Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

CNDB, instituție de stat

16 – 21 august @ Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Bd. Mărășești 80-82, București

Text: Andreea David

 

„Între 16 și 21 august (adică de marți până duminică), între orele 17.00 și 21.00, vă invităm să meșteriți și personalizați propriul scaun public și să lucrați alături de noi în curtea sălii Stere Popescu din Bulevardul Mărășești, nr. 80-82.

În ultimele câteva săptămâni am testat deja niște materiale și tehnici de lucru, așa că avem o bază de la care putem porni. Dar dacă aveți propriile materiale pe care vreți să le încercați aici, sau tehnici de împărtășit, vă așteptăm cu tot cu ele!

Pentru inspirație, vom posta mai jos scaunele pe care le avem deja și care așteaptă să fie îmbrăcate și impermeabilizate, astfel încât să reziste la exterior.

 

În cadrul proiectului ‘CNDB, instituție de stat’, ne propunem amenajarea, mobilarea și activarea curții Centrului Național al Dansului și transformarea ei într-un spațiu public, un spațiu de folosit în comun atât de comunitatea dansatorilor și coregrafilor și de publicul CNDB, cât și de locuitorii cartierului. Ne dorim ca această curte să provoace și să genereze întâlniri, concerte, petreceri, exerciții de dans și de mișcare, practici coregrafice, intervenții performative, karaoke și multe altele, și toate acestea să se întâmple cu porțile INTENSIV deschise, atât cât vremea bună ne va permite.

 

Vrem să deschidem CNDB și să mișcăm orașul către noi!

 

Acest șantier performativ, așa cum ni-l imaginăm, e un context în care intervenția fiecăruia e atât un experiment individual, cât și o parte din proiectul comun, acela al amenajării curții cu locuri de stat.

 

Vă așteptăm așadar la o primă întâlnire marți, 16 august, de la ora 17.00, în care vom stabili împreună necesarul de materiale și consumabile, pe lângă cele pe care le avem deja, iar apoi vom începe să lucrăm.

Vă invităm să ne anunțați din timp participarea (pe adresa andreeadavid00@gmail.com) pentru a ne permite să ne organizăm cu numărul de scaune și alte detalii tehnice. De asemenea, dacă aveți deja prin casă un scaun pe care vreți să-l personalizați și transformați în unul public, luați-l cu voi (Instrucțiuni: Așezați-vă pe el cât așteptați autobuzul/tramvaiul/metroul [nu e nevoie să-i cumpărați bilet], urcați-vă împreună în mijlocul de transport favorit, puneți-l în rând cu celelalte scaune, stați pe el până în stația Budapesta/Unirii/Mărășești, coborâți și parcurgeți scurta distanță până la curtea CNDB).

Toți participanții la atelier vor avea parte de o invitație de două persoane la orice spectacol (de la CNDB, bineînțeles). Iar de scaunul personalizat vă veți bucura atât voi, cât și prietenii actuali și viitori ai CNDB, vecinii din cartier, artiștii și coregrafii și oasele lor, și, bineînțeles, nepoții și strănepoții noștri.

 

yours truly,
Andreea David, coordonator de proiect, performer, persoană de încredere”

 

Atelierul va fi facilitat de Brînduşa Tudor și Anca Cioarec de la Stardust Architects și de Edi Constantin de la Palier Design.

Sari la conținut