Talks, 7 ilustratoare: Gabi Toma, Alina Chiş (Rue Atelier), Diana Grigore (DAIA), Angela Mincă, Loredana Maholea, Alexandra Ciocan și Iulia Mirică au realizat și o serie limitată de stickere şi cărţi poștale de autor.

Conferințele Creative Night Talks sunt moderate de Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 15 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, cofondatoare a Revistei Atelierul, doctor în istoria artei și curator independent.

Proiect cultural realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.
Un proiect Asociaţia Atelierul de Creaţie (Revista Atelierul)
Partener internațional: Messe Frankfurt

Articol conex:

FABER. Centru cultural și productiv independent, Timișoara

Sari la conținut