Platforma muzeală privată PostModernism Museum a produs proiectul de cercetare „Comunismul pe înțelesul corporatiștilor” prin care abordează viața domestică din perioada comunistă a unor generații care aveau foarte multe lucruri în comun, de la activități și produse de consum similare la obiceiuri sociale create datorate aceleași lipsuri.
Cercetarea online „Comunismul pe înțelesul corporatiștilor” este organizată pe secțiuni precum „Sala de lectură digitală” – o platformă de tip bibliotecă, cu fișări după mai multe tipuri de filtre, în care materialele de studiu sunt sub mai multe formate sau „Camera audio-video” – materiale și interviuri video susținute de cercetători și istorici și expoziții online precum „Femeia în câmpul muncii socialiste” și „<<Fenomenul <<vacanțelor>> – turism de masă și orientare turistică”.
Zonele de cercetare propuse sunt tipologii de centralizare a zonelor antropologice ale culturii vizuale și indexare de elemente de patrimoniu imaterial din istoria recentă românească.
Camera video prezintă interviuri video cu experți și istorici și filme documentare specifice.
Sala de bibliotecă online este organizată pe teme precum:
-viață socială, precum cultura organizațiilor de tineret (Uniunea Tineretului Comunist, Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România, Organizația Pionierilor și Organizația Șoimii Patriei), turismul de masă
-vitalitate socio-culturală, precum cine-cluburile (Cineclub „Oțelu Roșu”, Cineclubul Minerul Anina, Cineclub „Optic ’76” IGOR, Amafilm Lupeni, Cineclubul Margana, Focal XX – Hiderom, Zboina Focșani, Cineclub „Urania”, Cineclubul „Ecran 5”, Reșița, Cineclub „Energia” UCMR, Cineclubul carierei miniere Veţel), fenomenul muzical (Concursul Cîntecului Politic Pentru Tineret, Festivalul de Jazz de la Sibiu și Costinești) și segmentul expozițional (arhivele de expoziții de artă de tineret UTC și UASCR și ale Salonului republican de grafică satirică al tineretului)
-activitate publicistică, precum arhivele revistelor Suplimentul literar-artistic al Scînteii Tineretului, Convingeri comuniste, Universitatea comunistă, Viaţa studenţească, Amfiteatru, Tînărul leninist, Forum studenţesc, Echinox sau Napoca Universitară
Producător: PostModernism Museum
Parteneri: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării – Universitatea București, Guerrilla Radio, Start-up.ro, Kooperativa 2.0, Wall-Street.ro, Revista Biz, Biziday.ro
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național