Mixed & Mastered
Arta Video in Grecia anilor 2000
curatori: Xenia Kalpaktsoglou & Christopher Marinos
Deschidere: Vineri, 23 aprilie ora 19.00
Centrul de Introspectie Vizuala
Str. Biserica Enei 16, sector 1, Bucuresti
www.pplus4.ro
Vineri 23 Aprilie, CIV gazduieste un nou ciclu de prezentari si proiectii in cadrul programului Regional Express. Invitati sunt curatorii greci Xenia Kalpaktsoglou si Christopher Marinos ale caror prezentari vor oferi o imagine de ansamblu si o evaluare critica asupra scenei de arta contemporana grecesti din ultimul deceniu.
Printr-o prezentare a artistilor, expozitiilor si a initiativelor independente, precum si a lucrarilor de arta proiectate, discursul acestora va identifica probleme pertinente pentru dezvoltarea scenei de arta din Grecia. Totodata, vor fi detaliate aspecte ce tin de dinamica institutionala, de metodologiile si principiile practicilor artistice locale. Xenia Kalpaktsoglou va prezenta cazul Bienalei de la Atena, aparuta ca urmare a activitatii culturale intense, ce face astazi Atena una din cele mai interesante locatii pentru arta contemporana. Bienala functioneaza in prezent ca platforma ce incurajeaza angajamentul critic al productiei artistice locale, ca forum de discutii si schimb cu scena internationala.
Xenia Kalpaktsoglou este curator si co-director al Bienalei de la Atena. In colaborare cu artistul Poka – Yio si curatorul & criticul de arta Agustine Zenakos a infiintat in 2005 Bienala de la Atena. Cu aceeasi colaboratori (cunoscuti ca si echipa curatoriala XYZ), a co-curatoriat prima editie a Bienalei de la Atena Destroy Athens (2007) si a activat in calitate de director artistic in cadrul celei de-a doua editii a Bienalei Heaven (2009). Proiectele recente ale grupului XYZ includ: John Bock: Conferinta si Retrospectiva de film (Atena, 2008), Goldfish Suddenly Dead (Extra City, Antwerp, 2009). Dincolo de practica curatoriala independenta, contribuie la diverse publicatii internationale. Din 2006 pana in 2008 a ocupat functia de director al Fundatiei DESTE, Centru pentru Arta Contemporana din Atena.
Christopher Marinos este istoric de arta si curator. Este fondator si co-editor al revistei de arta online kaput (www.kaput.gr). Intre 2005-06 a lucrat ca istoric de arta si cercetator pentru Muzeul National de Arta Contemporana din Atena (EMST). Este editorul publicatiei Posibilitati: Interviuri cu tineri artisti greci (futura, Atena, 2006) si Realitate: Arta in stare de urgenta (www.meatspaceart.org). Din 2002, Marinos contribuie la numeroase reviste de arta si cataloage din Grecia. In 2006-07 a co-editat (impreuna cu Xenia Kalpaktsoglou) sectiunea de arte vizuale a revistei lunare de arta Velvet. Este corespondent al revistei Flash Art International si Modern Painters, membru fondator al Grupului de Lectura (http://readinggroupathens.blogspot.com). Marinos a fost unul din curatorii celei de-a doua editii a Bienalei de la Atena (2009).
Mixed & Mastered este realizat cu sprijinul Alpha Bank, Tarom, Fundatia Culturala Greaca.
In parteneriat cu: UAP
Parteneri media: Arhitectura, Arhitext, 24Fun, WebPR, Sapte Seri, hipmag.ro, feeder.ro, modernism.ro, port.ro, studentie.ro, veiozaarte
Mai multe informatii gasiti la:
Centrul de Introspectie Vizuala
Str. Biserica Enei nr.16, Sector 1, Bucuresti
www.pplus4.ro