DEGETE VERZI #4 redeschide grădina de pe I.L.Caragiale 32 – București

La Street Delivery, Rezidența Scena 9 din București își redeschide grădina cu un program de discuții cu oameni deștepți, o nouă instalație de yarn bombing dar și multă joacă în curte, de la ping pong pe înserate la ateliere de lampioane din hârtie reciclată.

 

Vineri 17 septembrie

ora 17:00: Ștrencăneală#4 – „De când nu te-ai mai văzut cu fetele?”, vernisaj instalație pe gardul Rezidenței, artistă invitată Adriana Preda

 

DV4_Strencaneala_de cand nu te-ai mai vazut cu fetele

„De când nu te-ai mai văzut cu fetele? capturează momentul intim în care mai multe entități feminine se reunesc. Împreună, se metamorfozează, se delectează și se joacă. În sfârșit se simt în largul lor și își amintesc cât de plăcut este, ca după mult timp să-și destăinuiască secretele. Este un moment rar, în care pot fi văzute chicotind.”

Inspirată de natura feminină, Adriana Preda (născută în 1997) ține un jurnal vizual în care construiește personaje seducătoare sau triste, vulnerabile sau amuzante. Folosește autoportretul și confesiunea pentru a pune în evidență felul în care universul personal poate fi zdruncinat de relațiile interpersonale. Adriana folosește corpul feminin ca o capsulă a timpului, combinând idei socio-politice cu procesele psihice întâmpinate. Scopul final este acela de de a-și materializa ideile indiferent de impredictibilitatea contemporaneității, acceptând frustrarea și refularea ca mijloace de exprimare.

 

ora 19:00: DEGETE VERZI în dialog #6 „În Mațele Monstrului”, invitați: Constantin Vică și Ștefan Tiron

 

DV6_in dialog_in matele monstrului

Filosofăm despre grădini. Și cu cine altcineva mai bine să greblăm subiectul decât cu Constantin Vică și Ștefan Tiron?

Ce va atinge (probabil) flow-ul discuției: ulcerul și grădina bolilor (de la microbiom la holobiont, eco-fascism, habitat eco-gotic), turnura de la filosofia fizicii și fizica ca model al științei la filosofia biologiei și evoluția ca algoritm, the wood wide web, societăţi de particule, molecule, gene, specii, populații și natura inventată, artificialitate și terraformare/marsificare – ilustrate din antropocen (paradisul vostru e iadul nostru).

Ștefan Tiron s-a născut în 1976 și este absolvent al Facultății de Istoria și Teoria Artei din București. Cu rezidențe artistice și curatoriale la Zugger Kultustiftung/Berlin, Akademie Solitude Stuttgart, Chez Bushwick NY, Q21 din Vienna, Utopiana din Geneva si Ruang Mes 56 în Yogyakarta, între 2006-2021 a inițiat, curatoriat și coordonat programul cozzzmonautica de știință popularizată bazat pe explorarea spațiului, gândire speculativă, SF, cosmism și sound art desfăşurat în Timișoara, Arad, Cluj, Oradea, București, Berlin şi Yogyakarta.

Constantin Vică este lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Susține cursuri de Etică în tehnologia informației, Tehnologie și dezvoltare, Morality, Business and Information Technology sau Cultură digitală. Ariile sale de interes sunt plasate în etica informației și computerelor, filosofia informaticii și inteligenței artificiale, bioetică, filosofie socială și politică. În prezent coordonează masterul de etică aplicată la Facultatea de Filosofie.

 

orele 21:00 – 23:00: Nocturnele Rezidenței – Instalație de lampioane, ping pong & relaxare, în grădina Rezidenței BRD Scena9

 

Sâmbătă 18 septembrie

ora 17:00: atelier de lampioane pentru cei mici & cei mari

 

ora 19:00: DEGETE VERZI în dialog #8 „Arhiva MȚR se arată: despre grădini bucureștene și comunități”, invitați: Iris Șerban și Theodor Ulieriu-Rostás (Arhiva de Imagine Muzeul Țăranului Român)

 

DV4_in_dialog7

Despre Arhiva MȚR: o arhivă eterogenă, în care poți găsi lucruri neașteptate (nu doar lumea țărănească, cum ar fi de așteptat),
misiunea și viziunea ei – o arhivă deschisă – deschisă către comunitate, către artiști. Arhiva MȚR se arată: grădini bucureștene, selecție fotografii inedite din Arhiva MȚR, unele arătate rar sau deloc până acum publicului, pornită de la selecția făcută de echipa Degete Verzi + una făcută de Theodor.

Iris Șerban este antropolog și curator; coordonează din 2018 echipa interdisciplinară a Arhivei de Imagine MȚR, iar Theodor E. Ulieriu-Rostás este istoric și cercetător la Arhiva de Imagine MȚR, unde se ocupă cu precădere de fotografia de secol XIX și început de secol XX în spațiul românesc și sud-est european. Împreună, ei ne vor prezenta grădini bucureștene și comunități, văzute prin gaura cheii acestei fabuloase arhive.

 

orele 21:00 – 23:00: Nocturnele Rezidenței – Instalație de lampioane, ping pong & relaxare, în grădina Rezidenței BRD Scena9

 

Pe timpul DEGETE VERZI #4, participanții se pot servi cu sucuri raw din partea casei, oferite de Urban Monkey.

DEGETE VERZI este un proiect despre comunitate și grădinile publice sau private, inițiat de Rezidența BRD Scena9, cu scopul de a reconecta locuitorii Bucureștiului cu spațiile lor verzi.

Între 01 iunie și 17 octombrie, la Rezidența BRD Scena9 și în cartierul Grădina Icoanei, DEGETE VERZI propune o serie de amenajări de grădină, ateliere, instalații de artă contemporană, expoziții și conferințe a căror temă comună este spațiul verde împărtășit. Acestea vor fi completate de o cercetare în arhive și pe teren asupra relației locuitorilor cu spațiul verde, într-un areal care cuprinde zonele Icoanei, Calderon și Ioanid.

Proiectul aduce împreună arhitecți, peisagiști și urbaniști, artiști contemporani și locuitori ai cartierului Grădina Icoanei pentru a crea un focus asupra unor elemente extrem de importante în calitatea vieții unui oraș: confortul pe care îl oferă locuitorilor săi spațiul public și relația acestuia cu necesitățile locuitorilor.

DEGETE VERZI este un proiect realizat de Rezidența BRD Scena9 și Fundația9, susținut de Ordinul Arhitecților din România.

Parteneri: Arhiva MȚR / Muzeul Țăranului Român, Fundația Cărturești, Asociatia Domeniul Perticari-Davila, Asociația IDEILAGRAM

 

*Articol conex:

Un oraș mai accesibil pentru copii e mai accesibil pentru toți. Street Delivery 2021

Sari la conținut