Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

ShakeUP! Educaţie pentru cutremur la „Străzi deschise” pe Calea Victoriei

Între 15 şi 16 iulie 2023, „Străzi deschise – Bucureşti” propune bucureştenilor noi modalităţi de petrecere a timpului liber în oraş cu un nou weekend pietonal pe Calea Victoriei. În premieră, pe lângă spectacolele de teatru pentru cei mici şi cei mari, numere de acrobaţie şi expoziţii, programul ShakeUP! Educaţie pentru cutremur se activează pe Calea Victoriei prin ateliere, concursuri cu premii pentru copii și sesiuni de training pentru situații de urgență.

Unul dintre cele mai de impact proiecte outdoor care dau viaţă oraşului în sezonul estival, „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” a luat startul în luna aprilie şi propune bucureştenilor, până în luna octombrie, o serie de weekenduri pietonale în oraş menite să transforme spaţiul public, altminteri aglomerat, în zone de relaxare temporare pentru locuitori şi turişti. Weekendurile pietonale presupun instaurarea unor zone temporar pietonale în diverse puncte centrale şi din cartierele Bucureştiului şi organizarea unor activări stradale şi momente artistice pe traseele pietonale ale evenimentului.

Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.

Zone pietonale / Străzi deschise 15-16 iulie 2023, între orele 09:00 şi 22:00:

• Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei.

 

foto2_SD2023

 

De la demonstraţii de statui vivante la parada acrobaţilor Circului Metropolitan, Autospeciala Intervenţii, teatru de păpuşi, spectacole-lectură şi evenimentul ShakeUP! educaţie pentru cutremur, programul celui de-al unsprezecelea weekend „Străzi deschise” pe Calea Victoriei animă traseul pietonal cu activităţi artistice şi recreative pentru cei mici şi cei mari.

Începând cu ora 10:00, pietonii de pe Calea Victoriei vor putea decoperi ce se află în interiorul unei Autospeciale de Intervenţii a DSU – Direcţia Situaţii de Urgenţă la intersecţia cu bulevardul Dacia, vizavi de fostul Casino Victoria.

În prima parte a zilei, Casa Filipescu Cesianu îşi deschide porţile pentru publicul „Străzi deschise” şi îi aşteaptă cu „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, primul proiect expozițional de antropologie urbană din România, o poveste atât despre intimitate, cât și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz.

Programul de seară la „Străzi deschise” ia startul sâmbătă, 15 iulie, cu evenimentul ShakeUP! educaţie pentru cutremur. Pe Calea Victoriei, la intersecţia cu bulevardul Dacia, bucureştenii sunt invitaţi între orele 16.00 şi 20.00, să afle ce este de făcut în cazul unui seism prin intermediul unor ateliere pentru părinţi şi copii, concursuri, premii pentru copii şi multe surprize. Trainerii Asociaţiei EDIT vor prezenta două sesiuni de training în intervalele 18.30-19.00 şi 19.30-20.00, în care se va discuta despre seisme, se vor oferi informaţii despre ce este de făcut înainte, în timpul şi după un cutremur major, vor fi oferite materiale utile pentru familii şi se va învăţa cum se fluieră semnalul SOS în codul Morse.

Spectacolele-lectură interactive ale proiectului „Ochii minţii” revin la „Străzi deschise”, de această dată pe trotuarul din faţa parcului Nicolae Iorga de pe Calea Victoriei. Actori profesionişti, precum Ioana Flora, Richard Bovnoczki, Mihai Baranga sau Cristi Toma îşi propun să redescopere alături de public, umorul spumos şi actual din texte celebre ale lui I.L. Caragiale. Spectacolele-lectură încep în ambele zile de weekend, de la ora 18.00. Personajele Farfuridi, Brânzovenescu, Agamitza Dandanache sau Spiridon vor fi selectate din rândul publicului doritor să se alăture artiştilor.

Zona rezervată teatrului pentru copii din faţa Muzeului Naţional de Artă a României găzduieşte, în acest weekend, două spectacole pline de haz şi umor cu păpuşile Teatrului de Animaţie Ţăndărică. Sâmbătă, de la ora 18.00, „Motanul încălţat” prezintă povestea celebră a lui Charles Perrault printr-un spectacol interactiv, cu păpuşi la paravan şi marionete uriaşe, măşti, pantomimă și multe aventuri. Duminică, 16 iulie, actorii Teatrului Ţăndărică se întorc în faţă MNAR cu spectacolul „Capra cu trei iezi”, de la ora 18.00. Toţi copiii mai mari de trei ani sunt invitaţi la „un spectacol amuzant şi antrenant, ce foloseşte din plin farmecul, frumuseţea şi învăţămintele folclorului românesc şi ale cunoscutului basm al lui Ion Creangă.

Sâmbăta, 15 iulie, Teatrul Masca împânzeşte zona Calea Victoriei din faţa Muzeului Naţional de Istorie a României cu statuile vivante ale spectacolului „Români la porţile lumii” – partea I. La o plimbare relaxantă pe Calea Victoriei, pietonii „Străzi deschise” descoperă personalităţi importante ale societăţii româneşti de la Martha Bibescu la Grigore Antipa, Victor Babeș,  Anghel Saligny, Lucia Sturdza Bulandra, Haricleea Darclee, Elvira Popescu.

