Anunțuri

Anunț: Întrebări & răspunsuri

Având în vedere numărul considerabil de întrebări trimise pe adresa de e-mail a secretariatului concursului, a fost luată hotărârea de a răspunde acestora în două etape. Așadar, așteptăm în continuare întrebări până la data stabilită anterior (10.11.2017) pentru a reveni cu completările necesare la această primă sesiune de răspunsuri.

 

Luând în considerare seria de întrebări legate de regulament, înscriere și participare, aducem următoarele completări și precizări (înainte de a răspunde întrebărilor legate de temă):

  1. Concursul se adresează exclusiv studenților.
  2. Conform regulamentului, pot participa la concurs studenți înscriși și la alte facultăți, inclusiv cu alte specializări, atâta vreme cât autorul/autorii principali ai proiectului sunt înscriși la una dintre facultățile de arhitectură partenere (București, Cluj, Timișoara și Iași), în anul academic 2017-2018.
  3. Pot participa la concurs și studenții înscriși la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității „Spiru Haret”, atâta timp cât fac parte dintr-o echipă ce are în componență minimum un student de la facultățile partenere anterior menționate.
  4. În cazul studenților plecați din țară cu bursă de studiu, recomandăm precizarea acestui statut odată cu completarea informațiilor referitoare la anul de studiu și facultatea de care aparțin.
  5. Conform regulamentului prezent și pe site-ul concursului, participarea se poate face individual sau în echipă.
  6. Nu există o limită a numărului de participanți pe echipă.
  7. Înscrierea coincide cu data predării, nu o să fie o înscriere suplimentară înaintea predării proiectului.
  8. Conform regulamentului, codul de identitate este la alegerea fiecărei echipe de concurs și va fi compus din 2 litere urmate de 4 cifre.
  9. Pentru regulamentul concursului, temă și restul materialelor necesare elaborării proiectului (materiale documentare Holcim, amplasament, documentație foto, layout), puteți accesa platforma online a concursului: https://e-zeppelin.ro/prototip-comunitate/. Pe aceeași platformă se va face și predarea proiectelor, la data stabilită în regulament.

 

Citeste toate raspunsurile aici.