Geberit

Articol revista # 123

 

Despre arhitectură, frică, artă și straturi sociale

 

interviu cu Gergő Horváth, curatorul Bucharest Biennale 6

Bucharest Biennale se va desfășura anul acesta între 23 mai – 24 iulie. După 6 ediții, unica bienală de artă contemporană din Europa Centrală și de Est îl va avea drept curator pe Gergő Horváth. Iată-l de vorbă cu Darius Sebastian.

 

Gergő Horváth - curatorul Bucharest Biennale 6

În extrasul din conceptul bienalei, „Aprehensiune. Înțelegând prin frica de a înțelege”, aflat pe www.bucharestbiennale.ro, vorbești despre frică într-o manieră mai puțin abordată. Este posibilă cunoașterea prin frică?

Totul pornește de la frică. Frica de eșec, de neînțelegere, frica de Dumnezeu sau de a nu fi acceptat. Încercăm să ne spunem că avem alte motive, dar este un mecanism de apărare. Frica nu mai este administrată politic într-un mod așa direct. Este, de multe ori, o construcție politică indusă social. Educația, mai ales în România, este una punitivă, nu creativă, bazată pe frică, cea față de profesor, de magistrul care stă la catedră și vorbește doar el, studentul trebuie doar să repete ce a spus la examene.

 

04_wurm

Discursul politic radical a devenit un fel de distracție intelectuală, de utilizare pentru a sublinia ampatamentul social al artei, uneori fără nici un fundament. Arta a devenit un instrument de interogație, dar în egală măsură implicarea politică pierde din sens atunci când actul artistic este explicat neapărat ca un act de revoltă, fără a ține cont de ceea ce Hannah Arendt numea nesupunerea criminală care nu lasă loc de construție, ci abandonează ruine. Cum ar trebui interpretată această modă din ce în ce mai prezentă și în scena românească de artă și arhitectură?

Este un act pur românesc. De ce ar fi arta scutită de așa ceva? De ce să ne chinuim să construim ceva nou când putem pur și simplu distruge ceea ce există deja? Și asta pornește dintr-o frică care ține de mecanismul de gândire creștină a românului. O frică față de ceva ce nu înțelege. Și, dacă nu înțelege, trebuie eliminat. Acesta este arhetipul poporului român. Aici folosesc cuvântul popor, pentru că în opinia mea încă nu putem vorbi despre o societate în România. Acest fenomen a devenit predilect, cumva, în zona de artă, pentru că scena de artă a redescoperit discursul politic pretins academic. Este un fel de discurs care câștigă admirația celor apropiați și nu poate fi supus unei judecăți academice sau condiționat de opinia publică. O schimbare se poate produce doar dacă se dorește acea schimbare. Din nefericire la noi, în România, nesupunerea e criminală. Ucide orice este creație neconformă cu opiniile noastre personale.

02_stoian

Ai făcut la un moment dat o afirmație legată de layerele, straturile arhitecturale ale orașului ca reprezentare socio-politică. De altfel și alegerea spațiilor pe care le vei utiliza arată un tip de parcurs impus vizitatorului, astfel că cine vizitează bienala va parcurge zone radical diferite ale Bucureștiului.

O bienală este, în primul rând, despre orașul în care are loc. Încerc să mă folosesc de aceste substraturi ale Bucureștiului pentru a întări sau a crea noi componente conceptuale. Sunt importante și zonele care au un context istoric, zonele unde populația locuiește și trăiește viața obișnuită, nu doar obiectivele turistice obișnuite. Orașul real, cum îl numesc eu, oferă o altă experiență. Este lipsit de discursul comunicațional de marketing.

 

03_vidal

Suntem confruntați cu vechea dilemă politică: implicare sau abandon. Poate că în engleză sună mai bine: engagement or disengagement. Gesturi radicale s-au întâmplat în ultimul an. Retrageri spectaculoase de artiști din bienale, concedieri de curatori, anulări de evenimente. Nu e un dublu standard aici? Artistul/curatorul acceptă contractul, primește onorariul și apoi se retrage foarte vocal în aplauzele unui public care de cele mai multe ori este unul spectator, neimplicat, chiar neinformat. Implicarea, participarea, poate fi considerată un instrument pentru legitimizarea politică?

Depinde de situație. Există probleme care pot fi rezolvate doar prin implicare și sunt care pot fi rezolvate prin abandon. Rezolvarea unei probleme prin ignorarea ei. Există oameni care din asta trăiesc. Prin gesturi, scandaluri, statementuri radicale câștigă capital social, politic sau monetar. Este responsabilitatea fiecăruia cât de mult se lasă manipulat.

Știu că este încă devreme să vorbim despre lista finală de artiști însă aș fi curios de câteva detalii privind lucrările selectate în cadrul BB6, despre mediile pe care le-ai considerat apropiate conceptului.

Nu cred în mediu în mod radical, ci, mai degrabă, în conceptul cu o componentă estetică solidă. Dar, ca să raspund: am selectat de la pictură sau new media, până la taxidermie.

 

logo BBG

* photo 1: Gergő Horváth. Photo by Manu Nedula.
* photo 2: Erwin Wurm, Instructions On How To Be Politically Incorrect, Be a Terrorist, c-print, 4 pieces, 75 x 50 cm each, 2003. Courtesy of the artist and Bucharest Biennale.
* photo 3: Gabriel Stoian, Peace, assemblage, taxidermy bird and olive branch. 40 x 30 cm, 2014. Courtesy of the artist and Bucharest Biennale.
* photo 4: Alejandro Vidal, Any idea that can be defended is presumed guilty, paper plane folded with CIA original letter office paper, 2011. Courtesy of the artist and Bucharest Biennale.

Sari la conținut