Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Mihai Ţuţu
Noul atelier al celor de la Republic of Architects se joacă cu ideea de final deschis (viitor nedeterminat, laborator în permanentă mişcare, şantier în lucru), dar se şi deschide către cartier şi vecini: nu vizual, ci, mai profund, prin ieşirea în public, ajutor şi discuţie cu oamenii.
Casa la parterul căreia se află biroul e parte a unui mic ansamblu de locuinţe în stil neoromânesc în partea de vest a zonei centrale: un ansamblu de camere de dimensiuni apropiate – mici ca suprafaţă, dar înalte, 2 accese, grădină micuţă, holişoare, arcade, tâmplărie veche păstrată şi recondiţionată (deja un prim lucru bun).
Te frapează imediat în fotografii ceea ce, la o primă vedere, pare un fel de stucco veneziano. Dacă te uiţi mai atent, şi mai ales la faţa locului, te prinzi că nu e deloc o vopsitorie scumpă, ci dimpotrivă, o tencuială întreruptă. Ce se vede e tinciul. Gletul şi vopsitoria lipsesc.
Cum spun arhitecţii, „intenţia a fost aceea de a sugera un laborator, un şantier în lucru, de a arăta un spaţiu mai degrabă în sine, înainte de îmbrăcămintea care l‑ar putea acoperi şi care l‑ar desăvârşi, dar prin aceasta, i‑ar distruge potenţialul de a deveni orice. Mai degrabă decât un proiect încheiat, amenajarea caută să vorbească despre procesul de a construi. În acest sens, din perspectiva economiei de mijloace şi a responsabilităţii folosirii lor, apartamentul ar putea fi finalizat pentru un alt tip de clienţi, fără a presupune operaţii de desfacere sau refacere, ci prin completarea cu finisajele dorite.”
Dacă pereţii sunt gri şi vibraţi, mobilierul, în schimb, e precis, neted şi luminos. Cea mai mare parte a obiectelor de sine stătătoare sunt creaţiile biroului (mese, cuier etc.) sau de la Ikea.
O bandă de etajere adânci profită de înălţimea mare şi unifică spaţiul printr‑un fel de friză utilă, în acelaşi timp element funcţional şi sugestie de decoraţie în spiritul casei.
În final, rezultă un loc bun. Şi nu doar pentru arhitecţi şi clienţii lor.
„Meet the architect” e titlul unei serii de întâlniri organizate de birou. Ştim cu toţii că, de fapt, nu prea îi întâlnim pe ceilalţi şi nu le vorbim despre arhitectură şi oraş. Iar la conferinţele şi expoziţiile noastre vine atât de puţin public din afara profesiei!
Cei de la Republic of Architects s‑au gândit la aceste întâlniri ca la un fel de ateliere informale, dar bine pregătite, în care se oferă o temă, şi cei interesaţi pot veni să afle lucruri, să discute, să primească şi sfaturi. Gratuit, bineînţeles.
Se vorbeşte despre ce poţi să faci cu o casă veche (de patrimoniu), ce înseamnă locuirea minimală sau mansardarea unei locuinţe. Nici un fel de exhibiţionism artistic, ci elemente ale unei foarte discrete educaţii arhitecturale şi discuţii despre probleme şi visuri, şi ce implicaţii au acestea. Discuţii pe care e bine să le ai cu un arhitect cu care nu ai început deja să lucrezi. I‑am întrebat pe colegii noştri ce şansă are un astfel de voluntariat pedagogic şi comunitar, fără o susţinere financiară. Ei sunt foarte optimişti şi hotărâţi. Până la urmă cred că au dreptate, chiar şi din punct de vedere pragmatic. S‑ar putea să fie un pionierat în cadrul uneia dintre direcţiile spre care se îndreaptă profesia în ansamblul ei – nu doar artist, nu doar elaborator de proiecte conform unui sistem rigid, ci şi un coordonator şi facilitator de procese, un partener, şi nu doar un ofertant de servicii.
Amplasament: Strada Theodor Burada, Bucureşti
Suprafață construită: 67 m²
Proiectare: Republic of Architects
Realizare: 2015
