Cities of Tomorrow #9: Green Cities

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) organizează în perioada 13-16 septembrie 2021 cea de-a noua ediție a conferinței „Cities of Tomorrow”, în format hibrid.

„Cities of Tomorrow” este un eveniment de referință dedicat dezvoltării urbane și regionale, anul acesta aducând în prim plan importanța orașelor și tehnologiilor verzi.

La ediția de anul acesta sunt așteptați în jur de 300 de participanți, provenind atât din mediul public cât și cel privat. Evenimentul va fi onorat de prezența invitaților speciali din Germania și România: administrația publică, societatea civilă și mediul privat vor dialoga în cadrul a două paneluri despre abordarea corectă a proiectelor care conduc spre orașe verzi și implicarea tuturor actorilor relevanți. Primul dialog, între fostul primar al orașului Dortmund și consultant independent, Ullrich Sierau și primarii sectoarelor 2 și 6, Radu Mihaiu și Ciprian Ciucu, va fi moderat de arh. Irina Meliță, vicepreședinte OAR București și Andreas Schiller, jurnalist și editor Schiller Publishing House. Al doilea panel de dialog între orașe îi are ca invitați speciali pe Andreas Kipar (LAND), creator al modelului ”Green Rays” din Milano, care conectează diferite zone ale orașului pentru a încuraja o nouă mobilitate lentă dinspre centru spre periferie, Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, arh. urb. Eugen Pănescu, planwerk cluj, membru al Comitetului executiv al Consiliului Arhitecților din Europa și Elena Lucaci, președinte fondator al asociației Părinți de Cireșari. Discuția va fi moderată de Dorothee Hasnaș, arhitect și manager cultural. Burkhard Drescher, fost primar și city manager al orașului Oberhausen, cu o vastă experiență în dezvoltarea proiectelor de reconversie, va ține o prezentare despre concepte smart pentru orașe verzi.

Continuă și anul acesta conceptul de online round tables, concept ce permite participanților o implicare mai mare, dându-le ocazia ca timp de două ore să discute concret și aplicat subiecte/proiecte diferite, alese în funcție de actualitatea și necesitatea tematicii și să găsească idei și soluții concrete, pe care să le poată implementa în proiectele proprii. Concluziile și insight-urile valoroase rezultate în urma celor nouă mese rotunde vor reprezenta fundamentul pentru acțiuni viitoare. Cele nouă mese rotunde au loc online, câte trei în fiecare zi, în perioada 13-15 septembrie.

Soluțiile cele mai bune vor fi jurizate de către participanți, în timp real, pe platforma evenimentului, Swapcard, masa câștigătoare fiind premiată pentru reușită.

Relevant pentru succesul acestui eveniment este atât ce se întâmplă în zilele evenimentului, dar mai ales ce se întâmplă ulterior, cum înțeleg participanții să utilizeze schimbul de idei, experiența și contactele dobândite în cadrul Cities of Tomorrow.

După dezbaterile interactive de la mesele rotunde, desfășurate online în zilele de 13, 14 și 15 septembrie, participanții se vor regrupa pe 16 septembrie pentru o scurtă prezentare a soluțiilor identificate pe fiecare masa rotundă și pentru festivitatea de premiere a proiectelor câștigătoare.

Înaintea acestei a 9-a ediții a Cities of Tomorrow a fost organizat un concurs de proiecte adresat administrației publice, mediului de business și societății civile. S-a avut în vedere, în delimitarea proiectelor ajunse în finală, factorul dezvoltării sustenabile. S-au căutat, așadar, inițiative ce conduc spre orașe verzi, cu accent pe îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Cu ajutorul unui juriu format din personalități cu experiență vastă, s-au stabilit 9 finaliști – așadar, 9 inițiative vor primi atenție deosebită cu prilejul acestei conferințe.

Cele 9 proiecte finaliste ce se vor prezenta în data de 16 septembrie în cadrul sesiunii de pitching la Cities of Tomorrow sunt: la categoria Administrație publică: Buzău (“Buzău Green City”), ADI pentru Transport Public București-Ilfov (Introducerea serviciilor de tren urban și metropolitan în zona metropolitană București – Ilfov”), Sectorul 6 al Municipiului București (”Unități educaționale nZEB și măsuri de reabilitare”); la categoria mediu de business: Banca Comercială Română (”BCR Smart Transport Solution”), Life is Hard (”City Health Smart City Platform”), Urban Cultor (”Food for Earth”); la categoria societate civilă: EFdeN (”Dezvoltare prototipuri de case solare în scopuri educaționale și de cercetare”), Fundaţia Comunitară Mureș (”Ciclism pentru o cauză nobilă”), Centrul de cercetare, inovare și promovare a lemnului SILVANIA (”Sistem standard de management al amprentei de carbon”)

Conferința „Cities of Tomorrow” intenționează să fie o conferință publică de sensibilizare privind dezvoltarea durabilă, reconversia și revitalizarea regiunilor și orașelor României, sarcinile și rolurile actorilor din mediul politic, de afaceri și din cadrul societății civile, dezvoltarea infrastructurii urbane și rurale, managementul orașelor (utilități publice, managementul traficului, clădiri eficiente energetic), integrarea zonelor centrale și istorice ale orașului, dar și a periferiilor și nu numai.

Market place-ul organizat în foyer în anii anteriori s-a transformat într-unul virtual, pe platforma evenimentului. Aici, sponsorii evenimentului –Banca Comercială Română, FEPRA, SAP, BABLE, Robert Bosch, E.ON, BASF, Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor, Industrial Park Siret și Siemens Energy – își vor prezenta soluțiile și tehnologiile destinate modernizării și eficientizării orașelor și regiunilor.

Conferința este concepută pentru a oferi informații utile și noi perspective pentru: primării, managerii orașului, reprezentanți ai agențiilor de dezvoltare regională și a zonelor metropolitane, reprezentanți ai consiliilor orașelor și județelor; companiile private românești și străine; profesioniștii din domeniul planificării urbane cât și arhitecții; investitorii imobiliari și dezvoltatorii interesați pentru/sau cu sediul în Europa de Sud-Est; profesioniștii din domeniul imobiliar; reprezentanții camerelor de comerț și industrie; reprezentanții clusterelor industriale; furnizorii de tehnologie; companiile de utilități urbane și infrastructură; ONG-urile şi profesioniștii din domeniul bancar.

Prima parte a evenimentului principal din 16 septembrie va fi difuzată live pe pagina de facebook a AHK România

Organizatorii oferă un cod promoțional personalizat pentru cititorii Zeppelin, care pot beneficia de 10% reducere la taxa de înscriere (acest cod va putea fi introdus în formularul de înregistrare, la secțiunea event code/ cod eveniment): Zeppelin10

Se oferă. de asemenea, bilete pentru studenti, de 15€ + TVA.

Pentru a vă rezerva un loc la conferință, completați formularul de înscriere.

Mai multe detalii la www.citiesoftomorrow.ro

 

*Camera de Comerț și Industrie Româno – Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane din România. Înființată în septembrie 2002, AHK România numără în prezent circa 600 de firme membre și este cea mai mare cameră de comerț bilaterală din România. AHK România este actorul principal în cadrul relațiilor economice româno-germane şi promovează de peste zece ani cu succes relațiile economice dintre cele două țări. Prin serviciile pe care le oferă și evenimentele pe care le organizează, AHK România susține firmele germane la intrarea lor pe piața românească și, în egală măsură, este partener pentru companiile românești interesate de piața germană.

 

Sari la conținut