Text: Cosmin Caciuc
Ilustrații: Urban Regeneration workshop #Tudordurabil
Câțiva zeci de studenți și profesori ai Facultății de Arhitectură din Strasbourg și îndrumători din Bruxelles au lăsat în această toamnă, în urma unui workshop de regenerare urbană pentru cartierul Tudor din Târgu Mureș, o viziune clară asupra modului în care se poate îmbunătăți spațiul public cu resurse și intervenții minimale: mobilitate urbană durabilă, metode inteligente de calmare a traficului, de însușire a spațiului public, de implicare socială și de creștere a suprafețelor de spațiu verde. Ținta este administrația locală în perspectiva noilor alegeri locale care vor avea loc anul viitor.
Vorbim despre încă un bun exemplu de grassroot movement, printre altele din perioada recentă aflate în vizorul publicisticii de arhitectură: acțiune locală desfășurată printr-un efort voluntar și pe baza unui set coerent de principii cu scopul inițierii unei transformări sociale.
Într-un moment în care teoria critică urbană „de raft” este în impas și în care nu mai este suficient să tragi tot timpul cu nemulțumire preșul de sub picioarele proiectanților și administratorilor pentru că nu fac bine treaba asta cu organizarea orașului, iată că ne putem bizui pe modele de bună practică prin teorie și educație, prin care nu doar se critică o situație de fapt, ci se propun și curajoase soluții-semnal. E o situație în care se intersectează sfere diferite profesionale, sociale și culturale cu scopul elaborării unui proces etic de regenerare urbană înaintea unor proiecte propriu-zise cu o imagine estetizată. Locuitorii pot beneficia de un plan de acțiune pe termen lung și se pot acomoda din timp cu schimbarea pe baza unor ilustrații motivante și inteligibile cu privire la modele alternative de viață cotidiană în viitorul imediat; pentru că nu e vorba doar despre a „planta” un proiect atrăgător într-un loc la un moment dat, ci și despre a menține pe termen lung idealul normativ proiectului respectiv și deci un anume consens asupra modelului propus de viață urbană și acțiune civică. Nu cred, de pildă, că se poate imagina o excelentă acțiune arhitecturală de revitalizare postindustrială precum The High Line din New York fără asociația The Friends of High Line care să țină viu acest proiect la nivel practic și ideologic.
Îndrăznesc să cred că într-o astfel de perspectivă postcritică, ce sprijină practicile normative și colective, activismul urban va viza nu doar acțiunea punctuală de moment, ci și o acțiune comunicativă democratică pe termen lung pentru atingerea unor puncte de consens în ceea ce privește însușirea zilnică și asumarea identității spațiului urban, astfel încât revitalizarea să nu rămână schematizată doar în faza de workshopuri și apeluri la schimbare. Pentru arhitectul-activist urban, acțiunea comunicativă ridică provocarea investigării limitelor disciplinare, a redefinirii educației profesionale și a medierii între ideea etică a binelui public, ideea economică a capacității de realizare a unui proiect și ideea estetică a acestuia. Probabil că multe dintre conflictele socioculturale legate de identitatea flexibilă a locurilor în condițiile urbane actuale nu pot fi tranșate punctual și pe termen scurt, însă cred totuși că medierea la acest nivel va conduce inerent către zone de fuziune ale disciplinelor, nu doar la amestecuri între acestea, iar arhitectul implicat social își va redefini cu succes nișele profesionale și responsabilitățile. Și poate că în acest context semnificația cea mai profundă a cercetării/investigării prin proiect va viza ceva mai mult decât suma tuturor sferelor convenționale de cunoaștere: o angajare intersubiectivă, o lămurire reciprocă către ceea ce se poate numi share culture.
