Întrebări & Răspunsuri

 

Daca ai intrebari privind tema concursului sau regulamentul, poti sa le adresezi organizatorilor folosind formularul de mai jos. Raspunsurile vor fi publicate pe aceasta pagina incepand cu data de 10.11.2017.

Adreseaza o intrebare privind tema concursului sau regulamentul
  1. Camp obligatoriu
 

 

SESIUNEA 1

Întrebări & răspunsuri

07.11.2017

 

Având în vedere numărul considerabil de întrebări trimise pe adresa de e-mail a secretariatului concursului, a fost luată hotărârea de a răspunde acestora în două etape. Așadar, așteptăm în continuare întrebări până la data stabilită anterior (10.11.2017) pentru a reveni cu completările necesare la această primă sesiune de răspunsuri.

 

Luând în considerare seria de întrebări legate de regulament, înscriere și participare, aducem următoarele completări și precizări (înainte de a răspunde întrebărilor legate de temă):

  1. Concursul se adresează exclusiv studenților.
  2. Conform regulamentului, pot participa la concurs studenți înscriși și la alte facultăți, inclusiv cu alte specializări, atâta vreme cât autorul/autorii principali ai proiectului sunt înscriși la una dintre facultățile de arhitectură partenere (București, Cluj, Timișoara și Iași), în anul academic 2017-2018.
  3. Pot participa la concurs și studenții înscriși la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității „Spiru Haret”, atâta timp cât fac parte dintr-o echipă ce are în componență minimum un student de la facultățile partenere anterior menționate.
  4. În cazul studenților plecați din țară cu bursă de studiu, recomandăm precizarea acestui statut odată cu completarea informațiilor referitoare la anul de studiu și facultatea de care aparțin.
  5. Conform regulamentului prezent și pe site-ul concursului, participarea se poate face individual sau în echipă.
  6. Nu există o limită a numărului de participanți pe echipă.
  7. Înscrierea coincide cu data predării, nu o să fie o înscriere suplimentară înaintea predării proiectului.
  8. Conform regulamentului, codul de identitate este la alegerea fiecărei echipe de concurs și va fi compus din 2 litere urmate de 4 cifre.
  9. Pentru regulamentul concursului, temă și restul materialelor necesare elaborării proiectului (materiale documentare Holcim, amplasament, documentație foto, layout), puteți accesa platforma online a concursului: https://e-zeppelin.ro/prototip-comunitate/. Pe aceeași platformă se va face și predarea proiectelor, la data stabilită în regulament.

 

 

Întrebări legate de tema și cerințele concursului:

 

Locuințele ar trebui însoțite de locuri de parcare?

Este recomandat să existe posibilitatea parcării unei mașini pentru fiecare familie. Rămâne la latitudinea fiecărei echipe dacă hotărăște sau nu asigurarea unuia sau mai multor locuri de parcare în cadrul parcelei pe care se va interveni.

 

Ce suprafață putem lua în considerare pentru extensiile pe viitor ale locuințelor? (în plus față de cei 170mp – suprafața desfășurată maximă a unității de locuit)

 

Suprafața destinată extensiilor/adăugirilor viitoare pe care locuința/locuințele le pot căpăta depinde de scenariul de locuire propus de fiecare echipă participantă în parte și de modul de viață imaginat pentru ansamblul propus.

 

Amplasamentul este real? Dacă da, cum se numesc străzile care delimitează terenul? Nu le-am putut identifica pe hartă.

După cum precizează tema concursului, amplasamentul supus studiului este real și se află în satul Moara Nouă, com. Berceni, jud. Prahova, într-o zonă liberă de construcții ce urmează să fie dezvoltată pentru locuințe (link googlemaps: https://goo.gl/maps/ighBu4skKyt). Străzile care delimitează terenul nu sunt trasate în prezent și nu sunt înregistrate cu denumiri oficiale, dar planul oferit de documentația de concurs a fost realizat pe baza unui PUZ pe care Primăria comumei Berceni urmează să îl implementeze.

 

Casele din fotografii reprezintă vecinii terenului? Dacă da, sunt cele notate în layer-ul galben din fișierul dwg.?

Casele din documentația fotografică ce se găsește pe site-ul concursului sunt, într-adevăr, cele marcate cu galben în fișierul DWG (layer: 0_construit ). Acestea nu se află însă în imediata vecinătate a zonei delimitate pentru intervenția din cadrul concursului.

