BBC Proms #123, cel mai important festival de muzică clasică din lume, în direct

Cel mai important festival de muzică clasică din lume, BBC Proms, ajuns în 2017 la a 123-a ediție, se va desfășura în Marea Britanie, pe scena de la Royal Albert Hall, din 14 iulie 2017 până în 9 septembrie; 9 dintre concertele din cadrul acestui celebru eveniment pot fi ascultate în direct la Radio România Muzical, alte  24 concerte înregistrate urmând să fie difuzate ulterior.

Lista concertelor transmise în direct din Festivalul BBC Proms până la finalul lunii august:

14 iulie, ora 21.30: Corul și Orchestra Simfonică BBC, dirijor Edward Gardner, solist Igor Levit.

15 iulie, ora 21.30: Capela de Stat din Berlin (una dintre cele mai vechi orchestre ale Europei, cu o istorie care pornește în anul 1570), condusă de Daniel Barenboim.

19 iulie, ora 21.30: Orchestra Simfonică BBC, dirijor Joshua Weilerstein, solistă violoncelista Alisa Weilerstein

7 august, ora 21.30: Orchestra Simfonică din Bournemouth, dirijor Kiril Karabits.

10 august, ora 21.30: Orchestra Filarmonică BBC, dirijor John Storgards. Soliști: soprana Lise Davidsen și violoncelistul Alban Gerhardt

16 august, ora 21.30: Ansamblul Les Siècles, dirijor François-Xavier Roth, solist pianistul Cédric Tiberghien

17 august, ora 20.30: Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, dirijor Charles Dutoit. Soliști: violonistul Joshua Bell și organistul Cameron Carpenter.

25 august, ora 20.30: Orchestra Teatrului Scala din Milano, dirijor Riccardo Chailly, solist violonistul Leonidas Kavakos.

29 august, ora 21.30: Orchestra Filarmonicii din Oslo, dirijor Vasily Petrenko, solist pianistul Leif Ove Andsnes.

romania-muzical.ro

Sari la conținut