Bienala de arhitectura 2010

Conferinte profesionale. Resurse pentru arhitectura

Conferintele profesionale, sustinute de Arh. Nanne de Ru, presedintele juriului si de catre Arh. Lukasz Zagala, vor avea loc în ziua de vineri, 8 octombrie, la ora 18:30, la Galeria ¾, etaj 3, Teatrul National Bucuresti, intrarea pe langa Casa de Bilete, spatiu al MNAC, Bd. Nicolae Balcescu, nr. 2.

Arh. Nanne de Ru, Olanda

Nanne de Ru este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai noii generatii de arhitecti olandezi. Împreuna cu Charles Bessard, a fondat biroul Powerhouse Company, cu sedii în Rotterdam si Copenhaga. Dedicat în acelasi timp practicii si cercetarii în domeniul locuirii sociale, urbanismului comunitar, identitatii urbane, biroul a castigat numeroase premii, printre care o nominalizare la Premiile Mies van der Rohe în 2008, premiul Dutch Design Award 2008 si Europe 40 under 40 Award for emerging architects, 2009.
Powerhouse Company a organizat, în colaborare cu Netherlands Architecture Institute, NAI, expozitia “Rien ne va Plus/Faites vos Jeex”, prezentata la Bucuresti în cadrul BAB 2010.
Nanne de Ru este presedintele juriului expozitiei romanesti din cadrul Bienalei.

Arh. Lukasz Zagala, Polonia

Lukasz Zagala este fondator, împreuna cu Przemo Lukasik, al biroului Medusa Group. Proiectele lor variaza de la operatii complexe la scara mare a orasului, la restaurari si reabilitari, propuneri alternative pentru locuinte sau interventii în spatiul public si design de obiect.
Pe langa premii nationale, Medusa Group a castigat o nominalizare în cadrul premiilor Mies van der Rohe – editia din 2004, iar lucrarile lor au fost prezentate în 12 expozitii dedicate fenomenului arhitectural din Polonia sau din Europa centrala si de est si în peste 60 de publicatii nationale si internationale. Lukasz Zagala este membru al juriului expozitiei romanesti din cadrul BAB 2010.

www.bab.ro
www.e-zeppelin.ro

Sari la conținut