Băile Govora devine și în acest an un punct de întâlnire al pasionaților de arhitectură, patrimoniu și experiențe cultural-balneare. Zilele Arhitecturii Balneare la Govora, ajunse la a 6-a ediție și a doua ediție a Școlii de vară Govora Heritage Lab vor celebra moștenirea culturală a acestei stațiuni istorice, în cadrul unui program diversificat de activități, expoziții, tururi ghidate și proiecții de film.
Școala de vară Govora Heritage Lab II: Educație și implicare în restaurarea patrimoniului
A doua ediție a Școlii de vară Govora Heritage Lab reunește peste 30 de studenți la arhitectură pentru a învăța și contribui activ la conservarea și restaurarea patrimoniului local. Anul acesta, centrul activității se va desfășura la Vila Constanța-Marieta, o clădire cu o istorie de peste un secol, printre ai cărei oaspeți s-au numărat și tatăl lui George Enescu. Studenții vor realiza studii preliminare pentru restaurarea clădirii, concentrându-se pe securizarea verandei de lemn și analiza zidăriilor și tencuielilor. În paralel, aceștia vor învăța despre tehnici de restaurare și vor colabora cu specialiști, pentru a înțelege pașii unui proces corect și durabil de restaurare. Școala de vară se desfășoară în colaborare cu Cazicom, proprietarul vilei, cu sprijinul Hotel Palace și al partenerilor tehnici, Baumit România, Damila și Saint-Gobain.
„Govora e un cadru excelent pentru învățare, iar stațiunea se poate reinventa pe baza responsabilității și implicării în salvarea patrimoniului. Școala de vară vine să sprijine atât această direcție, cât și formarea noii generații de specialiști, chiar la fața locului”, spun organizatorii.
Zilele Arhitecturii Balneare la Govora #6 Între vecini: o sărbătoare a patrimoniului local
În paralel cu școala de vară, în weekendul 1-3 august 2025, au loc Zilele Arhitecturii Balneare la Govora, care aduc în prim-plan bogatul patrimoniu arhitectural și balneo-terapeutic al stațiunii. Programul complet este disponibil aici.
„Evenimentul se adresează tuturor celor curioși, implicați sau pur și simplu atașați de Govora, fie că locuiesc aici, fie că o vizitează. Am pregătit o ediție mai relaxată, dar la fel de captivantă, cu tururi ghidate tematice, proiecții de lumini Amural, seri de film și un concert de final memorabil alături de Corina Sîrghi și Cătălin Răducanu. Ne dorim ca, în timp, aceste activități să inspire o relație nouă cu orașul: mai grijulie, mai activă, mai deschisă către colaborare”, spun organizatorii evenimentului.
Program ZABG #6:
• Vineri, 1 august: Expoziție „Găsite prin vecini” (10:00 – 21:00), Tur ghidat: „Istoria Băilor Govora” (18:00 – 19:30), Proiecții video și lumină (21:00 – 22:00)
• Sâmbătă, 2 august: Expoziție „Găsite prin vecini” (10:00 – 21:00), Tur ghidat: „Arhitectură balneară și arhitecți în stațiune” (17:00 – 20:00), Proiecție și discuție (20:00 – 21:30)
• Duminică, 3 august: Expoziție „Găsite prin vecini” (10:00 – 21:00), Tur ghidat: „Saloane, vile, cazinouri – viața socială de la băi” (18:00 – 19:30), Concert Corina Sîrghi (19:30 – 21:00)
Despre Băile Govora:
Băile Govora, o stațiune balneară înființată în 1887, este un exemplu remarcabil al influenței culturii franceze și al procesului de modernizare prin care a trecut România în epocă. Orașul a fost construit conform unui regulament modern, inspirat din stațiunile balneare franceze, adaptat la specificul românesc. Moștenirea sa arhitecturală și peisagistică face din Băile Govora un loc unic în peisajul cultural european, cu un potențial imens de dezvoltare culturală și turistică.
Despre Studiogovora:
Studiogovora este un colectiv interdisciplinar dedicat reabilitării patrimoniului construit din Băile Govora. Echipa lucrează cu autorități, antreprenori și membrii comunității pentru a revitaliza stațiunea, utilizând patrimoniul local ca motor de dezvoltare culturală și socială.
Pentru mai multe informații, vizitați site-ul Studiogovora.