Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Case vechi, design și ceva în plus – expoziție

Re-activarea patrimoniului arhitectural din România 

O expoziţie care a pornit de la o selecţie de 20 de intervenţii contemporane în cadrul unor clădiri de patrimoniu. Nu au fost alese restaurări ale unor monumente cu valoare uriaşă (în care intervenţiile nici nu ar trebui să se vadă), ci operaţiuni care au dat o viaţă nouă unor locuri bătrâne şi fragile. Reparaţii respectuoase, dar şi injecţii de funcţiuni noi, strategii, acţiuni comunitare, valori adăugate pentru un loc.

Dincolo de imagini frumoase, fiecare dintre aceste proiecte avea de spus propria poveste: evident, povestea locului respectiv, dar şi a unui proces de regenerare. E vorba uneori despre restaurări întinse pe zeci de ani, cu fonduri minime şi voluntariat continuu (ca în cazul Casei Mincu – sediul OAR); alteori, despre amenajări foarte populare, însă care provin dintr-o anumită privire asupra istoriei; centre de artă, muzee, locuinţe, săli de spectacole; intervenţii invizibile sau, dimpotrivă, marcări clare ale inserţiei contemporane. 

Pentru că evenimentul era găzduit de un loc foarte decorat, colorat, cu materiale și texturi diferite, am ales să facem o expoziţie în care imaginile să fie ascunse, pentru ca oamenii să le descopere – în locul panourilor printate fiind instalate nişte ferestre mobile. Fiecare vizitator le putea schimba poziţia, decupând de fiecare dată alt spaţiu şi alt detaliu din interiorul holului. Pe ecrane defilau imagini cu stări anterioare ale caselor, din timpul şantierului sau din proiecte de aceiaşi autori, iar fotografiile printate arătau, de regulă, rezultatul final al acelor proiecte. Acestea puteau fi scoate din cutie şi privite de-aproape – recuperând astfel ceva din experienţa tactilă bogată pe care le stârnesc mai toate proiectele prezentate. Şi am adus mai aproape de toţi scotocitul printre lucruri vechi. 

Organizator: Zeppelin 
Cu sprijinul: Administratia Fondului Cultural National, Ordinul Arhitectilor din Romania, Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” 
Sponsori: Lafarge, Grohe, Sika, Rigips, Tassullo, Techno Office, Onduline, Alukonigstahl, Il Spazio, Radox

Sari la conținut