O bucata din centrul orasului dispare sub ochii nostri. Trecand prin zona Buzesti-Berzei, ne izbeste un peisaj apocaliptic de ruine, maidane si buldozere, care nu poate sa nu ne aduca aminte de marile campanii din anii ’80. Desigur, scara operatiei este incomparabila cu cea de atunci. De fapt, casele disparute ca urmare a crearii noii axe Buzesti-Uranus (de fapt, a portiunii de nord a acesteia) reprezinta o portiune infima chiar si din totalul celor demolate in ultimii douazeci de ani. Insa nu mai este vorba aici despre suma unor operatii individuale, ci despre prima mare operatie de inlocuire a unei portiuni de tesut de dupa 1989. Si nici despre
investitii private, ci despre un proiect public al Primariei, ce se desfasoara ca urmare a unor proiecte urbanistice.
Dincolo de actiunea in sine, maniera in care aceasta este gestionata pare lamentabila (incapacitatea de comunicare a diferitelor autoritati, precum si problemele legale semnalate de ONG-uri ar fi doar cateva dintre aspecte). Despre democratia urbana in Romania e mult de vorbit, ca si despre slabiciunile si lentoarea in reactii a societatii civile (dar si a profesionistilor). Am ales insa sa ne concentram in acest dosar asupra proiectului, motivatiilor si a rezultatelor actuale sau in viitor ale acestuia.
Ce a stat la baza interventiei? De ce e oportun acum un tip de operatie pe care majoritatea dintre noi il asociem cu anii ’50 si ’60 (in Occident – la noi a fost cu totul alta poveste)? Care e strategia urbana, dincolo de sloganuri de tip „se va traversa orasul în 20 de minute”?
Dosarul Axa Buzesti-Uranus, publicat in numarul 92 al revistei zeppelin, poate fi citit integral aici.
