De trei zile, la Praga, asist la un proiect international despre activism si ong-uri ca posibila practica dominanta in viitor. Titlul englezesc (NGOS shapping cities) atrage atentia asupra faptului ca activismul devine un fenomen global ca o reactie la economia mondiala. O panorama a practicilor internationale arata ca problematicile si metodele sunt inrudite, totusi contexte culturale locale provoaca raspunsuri, rezultate nuantate la care e bine sa luam seama.
E un subiect din ce in ce mai incapator pentru tot felul de idei si miscari care aduna impreuna economie, idei salvatoare pentru practica urbana, productie si consum rational de spatiu sau de constructii.
Cine si ce cui vinde si pe ce se bazeaza?
De obicei, aceste organizatii traiesc/supravietuiesc (se finanteaza) prin proiecte, adica din varii fonduri care sunt puse la dispozitie prin concursuri, cateodata prin sponsorizari si foarte rar prin donatii sau vanzari directe. In majoritatea cazurilor banii adunati sunt investiti doar in oameni si in proiectele lor, dar prin misiunile pe care le au, metodologiile si rezultatele lor devin modele credibile de afirmare si de castig. Chiar daca banii pentru care lupta sunt foarte putini (nu ca nu cunoastem si organizatii care ruleaza fonduri de corporatie multinationala, dar si actiunile lor sunt deja subiect de critica) si in consecinta rezultatele lor abia reusesc sa capete vizibilitate, totusi ele primesc o recunoastere publica, o validare si o sustinere care ar putea deveni in cele din urma o arma redutabila. Credibilitatea e o arma bazata pe adevar, ancorata etic si social pe care ong-urile o dobandesc cu siguranta mai usor decat orice companie de arhitectura sa spunem, despre care se poate spune ca de obicei este obedienta clientului si care are ca scop indeplinirea contractelor, nu chestionarea proiectului. Independenta si autosustinere financiara: iata un subiect interesant care mi-a atras atentia ceva mai mult decat obisnuitele prezentari de opere arhitecturale.
Intr-un fel, prima reactie pe care am avut-o privind titlul, a fost sa-l transform in „ngos scratching cities” (ngo-urile zgarie orasele). Parafraza vine sa spuna ca acum administratia construieste orasul alaturi de sectorul privat. Bani si investitii, dezvoltare inainte de toate. Totusi, ideile articulate in proiectele initiate de activisti, micile lor mari realizari ii califica pe viitor drept parteneri de neevitat. Mai aproape de ideea consultarii si a participationismului, mai aproape de comunitate, mai rationali in ceea ce priveste resursele vor fi nu doar un factor consultativ, dar poate chiar un stagiu obligatoriu. Un lucru care se va intampla in cele din urma natural.
Daca va aminiti de proiectul zeppelin de anul trecut, „activari urbane”, si selectia propusa atunci, initiativele remarcabile care au reusit sa treaca de faza de dorinta in Romania au fost 14. S-ar zice neglijabil, insa privit de aici de la Praga afirm cu mana pe inima ca e un bun inceput.
De altfel, una dintre directiile de discutii a fost si despre asocierea acestor tipuri de practica cu acupunctura: intepaturi mici care bine plasate pe meridiane energetice ar putea ajuta la echilibrul intregului organism. Efectele tratamentelor prin acupunctura sunt uneori spectaculoase, comparativ cu cele cateva ace care sunt infipte la un nivel superficial in piele.
De la tratamentul de acupunctura insa asteptati-va la mai mult. In viitor, toate aceste ong-uri care azi isi pun la bataie singurele resurse de care dispun, adica energia, rabdarea si inteligenta membrilor lor pentru a realiza mici instalatii artistice in spatii abandonate sau uneori o institutie culturala ori un spatiu public vor invata tehnici noi de supravietuire si, mai mult decat atat, vor propulsa poate o economie noua bazata pe valori sociale si etica, nu pe profit si consum iresponsabil.
Exemplul poate cel mai potrivit de reusita al actiunilor de acest tip si mai ales anvergura impresionanta spre care ne deplasam la New York in parcul High Line pe care vi-l prezentam de altfel in acest numar. Saltul de la activismul comunitar la o practica urbana de o asemenea calitate nu se poate face fara a internaliza discursuri si moduri de gandire care depasesc o singura perspectiva. Veti vedea cum autoritati publice, investitori privati si activisti locali reusesc sa ajunga la un acord cu trei parti castigatoare. Poate ceva de invatat, nu doar de admirat designul.