Romanian Design Week și IQOS vor construi în spațiul central al festivalului de anul acesta o instalație imersivă, care să transforme experiența RDW într-una de neuitat. Designul instalației poate fi propus de orice creativ local, în vârstă de peste 25 de ani, care va înscrie o idee, un buget și un plan de producție, în concursul lansat astăzi.
A celebration of togetherness
Acum, mai mult ca oricând, într-o lume din ce în ce mai divizată, cautăm apartenența. Încrederea și susținerea pe care le simțim atunci când suntem parte din comunitate ne fac să aspirăm împreună către lucruri extraordinare.
În 2023 vorbim despre conexiuni și dialog, despre proiecte interdisciplinare și procese care generează inovație. Într-o lume în schimbare, preocupările pentru modul în care ne conectăm unii cu alții și temele legate de comunități și contexte pentru dialog sunt din ce în ce mai complexe și importante, iar designul devine un instrument din ce în ce mai valoros pentru a le aborda și/sau soluționa.
Astfel, RDW și IQOS lansează această competiție în căutarea unei experiențe imersive, care să ne aducă laolaltă aici și acum, să ne surprindă și să ne bucure deopotrivă, să ne formeze noi amintiri împreună.
Proiectul câștigător va fi prezentat în spațiul principal al ediției 2023 a Romanian Design Week. La finalul festivalului, proiectul va rămâne în spațiu și va putea fi vizitat până la sfârșitul lunii iunie.
Indiferent de tipul instalației propuse (experience design – performance, multimedia, innovation, visual fusion design, sensorial design), este important ca propunerea să se integreze coerent în festival. Romanian Design Week promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică. Astfel, proiectul de instalație trebuie să țină cont de contextul în care se află și să propună un conținut relevant pentru pasionații de arhitectură și design, dar și pentru publicul larg al festivalului.
Concursul se adresează tuturor reprezentanților industriilor creative locale, fie ei designeri, arhitecți, scenografi sau artiști vizuali, care vor să ofere publicului larg al festivalului o experiență imersivă. Participanții trebuie să aibă vârsta de 25 de ani împlinită la înscrierea în concurs.
Buget de producție: 40.000 euro
Proiectele ȋnscrise ȋn concurs vor fi evaluate și notate în două etape. În prima etapă propunerile înscrise vor fi evaluate de un juriu format din: Adrian Damian – scenograf, Eliza Yokina – arhitect, Senior Partner Cumulus, Omid Ghannadi – designer, cofondator Inside Academy, Andrei Borțun – CEO The Institute, și Bogdan Jurge – Manager Brand Engagement IQOS, Philip Morris România.
Jurații vor nota proiectele și vor alege o listă de 3 finaliști pentru a doua etapă de evaluare, care presupune urcarea celor trei proiecte finaliste pe platforma partedinarte.ro, unde comunitatea va vota câștigătorul, votul fiind la îndemâna tuturor persoanelor adulte înregistrate pe platformă. Proiectul care va obține cele mai multe voturi în intervalul anunțat de organizatori va fi premiat și implementat la Romanian Design Week 2023.
Se vor acorda trei premii, astfel: un premiu în valoare de 5.000 euro pentru proiectul câștigător și realizarea acestuia în cadrul Romanian Design Week 2023, în limita bugetului de producție de 40.000 euro și două premii în valoare de câte 3.000, respectiv 2.000 euro pentru cele două proiecte finaliste, care vor ocupa locurile II și III în urma votului comunității. Coordonator tehnic al realizării instalației premiate și partener de producție și montaj va fi Florin Niculae – CEO Kaustik.
UPDATE: RE-CONNECT, a celebration of togetherness
Romanian Design Week 2023 și IQOS a anunțat extinderea perioadei de înscriere a proiectelor în concursul pentru instalația imersivă RE-CONNECT, a celebration of togetherness, până la data de 17 martie, 2023. Orice înscriere primită după 17 martie, 2023, orele 23:59, nu va fi luată în considerare.
Mai multe informații despre înscriere, regulament și detalii sunt disponibile pe www.partedinarte.ro.