Circul Metropolitan Bucureşti a pregătit pentru prima zi de weekend, 15 iulie, o repriză de acrobaţii în zona Monumentul Renaşterii de pe Calea Victoriei, ce culminează cu o paradă a îndrăgitelor personaje pe Calea Victoriei.

Școala Populară de Artă așteaptă bucureștenii în weekendul 15-16 iulie, la sediul din sectorul 4 (strada Cuza Vodă 100), cu expoziții de pictură de copii, artă decorativă, design vestimentar, decorațiuni interioare, iconografie şi grafică.

Restricții rutiere

Calea Victoriei | În weekendul 15-16 iulie 2023, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Știrbei Vodă între Calea Victoriei și Dem. I. Dobrescu. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol și Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu și Calea Victoriei, Calea Griviței între strada Constantin Budișteanu și Calea Victoriei, cu mențiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecționat către aleea din fața Palatului Știrbei, apoi către strada Banului.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

 

foto 1_SD2023

PROGRAM ARTISTIC „STRĂZI DESCHISE” | WEEKENDUL #11: 15-16 iulie 2023

 

SÂMBĂTĂ, 15 IULIE 2023

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu Cesianu
10:00 – 17:30 „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” – expoziții (Muzeul Municipiului Bucureşti)

Calea Victoriei – trotuarul din faţa Parcului Nicolae Iorga
18:00 – 20:00 „O scrisoare pierdută” – spectacol-lectură interactiv cu actorii Ioana Flora, Alexandru Gheorghiu, Cristi Toma, Mihai Baranga, Mihai Răzuş, Richard Bovnoczki, Dragoş Muşat, Ionel Niţulescu (în cadrul proiectului artistic „Ochii minţii”)

Calea Victoriei – intersecţie cu bulevardul Dacia (vizavi de fostul Casino Victoria)
10:00 – 22:00 Autospeciala Intervenţii (DSU – Direcţia Situaţii de Urgenţă)
16:00 – 20.00 ShakeUP! educaţie pentru cutremur (Asociaţia E.D.I.T.)
18:30 – 19:00 / 19:30 – 20:00 Sesiune de training – pregătire pentru turism

Calea Victoriei – Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române
18:30 – 19:20/19:40 – 20:30 „Români la porțile lumii” – partea I – spectacol de teatru (Teatrul Masca)

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Artă a României
18:00 – 19:00 Motanul încălțat – teatrul de păpuși (Teatrul de Animație Țăndărică)

Calea Victoriei – zona Monumentul Renașterii
19:00 – 19:40 Spectacole acrobații, parada personajelor Circului Metropolitan București (Circul Metropolitan București)

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr.100
10:30 – 22:00 Mixajul artelor – expoziţie de artă decorative (Şcoala de Artă Bucureşti)
10:30 – 22:00 Persona – expoziţie de pictură copii (Şcoala de Artă Bucureşti)
10:30 – 22:00 Expoziţie grafică (Şcoala de Artă Bucureşti)
10:30 – 22:00 Art Nouveaux – de la decorativ la funcțional – expoziții de design vestimentar şi decoraţiuni interioare (Şcoala de Artă Bucureşti)
10:30 – 22:00 Expoziție de iconografie (Şcoala de Artă Bucureşti)

DUMINICĂ, 16 IULIE 2023

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu Cesianu
10:00 – 17:30 „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” – expoziții (Muzeul Municipiului Bucureşti)

Calea Victoriei – trotuarul din faţa Parcului Nicolae Iorga
18:00 – 20:00 „O noapte furtunoasă” – spectacol-lectură interactiv cu actorii Ioana Flora, Alina Berzunteanu-Kerek, Cristi Toma, Mihai Baranga, Mihai Răzuş, Dragoş Muşat, Andrei Vasilescu, Ionel Niţulescu (în cadrul proiectului artistic „Ochii minţii”)

Calea Victoriei – intersecţie cu bulevardul Dacia (vizavi de fostul Casino Victoria)
10:00 – 22:00 Autospeciala Intervenţii (DSU – Direcţia Situaţii de Urgenţă)

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Artă a României
18:00 – 19:00 Capra cu trei iezi – teatru de păpuşi (Teatrul de Animaţie Ţăndărică)

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100
10:30 – 22:00 Mixajul artelor – expoziţie de artă decorative (Şcoala de Artă Bucureşti)
10:30 – 22:00 Persona – expoziţie de pictură copii (Şcoala de Artă Bucureşti)
10:30 – 22:00 Expoziţie grafică (Şcoala de Artă Bucureşti)
10:30 – 22:00 Art Nouveaux – de la decorativ la funcțional – expoziții de design vestimentar şi decoraţiuni interioare (Şcoala de Artă Bucureşti)
10:30 – 22:00 Expoziție de iconografie (Şcoala de Artă Bucureşti)

1

 

Sari la conținut