revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

“Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului” – cursuri de film, teatru și fotografie documentară

Asociația Docuart lansează înscrierile pentru cursurile gratuite de film, teatru și fotografie documentară, organizate în cadrul proiectului Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului. Scopul proiectului este atât recuperarea unei părți din patrimoniul emoțional al orașului prin intermediul unor acțiuni de cercetare și prezentarea identității investigând memoria afectivă prin abordări interdisciplinare, cât și dezvoltarea unor abilități artistice în rândul cursanților, tineri cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani. Acțiunile proiectului cuprind cursuri de film documentar, de fotografie și de teatru documentar, susținute de profesorii Max Ciorbă (film), Mirona Radu (fotografie) și Celina Nițu (teatru).

Prima ediție a proiectului va include 35 cursanți cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani, care în perioada septembrie-octombrie 2022 vor participa gratuit la cele trei categorii de cursuri organizate de Docuart în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. Doritorii se pot înscrie până pe 11 septembrie, completând formularele aferente fiecărui curs pe platforma dedicată proiectului: www.be-brasov.docuart.ro

“Proiectul Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului se adresează atât tinerilor care doresc să cunoască domeniul artelor vizuale – film, teatru, fotografie – dar și tuturor brașovenilor care doresc să afle mai multe despre istoria orașului și a locuitorilor săi. Sperăm să construim împreună cu tinerii din Brașov o arhivă emoțională în care să se regăsească cât mai mulți dintre locuitorii săi. În același timp, prin aceste cursuri de inițiere, dorim să deschidem perspectiva tinerilor din oraș către o carieră în domeniul artelor și să suplinim prin programul nostru oferta de cursuri și formări disponibile în Brașov”, declară Daniela Apostol, manager Asociația Docuart.

De la noțiunile teoretice și tehnice, la exersarea abilităților de bază necesare producției de film, foto sau teatru sau dezvoltarea capacității de expresie, proiectul își propune să ofere cursanților atât baza unei posibile cariere în domeniu, cât și dezvoltarea atenției și a procesului de observație a orașului în care locuiesc, a istoriei sale, precum și a familiilor lor în acest context. Astfel, proiectul oferă un cadru prielnic comunității brașovene pentru constituirea unei legături intergeneraționale, prin intermediul unor acțiuni de recuperare a amintirilor părinților și bunicilor lor. De asemenea, proiectul dorește să contribuie la creșterea sentimentului de apartenență în rândul tinerilor la orașul în care locuiesc, respectul și dorința de conservare și valorificare a patrimoniului cultural și arhitectural al Brașovului.

Atelierele de creație documentară se vor finaliza cu un film documentar, o expoziție de fotografie și o piesă de teatru alcătuită din monologuri dezvoltate în cadrul cursului de către participanți. Producțiile primei ediții a proiectului Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului vor fi expuse și prezentate printr-o serie de evenimente în oraș, în cursul lunii octombrie, precum și online, pe platforma online dedicată proiectului.

Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului este un proiect organizat de Docuart, finanțat din bugetul Municipiului Brașov.

Despre Docuart

Asociația Docuart se dedică din 2010 proiectelor de susținere a documentarului românesc și inițiativelor de educație cinematografică.
De-a lungul timpului, asociația a organizat o serie de evenimente cu misiunea de a valorifica cinematografia autohtonă, precum București Docuart Fest, Caravana Docuart, Proiecțiile Docuart, sau documentarul de(spre artă) în proiecte de tip festivalier Bucharest Art Film Festival și Brâncuși Nocturn.
De asemenea, Docuart produce și organizează proiecte de intervenție socio-culturală, folosind instrumente și metode relevante din domeniul visual. Congruent și photoDoc sunt două astfel de proiecte cu componentă educativă, componentă prezentă și în Academia Docuart, școala de film documentar și cursuri speciale de educație vizuală

Proiect cofinanțat din bugetul Municipiului Brașov.
Parteneri: Filarmonica Brașov, CESI, Cărturești, Artburg
Parteneri media: Nova TV Brașov, Agerpres, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Modernism.ro, The Institute, Ziarul Metropolis, Zeppelin, Litera 9

 

 

 

 

Sari la conținut