DIPLOMA, cel mai amplu eveniment dedicat absolvenților de facultăți creative, dă startul înscrierilor pentru cea de-a VI-a ediție. Evenimentul va avea loc între 11 și 20 octombrie și va prezenta cele mai bune lucrări ale absolvenților tuturor facultăților vocaționale din țară.
Absolvenții de arte și arhitectură din România își pot înscrie lucrările de diplomă (licență și disertație, 2019) până pe 29 iulie, urmând ca cele mai bune proiecte să fie expuse, prezentate și promovate în cadrul ediției de anul acesta a festivalului.
În fiecare an, evaluarea și selecția proiectelor înscrise este făcută de un board creativ format din peste 30 de profesioniști consacrați în industriile creative și artele vizuale.
În cele cinci ediții de până acum, DIPLOMA s-a impus ca un susținător al tinerei generații de creativi români, oferindu-le acestora vizibilitate și deschidere atât în fața specialiștilor din industrie, cât și în fața pasionaților de artă. Absolvenții selectați să-și prezinte lucrările în expoziția centrală a festivalului, în care boardul creativ identifică potențial, originalitate și creativitate, au parte astfel de un prim contact și dialog cu piața în care își propun să activeze. Acest tip de interacțiune între generații este una dintre principalele mize asumate de proiectul DIPLOMA încă de la început.
Totodată, DIPLOMA a reprezentat, încă de la prima ediție, puntea de legătură a fiecărei noi generații de artiști cu publicului larg, atât prin expoziția centrală, cât și prin evenimente conexe.
Un proiect initiat de The Institute si inspirat de UniCredit Bank.
Mai multe detalii despre apelul de proiecte găsiți aici.
Înscrieri aici,