Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Fantasticul Funicular: ultimul an în straie vechi. Reșița va găzdui ediții pilot ale Street Delivery și UrbanEye Film Festival 

Între 26 și 28 iulie 2024, Reșița va găzdui în premieră Street Delivery și UrbanEye Film Festival, sub umbrela proiectului „Fantasticul Funicular: ultimul an în straie vechi”. Evenimentul se află sub egida Reșița 250LAB și este organizat de MKBT împreună cu Asociația Arta în Dialog, în parteneriat cu o serie de organizații locale și naționale.

Fantasticul Funicular va fi un prilej de a aduce comunitatea reșițeană laolaltă în jurul celei mai emblematice structuri de patrimoniu industrial a orașului, înainte să intre în șantierul de restaurare și conversie spre o nouă funcțiune: o nouă axă de mobilitate (pietonală și de ciclism) care va conecta centrul orașului și dealurile dimprejur.

Sub formatul Street Delivery, MKBT și partenerii vor organiza tururi ghidate, ateliere interactive pentru tineri și copii, intervenții ghidate de artiști din toată țara, expoziții și dezbateri publice pe teme precum valorificarea patrimoniului industrial local, perspective de mobilitate, co-guvernanță, etc.

De mulți ani ne dorim să aducem conversațiile despre transformarea orașului mai aproape de oameni, mai în stradă. Nu e întâmplător că am ales să începem Street Delivery Reșița, un eveniment care sperăm să devină recurent, dedicând această primă ediție funicularului; 2024 ar putea fi ultimul său an în rugină, înainte de renovare și conversie într-un nou spațiu de promenadă. Ce ocazie fantastică să invităm comunitatea reșițeană în jurul funicularului, să-i facem cunoscută istoria și să dezbatem noua sa menire pentru oraș și pentru locuitori!“ – Marina Neagu, MKBT.

Festivalul de Film UrbanEye, proiect unic dedicat filmului, arhitecturii și urbanismului, aduce la Reșița, împreună cu partenerii, o serie de proiecții de film în aer liber în zona pietonală a Centrului Civic, tururi ghidate în zona industrială, precum și un program bogat de evenimente dedicat copiilor și tinerilor. Lista evenimentelor care compun programul dedicat copiilor include ateliere de arhitectură, precum și un spectacol de educație urbană cu ajutorul muzicii. Tinerilor și adolescenților le este dedicat un atelier de patrimoniu și explorare urbană prin film.

Reșița este un oraș în transformare. Ne dorim să contribuim și noi la aceast proces, prin aducerea împreună a locuitorilor, precum și prin înțelegerea etapelor transformatoare ale orașului și a direcției urmărite. Credem că activitățile culturale în spații publice reprezintă o bună formulă de a face aceste lucruri să se întâmple”, a declarat Monica Sebestyen, cofondatoarea Festivalul de Film UrbanEye.

Proiectul „Fantasticul Funicular – Ultimul an în straie vechi” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național si Primăria Reșița. Printre partenerii evenimentului se numără: Fundația Comunitară Banatul Montan, Muzeul Cineastului Amator, D Proiect, We Wilder, Bike Attack, Asociația Encore, Dash Film SRL, De-a Arhitectura.

Programul urmează să fie publicat în data de 20 iulie. Mai multe detalii despre eveniment și proiect: www.mkbt.ro și www.urbaneye.ro 

***
Reșița 250 LAB este un laborator de inovare urbană inițiat de MKBT, care acționează drept catalizator al unui ecosistem de testare și implementare de acțiuni de regenerare urbană, în Reșița. De peste 10 ani, MKBT lucrează sistematic, în rețea și pe termen lung pentru prezervarea, valorificarea și promovarea patrimoniului industrial reșițean. Mai multe detalii pe www.mkbt.ro

Festivalul de Film UrbanEye reunește activități complementare care promovează abordarea temelor despre oraș și viața urbană prin intermediul filmului. Scopul este de a conștientiza și dezbate subiecte de actualitate legate de mediul construit care, în mod direct sau indirect, ne influențează viața de zi cu zi. În același timp, proiectul reușește să aducă împreună perspective profesionale și subiecte diferite, pentru a privi din diverse unghiuri complexitatea orașelor. Festivalul a avut prima ediție la București, în anul 2014. În 2022, a fost inițiată ediția UrbanEye Cluj-Napoca, proiect care continuă neîntrerupt, la fel ca și ediția din capitală. UrbanEye înseamnă, de asemenea, și serile de filme, organizate în țară, de-a lungul anului.

Street Delivery este un eveniment-manifest care militează pentru interacțiunea umană față în față, nu bară la bară, pentru orașe sustenabile, incluzive, „bogate” în spații publice și infrastucturi verzi, spre bucuria oamenilor. Street Delivery există de 17 ani cu recurență în București, gradual alăturându-se rețelei și alte orașe din țară. Street Delivery este un eveniment inițiat, în București, de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, și replicat în țară de ONG-uri și grupuri de inițiativă locale.  Mai multe detalii pe www.street.delivery.

***
Proiectul, realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Sari la conținut