concert regal caritabil - top

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Dâmbovița Delivery 2024 – Artă, natură și comunitate

Dâmbovița Delivery revine în acest an, pentru a 5-a ediție, pe 21 și 22 septembrie, pregătind un weekend dedicat transformării malurilor râului Dâmbovița într-un spațiu vibrant de recreere, artă și sustenabilitate.

Evenimentul va avea loc în zona Timpuri Noi – Mihai Bravu, pietonalizând Splaiul Unirii, și promite să aducă împreună comunitatea bucureșteană pentru a redescoperi legătura cu râul orașului și cu natura, într-un spațiu liber, cu activități gratuite.

Povestea Dâmbovița Delivery

De-a lungul istoriei, râurile au fost esențiale pentru dezvoltarea comunităților. În contextul modernizării, râul Dâmbovița și-a pierdut această relație vitală cu locuitorii Bucureștiului. Dâmbovița Delivery își propune să reînvie acest parteneriat natural, transformând râul dintr-un simplu canal, separator de sectoare, într-un coridor verde-albastru și un loc de întâlnire pentru bucureșteni, un spațiu public vibrant, unde locuitorii pot socializa, face sport, crea artă și învăța despre sustenabilitate.

Activități-cheie ale evenimentului Dâmbovița Delivery

1. Activități pe apă

Participanții vor putea descoperi râul dintr-o nouă perspectivă, fie că optează pentru plimbări cu canotcile Patzaichin, fie că aleg să încerce caiacul sau stand up paddleboarding. Activitățile nautice vor oferi o oportunitate unică participanților la festival de a experimenta sporturile de apă în centrul Bucureștiului.

2. Sustenabilitate și inițiative comunitare

Dâmbovița Delivery 2024 este un eveniment de divertisment care încurajează implicarea comunitară, sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă.

Evenimentul își menține angajamentul față de sustenabilitate prin:

● Ateliere de ecologie – dedicate copiilor, în care învață despre reciclare și protecția mediului într-un mod interactiv.
● Workshopuri de reciclare și recondiționare creativă – încurajează reutilizarea materialelor și reducerea deșeurilor.
● Schimb de plante – Un târg comunitar unde participanții pot dona sau schimba plante, promovând grădinăritul urban și un stil de viață sustenabil.
● Atelier de măsurare a calității aerului cu senzori mobili: Participanții vor învăța cum să măsoare calitatea aerului folosind senzori portabili, descoperind în timp real nivelurile de poluare și impactul acestora asupra mediului urban.

Pe tot parcursul evenimentului, Pavilionul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă va fi deschis pentru interacțiune cu vizitatorii, care sunt provocați la un concurs cu premii pe teme legate de sustenabilitate: „Roata dezvoltării durabile”

3. Dialog pe firul apei

Discuțiile din cadrul acțiunii Dialog pe firul apei vor aduce în prim-plan subiecte de interes public, precum: sustenabilitatea urbană, ecologia și rolul râului în transformarea orașului. Experți din domenii precum sociologie, arhitectură, antropologie, istorie, artă și cultură vor explora potențialul Dâmboviței de a deveni un catalizator pentru un viitor mai verde și mai sustenabil.

4. Ateliere creative

Pentru iubitorii de artă și creație, evenimentul propune o diversitate de ateliere creative și de educație experiențială:

● Ateliere de bricolaj și tâmplărie – Dedicate copiilor și adulților, atelierele oferă ocazia de a experimenta cu tehnici de lucru manual.
● Atelier de design botanic – Participanții vor lucra cu plante și alte materiale naturale, învățând cum să creeze aranjamente sustenabile.
● Atelier de serigrafie – Transformă hainele și accesoriile vechi în piese de artă unice.
● Atelier de pictat rățuște și obiecte din materiale reciclate – Participanții vor învăța cum să transforme materialele reciclate în jucării și accesorii creative.
● Ateliere de pictură și sketching – Un spațiu dedicat creativității, unde participanții pot explora tehnici de desen și pictură într-un cadru relaxant.
● Proiecții artistice – Participanții vor putea crea și prezenta siluete animate, explorând teme urbane și legătura orașului cu râul, printr-o tehnică analogică fascinantă de teatru de umbre. Acest atelier reprezintă un omagiu adus lui Ivan Patzaichin, cu o proiecție specială la final, evocând moștenirea sa culturală.

5. Artă urbană

Evenimentul invită publicul să ia parte la activităţile de artă urbană ce vor avea loc pe malul Dâmboviţei:

• Graffiti – atelier dedicat adulţilor şi copiilor de 10 ani+ care vor să înveţe tehnica scrierii cu spray-ul de la un artist cu experienţă.
• Stencil pe asfalt , sau ,,bucuria copiilor’’ la ediţia trecută Dâmbovița Deliverty – unde cei mici pot crea diverse chipuri folosind tehnica şablonului.
• DIY Stickers – participanții vor descoperi cum să creeze propriile stickere folosind markerele şi autocolantele puse la dispoziție de organizatori.
• Tururi ghidate de Street Art – Participanții explorează cele mai interesante lucrări de street art din zonă alături de un ghid urban cu 5 ani de experienţă.
• Treasure Hunt – pentru a descoperi intervenţii inedite de artă stradală şi pentru şansa de a câştiga premii super cool.

