În 2001, Vintilă Mihăilescu și Ioana Tudora, împreună cu Maria Grecu, demarau o cercetare de antropologie vizuală despre „acasă”. Acel proiect, cu fotografii ce surprindeau transformările locuirii rurale şi urbane după 1990, dar și rămășițe ale perioadelor anterioare, a rămas suspendat odată cu bursele de doctorat ce au împrăștiat echipa. În anii ce au urmat s-au strâns totuși multe fotografii cu interioare, oameni, obiecte, exterioare, fațade și cartiere care încercau să înregistreze cumva inefabilul lui „acasă”.
Definitorie pentru proiectul de-acum a fost și colaborarea unei părți a autorilor textelor la un dosar despre locuire în contextul migrației academice publicat în 2006. Astăzi ne regăsim în fața unui fel de Acasă după 20 de ani, atât la nivelul imaginilor ce s-au strâns de-a lungul timpului, cât și al ideilor și căutărilor ce i-au bântuit pe autori atâta vreme.
Cartea Acasă în lume, care va fi lansată de Iglooboks, este despre casă, acasă, plecat de acasă în lume și despre ce înseamnă asta atât pentru individ, cât și pentru societate.
„Pentru țăranul român, s–ar zice că locul este felul omului. (…) Locul este identitar! Îți schimbi locu’, îți pierzi norocu – avertizează înțelepciunea populară. Dar ce mai înseamnă locul, în condițiile în care tinerii de astăzi s-au mutat deja masiv în virtual, conviețuind în rețele sociale ubicue și mondializate, care dematerializează legăturile sociale?” (extras din carte)
Pierderea „locului”, ca urmare a schimbărilor tehnologice și sociale care au împins milioane de oameni să trăiască angoasa traiului pe pământ străin, marchează o schimbare societală profundă prin care trecem astăzi, în lume și mai ales în România. Volumul de față deschide o discuție fundamentală pentru societatea de astăzi, atingând subiectul sensibil al disoluției identitare prin care trecem cu toții – ce mai înseamnă să fii român – ancorând-ul în evidențele demografice despre care scrie Vintilă Mihăilescu – românii plecați peste hotare.
Și dacă este ceva ce am învățat din această perioadă de auto-izolare impusă este să recunoaștem casa drept un obiect social total pentru că participă, prin însăși menirea sa, la viața totalității sociale din care face parte. Spațiul simbolic al casei se extinde prin praguri și treceri asupra lumii în general. Locuirea nu se petrece doar la nivelul conștientului, al senzațiilor, reprezentărilor, sentimentelor sau amintirilor: la locuire participă și corpul ca atare, casa fiind astfel „în-corporată” în ceea ce devenim încorporând-o.
„Acasă în lume este o culegere de povești. Spune-mi cum locuiești ca să-ți spun cine ești… Orice casă are o poveste de spus, despre ea și deci despre ei. Poți deci să citești o casă și poți să imaginezi o poveste despre acasă. Dar sunt aceste povestiri ale casei cu adevărat posibile, este posibil ca ele să fie adevărate?” (extras din carte).
Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
Volumul poate fi precomandat aici
