revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Activări Urbane în România

expoziţie
2 noiembrie 2011 – 10 ianuarie 2012, Muzeul National de Arta Contemporana, Bucuresti

Proiectul a propus un studiu al iniţiativelor independente recente din România şi o selecţie de 14 proiecte ce pot fi considerate modele eficiente de acţiune şi recuperare – a unor spaţii abandonate, a identităţii unui loc, a unor tehnici şi obiceiuri bune, a relaţiilor cu lumea, promovând astfel o cultură a activismului civic urban.

Au fost puse în lumină intervenţii în spaţii publice cu implicarea comunităţii locale, conversii şi recuperări de locuri sau construcţii ieşite din uz, re–activări culturale urbane prin mijloace arhitecturale, artistice sau design urban. Totodată, au fost relevate strategii personale şi metode viabile privind integrarea socială şi responsabilizarea unor grupuri, crearea de comunităţi sau formule de parteneriat. Proiectul a adus împreună energiile, experienţele, trăirile, întrebările şi perspectivele unor oameni care au înţeles că de ei depinde soarta locului în care trăiesc. Expoziţia a avut peste 2500 de vizitatori, dintre care 400 prezenţi la deschidere.
 

Organizat de: Asociaţia Zeppelin.
Parteneri: Ordinul Arhitecţilor din România, Administraţia Fondului Cultural National, ERSTE Stiftung, Archis Interventions SEE, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Lafarge.
Sari la conținut