 

Există un regulament oficial (PUZ, PUG) pentru situl propus, sau toată documentația aferentă este cea disponibilă pe site-ul concursului?

Toată documentația necesară se găsește pe platforma online a concursului. Vectorizarea terenului și a vecinătăților zonei studiate s-a făcut în baza unui PUZ, însă reglementările asociate acestui PUZ nu au relevanță pentru concurs.

 

Situl propus este înconjurat de străzi pe toate cele 4 laturi, sau una dintre strazi, cea de pe latura de Nord, este, de fapt, o alee?

După cum este specificat și în tema de concurs, terenul propus va fi deservit pe laturile de NV, respectiv SE de drumuri de acces cu lățimea de 12 m (inclusiv trotuare); de asemenea, terenul se învecinează pe latura de NE cu o zonă verde reprezentând zona de protecție și siguranță aferentă liniei electrice (needificabilă), iar pe latura de SV cu un spațiu verde prevăzut prin PUZ.

 

Parcelările de pe laturile de Nord și Est, cele fără case din dwg., sunt neconstruite? Se va lua în considerare vreun scenariu de construire și pe aceste parcele în viitorul apropiat? Aceeași întrebare este valabilă și pentru terenurile neparcelate/goale de pe latura de Vest.

Parcelele aflate pe laturile de Nord și Est sunt, în prezent, libere de construcții. Nu există în acest moment un scenariu de construire pe aceste parcele. Așa cum o spune și numele, „Prototip pentru comunitate”, scopul acestui concurs, care se regăsește mai detaliat și în descrierea obiectivelor generale din temă, este de a oferi un prototip/model de bună practică, o alternativă la nivelul tehnic precar, sau calitatea discutabilă a locuirii asociate acestui program. Așadar, având în vedere faptul că există o intenție vizibilă de dezvoltare a zonei rezidențiale în această parte a satului, este binevenită imaginarea unui scenariu versatil, care își va putea găsi ulterior aplicabilitate în spațiile vecine terenului propus pentru studiu, terenuri care sunt actualmente neocupate. Cu toate acestea, obiectivul principal al concursului este, mai întâi, explorarea locuirii și a vieții în comunitate, mai degrabă decât a universalității unui scenariu-tip cu posibilitatea unei repetitivități infinite.

 

În planurile date există o zonă de protecție a liniei electrice care determină o limită a terenului. În ce sens trebuie ținut cont de această linie?

Zona de protecție a liniei electrice marcată pe planul pus la dispoziție pe site nu este edificabilă.

 

Înțelegem că terenul pe care putem construi este cel marcat cu roșu. În acest caz, ce statut are terenul curb din partea de sud a sitului? Cum ne raportăm la acesta și la terenul liber din nord? Pot fi considerate spații publice spre care ne putem deschide, sau parcele private cu care nu putem relaționa direct?

Terenul se învecinează pe latura de SV cu un spațiu verde prevăzut prin PUZ, iar pe latura de NE cu cu o zonă verde reprezentând zona de protecție și siguranță aferentă liniei electrice (needificabilă).

 

În fișierul dwg „Ploiești Moara Nouă” sunt oferite două exemple de paginare/layout. Acestea indică o zonă hașurată construibilă pe o parcelă; această zonă este extinsă până la limita laterală de proprietate și pare să figureze o locuință cuplată. Asta înseamnă că tipologia locuințelor cuplate este obligatorie?

Nu este impusă nicio tipologie de locuire, aceasta urmând să fie imaginată de concurenți odată cu respectarea prevederilor temei de concurs.

 

Layout-urile se pot folosi în orice combinație pentru predarea celor două planșe?

Predarea se poate face ocupând în orice fel layoutul pus la dispoziție pe site-ul concursului (LAYOUT.pdf). Se va ține cont strict de fișierul pdf. pentru layoutul planșelor de concurs, nu și de subîmpărțirea sau denumirile marcate pe chenarele gri din extremitatea dreaptă a fișierului „Ploiesti_Moara Noua.dwg” (acestea reprezintă doar simulări raportate la scara pieselor ce vor fi predate și nu, sub nicio formă, restricții de poziționare a pieselor pe plansă).

 

Este obligatoriu ca împărțirea terenului să fie conformă cu cea existentă în fișierul dwg.?

