revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

De acasă despre arhitectură. Conferință europeană despre arhitectură și media

11.-14.05.2020

Anulezi sau te adaptezi. Ca atâtea alte mari evenimente, Barcelona Architecture Week 2020 s-a mutat pe net. Cu peste o sută de evenimente(!), deschise tuturor.

E serioasă treaba cu arhitectura și orașul la Barcelona – e unul dintre motivele pentru care le și ies atât de bine. Doar un mic detaliu: printre organizatorii se numărăr COAC – Ordinul lor, dar și Primăria/Consiliul local (ce vis frumos) și Fundația Mies van der Rohe (ceea care se opcupă de pavilion și care organizează Premiul European pentru Arhitectură).

În cadrul Bienalei, începând din 2018 se organizează așa-numita „European Conference on Architecture & the Media”, dedicată diseminării și discuțiilor despre arhitectură: cine și cum vorbește, cum să comunicăm ca profesioniști sau ca jurnaliști, cui și cum ne adresăm.

Ediția din acest an, curatoriată de Miriam Giordano, expert în comunicare, se concentrează, cum altfel, pe difuzarea și platformele audio-vizuale, și, în general, pe imagine.

E clar că de cele mai multe ori discuțiile despre arhitectură se desfășoară în bula noastră proprie și că avem o mare problemă să ieșim cu adevărat în lume. Există mecanisme generale pentru a face lucrurille mai bune? Ce putem învăța din poveștile de succes?

Printre invitați se numără celebrul fotograf de arhitectură Iwan Baan, Oliver Wainwright (criticul de arhitectură și design de la The Guardian), Andrew Tuck (editor fondator Monocle și gazda emisiunii de radio The Urbanists) sau Adam Goss & RedMike (directori, Spirit of Space și creatorii a peste 300 de filme despre arhitectură).

”Locul” conferinței nu mai este pavilionul lui Mies, ci canalul de youtube al Fundației,

Ideea e ca publicul să participe, să comenteze și să pună întrebări în timp real. Programul întreg se găsește pe pagina principală a evenimentului.

Suntem onorați că Ștefan Ghenciulescu, colegul nostru este unul dintre speakeri. Luni, 11. Mai, începând cu ora 17.00, va modera conversația de deschidere a evenimentului. Oliver Wainwright va vorbi despre “The role of the sources in the generation of the topics for
Architecture journalism”.

Evenimentul Architecture & the Media este organizat de către Fundació Mies van der Rohe și Labóh cu sprijinul Creative Europe.

 

Sari la conținut