18 – 22 august 2025 @ Muzeul de Artă Brașov, B-dul Eroilor 21
Categoria de vârstă: 11-18 ani
În contextul Zilei Internaționale a Fotografiei, sărbătorită anual pe 19 august, Școala de Vară la Muzeul de Artă Brașov va fi prelungită cu o săptămână în care elevii și tinerii pasionați de imagine sunt invitați să participe la Atelierul de Introducere în Fotografie. Atelierul, desfășurat în perioada 18-22 august 2025, este dedicat descoperirii fotografiei ca mijloc artistic și tehnic, oferind participanților oportunitatea de a explora istoria și tehnicile de lucru fotografice.
Programul atelierului coordonat de Corina Drăgan le propune participanților o incursiune completă, de la originile fotografiei până la tehnici experimentale contemporane. Activitățile debutează cu o demonstrație inedită: realizarea unei camere obscure de dimensiunea unui om, în care aceștia pot păși pentru a descoperi principiile optice ale primelor imagini. Pe parcurs, tinerii vor explora noțiuni de compoziție, lumină și culoare, prin exerciții practice menite să îi ajute să creeze fotografii armonioase și expresive. Săptămâna se va încheia cu introducerea în cianotipie, o tehnică fotografică istorică ce produce imagini albastre spectaculoase, realizate fie din fotografiile lucrate în atelier, fie din obiecte și elemente naturale.
Înscrierea la ateliere se face în limita locurilor disponibile, pe baza formularului, cu confirmare de participare.
Atelierele se vor desfășura la sediul Muzeului de Artă Brașov din Bulevardul Eroilor nr. 21, de luni până vineri, între orele 11-13.
Taxa de participare este 100 lei / participant / săptămână.
Corina Drăgan este artistă vizuală din Brașov, absolventă a Facultății Foto-Video din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (promoția 2011). A început să lucreze ca ilustrator freelancer în 2018, activând în domeniul ilustrației de carte și publicitate. Ilustrațiile sale sunt inspirate din experiențe personale, copilărie și iubire, fiind dominate de povești vizuale colorate. Lucrează preponderent în acuarelă, dar experimentează și cu alte tehnici, inclusiv digitale. Pentru ea, ilustrația este un mod de a transforma emoțiile intense în ceva mai ușor de purtat.
*Fb event