revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

În Deltă, în secolul XXI. SYAA: Pensiunea Limanul la Chilia Veche

A construi ceva nou la Chilia Veche este o provocare având în vedere contextul rural parțial destructurat de intențiile eșuate ale urbanizării anilor ’80 și caracterizat de dificultatea implementării unui scenariu de modernizare.

Text, foto: Andrei Mărgulescu
Proiect: SYAA – Adrian Soare, Eliza Yokina, Rodica Dina, Magda Vieriu

Chilia este un sat accesat dificil, decuplat de fluxuri de dezvoltare economică, părând însă că poate avea un viitor de ordin turistic. SYAA a proiectat aici pensiunea Limanul, între case de sat, aproape de biserică, dar şi de cartierul de blocuri.

 

01

 

Contrar atât de răspânditei idei de pensiune monovolum, arhitecţii propun aici o împărţire în patru corpuri, unul adăpostind activităţi comune, iar trei fiind alocate cazării.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche _G6I3785-1

 

Corpul comun este conformat cu un singur nivel având cea mai redusă înălţime a ansamblului, şi are rolul medierii dintre spaţiul public al străzii şi cel privat al incintei pensiunii.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche __G6I3795-1

 

Conformat ca o ,,bară” dispusă transversal terenului acesta delimitează o curte de primire de curtea mai privată.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche _G6I4048-1

 

Fragmentarea şi semitransparenţa volumului de sub acoperişul unitar creează o limită permeabilă între cele două spaţii majore ale terenului.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche 06

 

Corpurile de cazare au două niveluri şi sunt dispuse intercalat în adâncimea terenului, valorificând pe cât posibil prin spaţiul dintre ele lumina şi imaginea vechii biserici din apropiere, cea mai înaltă din Deltă.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche _biserica

 

Fragmentarea spaţiilor de cazare urmăreşte o scară domestică, specifică unei case şi nu unei pensiuni. Împărţirea se continuă şi în cadrul fiecărui volum prin accesul individual, inclusiv la etaj, al camerelor care aici sus au şi propria lor terasă fără contact direct cu cea a vecinului.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche _G6I4021-1

 

Această intenţie este urmărită nuanţat şi la parter. Sistemul de terase şi scări din lemn alcătuieşte şi interpretează tradiţionalul filtru dintre casă şi curte al arhitecturii locale, atenuând impactul volumului construit şi etajat asupra curţii.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche _G6I4039-1

 

Materialitatea generală a ansamblului mizează pe relaţia dintre fundalul tencuielii vopsite alb cu cromatica şi texturile lemnului.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche _G6I3819-1

Alte elemente de accent în raport cu fundalul alb sunt stuful învelitorii şi al împrejmuirii sau obloanele vopsite în albastru intens, specific arhitecturilor Deltei.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche _G6I3857

Acelaşi principiu este aplicat şi în cazul interioarelor, acolo unde elementele de accent sunt mobilierul, accesoriile sau textilele tradiţionale autentice.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche 05

Este remarcabil efortul arhitecţilor şi al beneficiarilor de a recupera diverse obiecte şi elemente arhitecturale din ruinele Chiliei pentru a le utiliza în arhitectura nouă a pensiunii.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche 04

E vorba de obiecte, dar şi de oameni şi de priceperea acestora. Astfel, tencuielile din lut au fost realizate de către femeile din Chilia.

Un ultim strat de materialitate, încă absent din fotografii, este cel al vegetaţiei curţii. Aici sunt deja în curs de plantare specii caracteristice malurilor Deltei. Atunci când vor creşte, acestea vor nuanţa spaţiul curţii private într-un spaţiu alocat corpului comun şi o serie de spaţii mai intime de lângă ,,case”. Mai mult decât atât, vegetaţia de înălţime medie va reduce scara corpurilor ,,caselor” apropiind-o de cea a corpului transversal, de fundal.

 

Pensiunea Limanul - Chilia Veche __G6I3897-1

În concluzie, proiectul propune o locuire contextuală atât de necesară unui sat valoros, dar uitat, marginal până şi Deltei. Este remarcabil echilibrul arhitectural dintre o trăire de sine stătătoare şi protejată a spaţiului, indispensabilă unei vacanţe într-un loc izolat, şi conectarea cu contextul realizată atât prin filtrarea statutului spaţiului, cât şi prin caracterul local al noii arhitecturi.

Amplasament: Chilia Veche, Romania
Beneficiar: Green Delta Tour SRL
Proiectare: SYAA- Adrian Soare, Eliza Yokina, Rodica Dina, Magda Vieriu
Arie desfășurată: 550 mp
Număr de camere / Rooms: 12;
Instalații: Instal Design
Rezistență:
Execuție: 2013-2014

Sari la conținut