Cele doua amenajari realizate in colaborare de catre SKBD si Lundi et Demi demonstreaza valoarea hibridizarii reciproce intre arhitectura si designul de obiect.
Transferurile intre arhitectura si designul de obiect pot fi extrem de fertile pentru ambele discipline. Istoria arhitecturii moderne este plina de arhitecti care au proiectat si mobila. De multe ori aceste obiecte au pornit de la obsesia pentru design total – armonia completa intre spatiul arhitectural si mobilier.
Insa scaunele si fotoliile lui Corbu, Mies, Saarinen au ajuns intre timp produse autonome si clasice. In acelasi timp, exista personalitati fundamentale ale modernismului, care au inceput, de fapt, ca designeri: Breuer si Rietveld, in primul rand, dar si Pierre Chareau – cu a lui casa de sticla de la Paris – sau Eileen Grey sunt doar cativa, si dintre cei celebri.
Trecerea atat de fluida de la o scara la alta in cazul creatorilor de geniu ne poate face sa uitam ca cele doua discipline functioneaza totusi destul de diferit. Noi, arhitectii, suntem obsedati de sintezele glorioase, de integritate, de coerenta absoluta, de o mare idee a proiectului care trebuie exprimata prin toate componentele si in toate fazele lui. Aceasta in timp ce designerii sunt obisnuiti sa gandeasca, in primul rand, in termeni de rezolvare a unor probleme, de eficienta tehnica si de piata, si foarte putin in termeni ideologici sau teoretici. Atunci cand lucrurile sunt impinse la extrem, modul arhitectilor de a face design risca sa pice in formalism (cum se intampla cu produsele unora dintre starurile contemporane).
Pe de alta parte, designerii si arhitectii gandesc altfel timpul; primii isi doresc (chiar daca nu o recunosc) opere eterne, in timp ce ceilalti accepta durata de obicei limitata a cererii pentru un produs.
Desigur, aceasta acceptare relaxata a perisabilitatii morale poate duce si la o superficialitate, chiar mai acutizata in cazul designului decat in cel al arhitecturii.
In articolul de fata vom discuta despre doua proiecte realizate in comun de catre un birou de arhitectura si unul de design, si in care hibridizarea celor doua tipuri de abordari a dus la rezultate fericite.
Ambele pornesc de la o tema de amenajare interioara. Prima insa – amenajarea spatiului librariei Carturesti in cadrul Institutului Francez din Bucuresti – se apropie mai mult de un proiect de arhitectura, chiar daca provizoriu. Cea de-a doua – proiectul de amenajare al expozitiei Paul Morand in holul Arhivelor Nationale – este interesanta mai ales din punctul de vedere al sistemelor de expunere si al recuperarii acestora dupa terminarea evenimentului.
ARHITECTURA LA SCARA MICA
Operatia este rezultatul unui parteneriat intre Carturesti si Institutul Francez. Dedicat exclusiv cartilor in limba franceza, spatiul trebuia nu doar sa serveasca vanzarii, ci sa devina si un loc agreabil pentru citit si intalniri informale (canapelele si micul bar devenind elemente esentiale ale amenajarii) sau prezentari de carte.
In mod evident, proiectul de amenajare a unui spatiu in directa legatura cu holul monumental trebuia sa nu agreseze cladirea existenta, una dintre cele mai bine pastrate opere ale romantismului academic de sfarsit de secol din Bucuresti. Operatia de amenajare este extrem de retinuta – elemente si materiale putine, forme simple si, practic, o singura culoare, negrul – iar canapelele, tejgheaua, barul si micul podium pentru prezentari de carti sunt toate realizate special pentru aceasta operatie, si parti ale proiectului global.
Elementul cel mai important il reprezinta ansamblurile de rafturi pentru carti. Acestea se intind din podea pana in tavan, articulate fata de amandoua, si sunt menite sa adaposteasca volumele cu acces liber pe rafturile inferioare, iar restul de exemplare din fondul curent, in partea de sus. Rafturile compun, de fapt, un sistem de pereti extrem de delicati si de transparenti care, fara a ucide spatiul existent, il impart in diferite zone, cu caracter mai deschis sau mai inchis. Desi Attila Kim de la SKBD vorbeste si despre infl uente din zona peretilor traforati ai anilor ’60, transferul cel mai puternic vine totusi dinspre arhitectura ca sistem organizat de constructie. Nu este vorba despre o preluare aproape ad litteram a formelor de case in designul de mobilier, ca in unele exemple celebre din anii ’80. Arhitectura nu functioneaza doar ca metafora („etajele unei cladiri pentru carti”), ci si ca inspiratie structurala, intr-o abordare tectonica a designului.
Sistemul „structural” este simplu: elementele orizontale iau forma unor placi din tabla, cu doua siruri de perforatii. Montantii verticali sunt placi groase din lemn care se prind de cele din tabla in cel mai simplu mod cu putinta, prin intermediul perforatiilor. Astfel, decalarea pe verticala a montantilor nu este arbitrara, ci corespunde sistemului ales, care nu permite, in mod evident, prinderea a doi montanti pe aceeasi perforatie. In acelasi timp insa, aceasta decalare permite repartitia pe categorii a cartilor, iar grila de baza care serveste modularii partitiilor preia desenul usilor interioare vitrate existente. O arhitectura usoara care se suprapune in mod respectuos unui cadru existent.
„PAUL MORAND, L’EUROPÉEN”. DESIGNUL CA RESURSA
Expozitia dedicata lui Paul Morand – scriitor, diplomat, globe-trotter,poet si multe altele, autor al unei lucrari extrem de apreciate si de contestate despre Bucuresti – are loc in holul principal al venerabilului sediu al Arhivelor Nationale. Nu este vorba atat despre o amenajare a spatiului, cat mai ales despre amplasarea unor dispozitive autonome, care impreuna delimiteaza un loc independent in cadrul salii. Panourile si cutiile de expunere incearca sa puna in valoare exponatele (multe dintre ele documente originale foarte valoroase) fara a intra in concurenta cu acestea. Designul devine, insa, o resursa dincolo de functia sa primara.
Pe de o parte, cu ocazia acestei expozitii s-au recuperat spatii ce fusesera, in timp, eliminate din spatiul holului (nisele de pe cele doua parti laterale sau scara monumentala care de ceva vreme nu mai participa la spatiul general). Pe de alta parte, dispozitivele de expunere au fost gandite pentru a fi refolosite de catre Ambasada Frantei la Bucuresti. Compuse din elemente modulare, ele vor fi remontate in doua variante – elemente inalte si mai inguste (corpuri de biblioteca) sau mai scunde si adanci, ce vor include vitrinele actuale.
O solutie eleganta si responsabila care depaseste cadrul unei expozitii si care corespunde unor cerinte extraestetice esentiale, atat pentru design, cat si pentru arhitectura.
