Vineri
Eu si Y intram sa vedem Andy Warhol la sala Dalles. „Sigur, intrati, poftiti, e la etaj, dar lipseste baiatul de la cafenea si doar el poate sa va deschida. Dar pot sa va aprind eu lumina sa va uitati”. Doamna ne aprinde lumina, noi lipim cate un ochi de geam. Nu amandoi, nu se poate, fiindca se reflecta lumina in geam prea tare. Un minut si gata Andy Warhol prin geam. Ochiul drept. Eu vad mai prost cu stangul.
Doamna se uita la noi ca ce parere avem. Eu zic da. Y zice da si el. Plecam. Asa am vazut Andy Warhol la Bucuresti. Apropo, Marilyn era o compozitie de 3X3 patrate serigrafiate. La noi a fost descompusa in 9
patrate atarnate de simeza.
Luni
Dupa duminica, scriu lista cu chestii de facut pe azi. O admir. Ma car la masa. E prea lunga. Suna telefonul. Vezi, uitasem sa trec si asta.
Marti
8 septembrie la Berlin, vernisajul expozitiei Magic Blocks. Doi baieti simpatici au lucrat la instalarea expozitiei. Aveau tot timpul in mana ruleta, dreptar, nivela. Pierdem putin timp cu explicatiile, ei isi fac
treaba perfect, minutios, precis, curat. E Berlin, nu? Dupa vernisaj, strazile sunt ale noastre. Cel mai mult mi-a placut o bisericuta mica, numita a Reconcilierii. E facuta din lut in care sunt inglobate fragmente si resturi din vechea biserica, aflata imediat in spatele zidului si demolata de RDG-isti in timpul razboiului rece. De fapt e o simpla capela, un oval perfect din lut, protejat de alt oval realizat dintr-o
structura deschisa de lemn. Initial arhitectii optasera pentru beton si sticla, dar consiliul parohial i-a contrazis (aducea prea mult aminte de zid, cica) si i-a indreptat catre aceasta solutie foarte eleganta.
De fapt toata aceasta poveste se leaga si de proiectul nostru Magic Blocks, care trebuie gandit si dezvoltat ca un proiect participativ. Arhitectii inca viseaza la gesturi majore si sigure, ca in vremurile bune, in schimb altii spun ca arhitectii construiesc cladiri si n-au nimic de-a face cu orasul. Exista din ce in ce mai multe voci si forte care se opun arhitecturii semnate de arhitect, care cer ca un oras si arhitectura lui sa fie facute pe baza unei consultari publice si democratice. Desigur cuvantul „viziune” e exclus de aici; pronuntarea in sine poate ridica
mari suspiciuni, din cauza multor experimente arhitecturale care s-au dovedit in cele din urma gresite, nefunctionale, poluante. Dar poate ca despre subiectul acesta merita sa vorbim mai pe larg.
Sambata
Deschiderea festivalului George Enescu. Mi-e clar, dintre genurile vocale, opera mi-e extrem de straina. Sau cel putin Oedip mi se pare incalcit si obositor. Rezolvarile atonale, dizarmoniile pe care nu stiu cui sa le atribui – autorului sau orchestrei – ma deconcerteaza total. In plus, e o lume vizuala extrem de statica, cu decoruri si costume din care nu se prea pricepe mare lucru. Aici imi dau seama ca nu exista de fapt viziune regizorala; as vrea sa vad un Oedip facut de Bob Wilson sau de Andrei Serban.
Miercuri
Berlin, expozitia Bauhaus, cea mai mare si mai ampla prezentare din lume. Mostenirea directa a intregului sistem de gandire in domeniul designului e, fara dar si poate, Ikea. As zice ca nu-i tocmai un business mic si de neluat in seama. O afacere cu civilizatia, adica ceva ce tine de design, politica, societate. Revin.
