Programul masteral interdisciplinar este conceput pentru a aduce împreună două arii majore de expertiză și este organizat de către Facultatea de Ştiinte Politice – SNSPA în colaborare cu Facultatea de Urbanism – Universitatea de Arhitectura și Urbanism «Ion Mincu».
Printre obiectivele programului se numără: cercetarea științifică, întocmirea studiilor de specialitate, consultanță și expertiză în operațiuni urbane, interacțiunea cu actorii urbani, propunerea, evaluarea și implementarea strategiilor de dezvoltare, evaluarea și administrarea efectelor unor acțiuni cu potențial impact asupra mediului urban, formularea documentațiilor de urbanism.
Cui se adresează programul?
Programul masteral vizează absolvenții de urbanism, arhitectură, știinţe politice, științe sociale și umaniste, precum și absolvenți ai altor specializări, conexe sau nu, cu experiență sau interes în dezvoltarea urbană și teritorială, dezvoltarea socio-economică și comunitară.
Discipline studiate (organizate în module):
Modul Introducere in stiintele politice:
Politologie generală
Metode de cercetare
Cultura materiala si locuire
Modul Introducere in planificarea spatiala:
Teoria planificarii spatiale moderne
Prospectiva si dinamica urbana
Dezvoltare spatiala durabila
Modul Guvernare si politici:
Sociologia Guvernarii
Teorii politice contemporane
Managementul politicilor publice
Modul Analize urbane:
Analiza de mediu si studiu de impact
Analiza sociologica a comunitatilor in teritoriu
Modul Sisteme politice:
Sisteme politice contemporane
Studii urbane
Modul Urbanism si teritoriu:
Politici administrative si organizarea teritoriului
Drept urbanistic
Studii si documentatii de urbanism
Înscrieri şi admitere
Sesiunea vară. Înscrieri : 14 iunie – 13 iulie, susținerea interviurilor: 14 -18 iulie
Sesiunea toamnă. Înscrieri: 1 august – 14 septembrie, susținerea interviurilor: 15 – 19 septembrie.
Înscriere online aici:
http://admitere-masterat.politice.ro/
sau aici:
www.uauim.ro/facultati/urbanism/mupp/
pagina de Facebook – aici
Credit foto afiş: Vlad Petri