6. Sport, dans și evenimente artistice

● Crossfit și Calisthenics – Antrenamente dinamice pentru cei care doresc să-și testeze limitele fizice și să își îmbunătățească rezistența.
● Yoga pe ponton și QiGong – Activități dedicate relaxării și conectării cu natura, perfecte pentru o pauză de la agitația urbană.
● Dans în stradă – Ritmuri vibrante de dansuri vor aduce energia și buna dispoziție pe malurile Dâmboviței. Vizitatorii pot participa și la sesiuni de dans contemporan pentru copii și adulți.
● DJ Sets – Serile vor fi animate de DJ locali, care vor aduce o atmosferă festivă pe parcursul întregului weekend.

7. Instalații artistice și expoziții

Dâmbovița Delivery 2024 aduce arta în inima orașului printr-o serie expoziții și instalații artistice de mari dimensiuni amplasate pe malurile râului. Aceste opere, concepute de artiști locali aduc un plus de estetică urbană, servind simultan drept puncte de reflecție asupra relației dintre oraș și natură.

Instalațiile și expozițiile create de Florin Cobuz, Andrei Răducanu, Rucsandra Pop, Parcul Natural Văcărești, Raluca Pavel, Grupul de Inițiativă Civică Timpuri Noi, Misha Diaconu, Ana Lambru, Alina Ușurelu și Augmented Space Agency vor aborda teme precum ecologia, urbanismul și sustenabilitatea, folosind materiale neconvenționale sau reciclate, și vor încuraja publicul să interacționeze direct cu arta. Aceste structuri impresionante vor transforma malurile Dâmboviței într-o galerie urbană în aer liber, promovând implicarea artistică și conștientizarea problemelor de mediu.

Aceste instalații și expoziții realizate cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României au scopul de a genera dialog cu locuitorii despre spațiul urban, oferind o experiență vizuală captivantă și promovând idei de dezvoltare durabilă și de reutilizare a materialelor.

8. Proiecții de filme

Weekend-ul Dâmbovița Delivery se va încheia cu proiecții de filme în aer liber, care vor aborda subiecte despre apă, mediu și sustenabilitate într-un format educativ, printre care și documentarul “IVAN – Omul cu rădăcini în ape”.

 

 

Detalii organizatorice:

Evenimentul va avea loc în zona Splaiul Unirii, între Timpuri Noi și Mihai Bravu, între orele 10:00 și 22:00. Intrarea este liberă, iar toate activitățile sunt gratuite.

Mai multe informații și programul complet al evenimentului sunt disponibile pe:nodmakerspace.ro/dambovita-delivery-2024
Mai multe informații despre activități pe pagina de Facebook a evenimentului sau pe canalele de social media Nod Makerspace, Rowmania – Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Despre organizatori:

Nod Makerspace este un centru cultural-creativ de dimensiuni mari: atât o platformă tehnică ce oferă mijloace de prototipare, producție, consultanță, cât și un hub cultural și spațiu de interacțiune pentru start-up-uri creative. Misiunea Nod Makerspace implică și organizarea de evenimente relevante pentru oraș și pentru comunitățile creative: conferințe, concursuri de design, târg de design local, cursuri practice, activări urbane.

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a luat naștere în 2010 la inițiativa multiplului campion european, mondial și olimpic la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, și a arhitectului Teodor Frolu. Susține protejarea diversității culturale şi naturale a zonelor cu ape din România, promovarea patrimoniului hidrografic românesc, a profilului cultural și natural local, practicarea mișcării în aer liber și a unui stil de viață sănătos. Dezvoltă programe de antreprenoriat social ancorate în activități de consultare publică pentru a identifica direcțiile de dezvoltare potrivite pentru comunitățile cărora li se adresează.

Proiectul este co-organizat și realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, înființat în 2017 pentru punerea în operă a prevederilor europene și a celor din documentele Organizației Națiunilor Unite în materie de dezvoltare. În acest sens, Departamentul coordonează la nivel național activitățile de implementare rezultate din setul de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă – ODD ale Agendei 2030.


Evenimentul reprezintă o inițiativă care vizează transformarea râului Dâmbovița și a spațiilor adiacente într-un spațiu public vibrant, al comunităților. Prin această acțiune, se dorește crearea unei legături mai strânse între bucureșteni și râul lor, valorificând potențialul acestuia ca zonă de recreere, sport, cultură și socializare.

Acțiunea face parte din proiectul asociației Nod Makerspace: „Săptămâna europeană a dezvoltării durabile: Dâmbovița Delivery 2024”, o campanie de conștientizare și educare privind managementul deșeurilor pe apă și în jurul ei, în contextul European Sustainable Development Week, inițiativă a Rețelei Europene pentru Dezvoltare Durabilă (ESDN).

Proiectul este realizat în parteneriat cu Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea și SGA Ilfov-București, cu sprijinul ANAR (Administrația Națională Apele Române).
Evenimentul este susținut de: Apele Unite ale României, Banca Transilvania, Nhood, Leroy Merlin Romania, Bosch, Fundația Orange, Fundația Bosch.

*Fb event

Sari la conținut