Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Cafeneaua Antreprenorilor

Vineri 20 octombrie, între orele 20.00 – 01.00 – petrecerea de deschidere și vizite ghidate ale noii librării de materiale MATER.  DJ party cu Vinyl, Rum, Tapas & Wine (intrarea liberă)

Sâmbătă 21 octombrie 2017, între orele 11:00 – 20:00 – Cafeneaua Antreprenorilor

@ spațiul MATER –  Splaiul Unirii 160, în complexul Industria Bumbacului, București (intrarea liberă)

 + food trucks, drinks and coffee

Organizatori: Ambasada Olandei & Zeppelin & Eurodite & MATER & Nod Maker Space

Acest eveniment vrea să aducă sub lumina reflectoarelor și să pună în discuție o serie de practici antreprenoriale, atât din Olanda cât și din România, ca factori de schimbare a contextului local în care intervin. Tot felul de inițiative independente, exemple de antreprenoriat social și cultural, practici de design social, folosirea deșteaptă a oricăror resurse disponibile, oameni și natură – dreptul la acces liber, reciclare creativă și up-cycling, economie circulară, blue economy, reducerea volumului de deșeuri, noi relații de lucru bazate pe cooperare și încredere, forme diferite de educație și dezvoltare profesională – vor fi întâlnite pe parcursul celor două zile.

Cafeneaua antreprenorilor dorește să cultive relații sănătoase și schimb de idei bune între oameni. Vom crea un spațiu special pentru dialog, iar PUCK – o instalație de design urban / loc de întâlnire va funcționa pe parcursul celor două zile în cadrul evenimentului de deschidere MATER.

Evenimentul nostru va găzdui o serie de discuții pe teme relevante legate de industriile creative, design, spații comune de lucru, comunități de start-up, design de serie și business angels, mâncare responsabilă, gândire globală și acțiune locală, up-cycling creativ, practici de economie a experienței sau de inovație socială, moduri inspirate de a aduce un plus de bine în societate etc.

A bea o cafea împreună cu cineva este o ocazie de conversație, socializare sau afaceri, iar noi vrem să mergem mai departe și să punem în legătură profesioniști și antreprenori din România și din Olanda.

Ne-am gândit că cel mai bun lucru pentru sâmbătă, după petrecerea de vineri seară, este să vă invităm la o cafea și, ca să simțiți că-i sâmbătă, să fie mai tot timpul pauză de cafea. Adică acel loc și moment când vă simțiți foarte relaxați dar vă vin idei bune în timp ce faceți cunoștințe noi. Așadar, în cafeneaua antreprenorilor se stă la taclale și se discută orice plan. Cu cât mai îndrăzneț, cu atât mai bine. Nu veniți cu cravată, ci veniți cu chef, cu așteptări să fiți inspirați, contaminați de o stare creativă, de pus în priză și de început un nou proiect. Sau veniți pentru plăcerea de a sta o zi întreagă și a vă bucura de noua bibliotecă de materiale MATER, de cafea bună și design, de mâncarea de la food trucks și prezentările dinamice ale invitaților, fiindcă avem super invitați.

Cu cine vă întâlniți? Antreprenori olandezi și români, afaceri foarte diverse, viziuni care conturează o filozofie a schimbărilor sociale și a mentalităților din jurul nostru. Că vorbim de reciclare, economie circulară, sustenabilitate, ecologie, sau de noi strategii pentru arhitectură și design, toate aceste businessuri sunt feluri total noi de a înțelege lumea în care trăim.

Ce avem în program?

  1. Trei sesiuni de prezentări de bussiness-case, plus dezbateri tematice, fiecare de câte o oră și jumătate (în intervalele 11.30 – 13:00, 14.30 – 16:00 și 16.30 – 18:00); într-un format alert și dinamic, în fiecare sesiune sunt 4-5 invitați. Vom vorbi despre:

Circularitate și materiale: Instock, Plastic fantastic, I-did, Materia, Eematico, MATER

Sustenabilitate socială în spații urbane: Lola, Metabolic & de Ceuvel, La firul Ierbii

Eco-living & working: Rooftop Revolution, Kantoor Karavaan, Cresc, Chyllia, Ubikubi

  1. Multe sesiuni de vorbă la cafea, în care vă puteți așeza la oricare dintre mesele unde vă așteptă antreprenorii, deci discuții 1:1 cu fiecare dintre cei invitați. Nu e nevoie de nicio introducere formală, ei sunt pregătiți să vă povestească despre lucrurile pe care le fac.

