Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Feminine Journeys – 3 colecții de povești despre femei importante din trecut

House of European Institutes, noul centru multicultural din Timișoara prezintă în luna iulie, a doua expoziție din programul curatorial 2023: Feminine Journeys. Expoziție de ilustrație, fotografie și diapozitive.

26.07-12.08 @ HEI/Bastion 1, Timișoara
Vernisaj: 26 iulie, orele 18:00-21:00
Program vizitare expoziție din 27.07
miercuri-vineri: 16-20
sâmbătă- duminică: 11-20

Nu au trecut mult peste 100 de ani de când femeile abia au început să aibă drepturi, iar lipsa reprezentării lor în sfera publică este o discuție limitată la un for și el restrâns. Prejudecățile, violența, lipsa modelelor și munca invizibilă fac ca situația femeilor să fie un subiect delicat și în zilele noastre.

În semn de respect și recunoaștere pentru femeile din trecut care au făcut posibil să ajungem într-un spațiu în care femeile să aibă dreptul la educație, muncă, sănătate, și pentru a rememora moștenirea lăsată celor din prezent și viitor, Reţeaua Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC Romania) a selectat pentru HEI – House of European Institutes trei colecții de povești care prezintă diferite portrete și viziuni ale femeii de ieri și de azi. Cu exemple din România, Polonia, Cehia, Franța și Ucraina, femeia este plasată în trecut, dar și în viitor, prin rememorarea faptelor curajoase realizate de acestea în secolul al XX-lea. Au fost curajoase, pricepute, ingenioase, muncitoare, au luptat zi de zi împotriva stereotipurilor, arătând cât de importantă este pasiunea în viețile lor.

Prima colecție de povești “Eroinele” este curatoriată de Centrul Ceh, și prezintă o serie de ilustrații însoțite de scurte descrieri ale celor mai importante momente din viața acestor femei.

Expoziția este realizată cu prilejul celebrării dreptului la vot al femeilor, obținut în Cehia în anul 1920. Ea aduce omagiu unor personalități importante din istoria Cehiei prin elogierea reușitelor tuturor femeilor care au avut curajul să își urmeze propriul drum, într-o lume care refuză chiar și în zilele noastre să le recunoască alte calități pe lângă cele materne.

Organizată cu sprijinul Centrului Ceh, expoziția reprezintă un concept creat de studenții Facultății de Design și Arte „Ladislav Sutnar”.

Expoziția „Eroinele” mai conține și o serie de ilustrații ale femeii române remarcabile, văzute prin ochii unui grup de tinere urmașe ilustratoare: „Nesupusele”.

Proiectul editorial Nesupusele este realizat de Asociația De Basm, publicat la editura Univers în două volume cu același nume, care adună 100 de povești ale femeilor remarcabile din România, însoțite fiecare de câte o ilustrație. Un proiect despre femei care au adus contribuții importante în diverse domenii profesionale, în ciuda constrângerilor sociale și/sau culturale de care s-au lovit pe parcursul vieții.
„Nesupusele au fost copii ca noi toți – fete cuminți sau neastâmpărate care s-au jucat și au învățat fel de fel de lucruri de la părinți, bunici și profesori. Apoi au devenit femei care, în feluri diferite, nu s-au aliniat cu orice preț la regulile societății, au gândit liber, au îndrăznit, au excelat, au suferit, au trăit frumos, fiind modele de viață pentru noi.”

A doua colecție de povești prezentată în expoziția Feminine Journeys se numește „Poloneze și românce care au schimbat lumea” și este curatoriată de Institutul Polonez.

Proiectul a fost realizat în 2018 în contextul împlinirii a 100 de ani de la recâștigarea independenței Poloniei și a Anului Drepturilor Femeii, precum și a Marii Uniri a României, și prezintă poveștile fascinante a 34 de femei care au avut curajul de a-și schimba țara, continentul, lumea.

Expoziția descrie 17 poloneze și 17 românce – luptătoare pentru libertate și pentru drepturile femeilor, pioniere în domeniul științei, sportului, artelor și inovației, care ne inspiră până astăzi. Putem spune că România și Polonia au avut foarte mult de câștigat datorită hotărârii și forței lor morale.

A treia colecție de povești este propusă de Institutul Francez și prezintă un itinerariu parcurs de artista franceză contemporană Géraldine Cario, care combină în arta ei elemente din fotografie și scriere: „Paris-Odessa: Călătorie în clar-obscur”, expoziție de fotografie și texte.

Géraldine Cario a pornit într-o călătorie care a dus-o de la Paris la Odessa. A străbătut locurile despre care auzise în copilărie surprinzând istoria chinuită a Europei din secolul XX până în prezent.

Fotografiile sunt ca niște notițe luate, iar textele ca niște gânduri labile prinse în curent. Pentru a se potrivi spațiului expozițional, ea a ales douăzeci dintre cele peste 2500 de fotografii realizate în timpul călătoriei. Este o expoziție fractală, în sensul că oferă o imagine de ansamblu a fotografiilor, și este adaptabilă, pentru că numărul de fotografii depinde de spațiul de expunere.

Artista a ales să folosească pelicule transparente folosite în mod normal pentru imprimarea negativelor și filtre cinematografice și să prezinte aceste fotografii sub forma unor cutii de lumină. Géraldine Cario a păstrat proporțiile unui diapozitiv, mărind dimensiunile obișnuite ale acestora, ca și cum ar privi prin microscop. Acest lucru conferă fotografiilor o granulație imprecisă și face dificilă datarea lor. În același loc, timpurile se amestecă, istoriile se intersectează, dar senzația de călătorie și de deplasare rămâne. Uneori, a compartimentat mai multe fotografii pe același diapozitiv, ca și cum ar fi posibil să ai mai multe perspective în același moment. Această călătorie fotografică este o conversație tăcută între artist și privitor. Pare că nu este nimic de văzut în această călătorie. Și totuși, îi simțim în ea pe cei care nu mai sunt acolo și care ar fi trebuit să fie, înțelegem că, într-un mod mai mult sau mai puțin dramatic, este soarta noastră, a tuturor, de a fi acolo doar în trecere, și uneori ajungem să fim de acord cu asta; dacă stăm să ne gândim bine, nu este atât de rău.

HEI – House of European Institutes este un proiect coordonat de Goethe-Institut București și Centrul Cultural German din Timișoara, alături de Forumul Cultural Austriac, Ambasada Republicii Bulgaria în România, Centrul Ceh București, Institutul Francez din România, Ambasada Georgiei din România, Fundația Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, British Council România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos din partea SICA, Institutul Polonez din București, Institutul Camões, Institutul Cultural Român, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes, Ambasada Suediei în București, Institutul Turc „Yunus Emre” și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București.

Parteneri principali în implementarea proiectului: Färgfabriken, Universitatea Politehnică Timișoara, Elefsina – Capitală Europeană a Culturii, Veszprém și regiunea Balaton-Bakonyi – Capitală Europeană a Culturii, Culture Moves Europe.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Sari la conținut