De văzut & wow:

Rulota birou de la Kantoor Karvaan și o chilie pentru sfinți urbani de la Chillya, plus proiectul PUCK de la Zeppelin, reconfigurat.

Proiecte invitate | vorbitori | adrese web:

Olanda:

Materia – bibliotecă de materiale și tehnologii | Els Zijlstra, creative director | materia.nl

Lola – Leegstand Oplossers Amsterdam – Lola oferă spații vacante pentru inițiative comunitare. Ei folosesc spațiile tranzitoriu, punând împreună comunități multiculturale | Simon Arnoldus van Dommelen, CEO | leegstandoplossers.nl

I-did – design de textile din alte textile reciclate | Michiel Dekkers, director general | i-did.nl

Plastic Fantastic – o fabrica mobila (dream machine) pentru reciclat plastic. Ei se deplasează și vânează plastic aruncat la întâmplare și-l transformă în proiecte noi | Remi Hoefman | plasticfantastic.nu

Kantoor Karavaan – o zi de birou la mare, la munte, în pădure sau oriunde v-ar plăcea într-o rulotă cu internet și desk pentru lucru. Una dintre rulote o veți putea vedea chiar la MATER în față | Peter de Koning | kantoorkaravaan.nl

Instock – un lanț de restaurante care gatește din ceea ce alții ar arunca, de obicei ceea ce supermarketurile nu vând  | Nina Graaff, Restaurant Manager the Hague | www.instock.nl/en

Metabolic & de Ceuvel – Metabolic este un grup multidisciplinar implicat în proiecte de dezvoltare sustenabilă. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale lor este de Ceuvel, o insulă urbană realizată pe teren poluat | Chandar van der Zande, Project manager Metabolic & Chairman at de Ceuvel | www.metabolic.nlwww.deceuvel.nl

Rooftop Revolution – consultanță pentru acoperișuri verzi, De Gezonde Stad – orașul sănătos – platformă de idei adunate de la oameni pentru un oraș mai bun, Zero Waste Lab Amsterdam – reciclare de deșeuri domestice, adunate și plătite printr-un sistem de acțiuni | Jaap de Jong, co-founder | rooftoprevolution.nl, zerowastelab.amsterdam, degezondestad.org

 

România:

NOD Maker Space & MATER – hub de industrii creative, design și prototyping, și prima bibliotecă de materiale din România și Sud-Estul Europei | Tamina Lolev, Florin Cobuz – co-founders / Sabina Baciu, Project Manager MATER | nodmakerspace.ro, materlibrary.ro

La firul ierbii –  spațiu pentru comunități și inițiative locale | Iulian Canov | lafirulierbii.ro

Cresc – echipă multidisciplinară care exerimentează și implementează design biofilic și proiecte de eco-arhitectura integrat sustenabile | Ana Constantinescu și Gabi Corbu | cresc.studio

Chillya – casă modulară ecologică, activă energetic, sustenabilă și foarte versatilă, pe care o puteți vizita live | Mathius Ichim – partener | shop.matius.ro

Ubikubi – obiecte simple și sincere, din materiale naturale și sustenabile | Dragoș Motica și Robert Savu | ubikubi.ro

Eematico – platformă de educație experimențială | Ion Neculai, co-founder | eematico.org

Dizainăr – magazinul de design romanesc | Mihnea Ghildus | www.dizainar.ro 

PUCK:
Proiect cultural finanțat de Ordinul Arhitecților din România – OAR, din Timbrul arhitecturii.
Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de catre Primaria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN.

*Fb event

 

Sari la conținut