În fișierul dwg. pentru zona oferită spre studiu nu este precizată niciun fel de distribuție a suprafețelor. Parcelarea învecinată nu este subiectul concursului și nu trebuie interpretată ca un model de utilizare a terenului. Există în fișierul dwg. (separat de vectorizarea amplasamentului), o așezare aproximativă a unor piese desenate și scrise la diferite scări pe formatul de predare; această așezare a fost folosită pentru stabilirea numărului maxim de planșe pentru predare și nu reprezintă o sugestie de layout; în consecință, nu se va ține cont de ea. Cu atât mai mult, parcelarea ce apare pe acele formate (parcelarea inițială din PUZ-ul zonei respective) nu constituie o direcție/sugestie/constrângere în delimitarea unităților de locuit, sau a parcelelor aferente. Singurul fișier de care se va ține cont și care se va folosi pentru redactarea planșelor finale ce vor fi predate este fișierul „LAYOUT.pdf”! 

 

În documentația primită există deja o împărțire a parcelei mari în parcele mai mici (de aprox. 500mp) în exemplul de paginare. Cu toate acestea, în planul de situație mare care este cotat, este notat faptul că din parcela mare se taie 7m pentru zona de siguranță. Acei 7 m nu sunt tăiați în planul parcelat din exemplul de paginare. Zona aceea ar trebui luată în considerare? Dacă da, atunci trebuie să regândim parcelarea, sau ignorăm retragerea de 7m?

Terenul supus studiului este marcat cu linie roșie în documentul „Amplasament.pdf” ce se găsește în documentația pentru concurs. Acesta nu include suprafața cu lățimea de 7m ce reprezintă zona de protecție și siguranță aferentă liniei electrice. Această suprafață este needificabilă. De asemenea, așa cum am menționat anterior, singurul fișier de care se va ține cont și care se va folosi pentru redactarea planșelor finale ce vor fi predate este fișierul „LAYOUT.pdf”!

 

Câți membri se presupune că poate avea o familie ce va locui în acest ansamblu?

Cele nouă locuințe ce urmează a fi proiectate pentru acest concurs vor fi gândite pentru familii de 3-5 membri.

 

Ce înseamnă „o locuință cu buget redus”?

În cadrul acestui concurs, nu înțelegem prin „locuință cu buget redus” o locuire minimală, ci o construcție cu un buget modic, folosit într-un mod eficient; sintagma face referire la o arhitectură fără excese și gesturi gratuite, care urmărește însă o calitate a locuirii cât mai ridicată, cu suprafețe nu foarte mari, însă cu materiale de calitate și un nivel tehnic care să ofere siguranță și durabilitate în exploatare.

 

Conform Legii 15/2003, terenurile oferite tinerilor trebuie sa aiba o anumita suprafata. Asta inseamna ca trebuie fizic delimitate parcelele? Sau se poate lua in considerare un alt tip de scenariu mai liber din acest punct de vedere?

Se oferă posibilitatea concurenților de a imagina scenarii de locuire mai libere, atâta timp cât sunt argumentate și păstrează caracterul locuirii individuale, ”la curte”, o locuire specifică mediului rural.

 

Poate fi prevăzut un spațiu comun în interiorul parcelei studiate, un spațiu de care să beneficieze fiecare familie în parte, rezultat în urma lotizării, un tip de „parcelă comună”, pe care să nu se poată construi nimic în regim privat?

Conform Temei de concurs, se pot imagina și scenarii care să încurajeze o folosire comunitară a terenului prin decuparea, din suprafața totală oferită studiului, a unui spațiu comun exterior, un loc pe care cele 9 familii să îl folosească și de care să aibă grijă împreună și care să permită utilizări ce vin în completarea locuirii individuale. Suprafața,  scenariile de folosire și modul de amenajare al unor astfel de locuri vor fi propuse de către participanți.

 

 

Ce înseamnă „să ne folosim de produsele celor de la Holcim”?

Regulamentul și tema concursului sugerează și recomandă utilizarea soluțiilor puse la dispoziție de Holcim România. Soluțiile respective sunt detaliate în materialul existent pe site în documentația concursului.

 

Avem voie să folosim și alte materiale în afară de cele din broșura Holcim?

Regulamentul și tema concursului sugerează și recomandă utilizarea soluțiilor puse la dispoziție de Holcim România, însă menționăm că nu există o obligativitate de a folosi exclusiv aceste sisteme și materiale. Broșura atașată pe site-ul concursului indică anumtie soluții pe care concurenții le pot utiliza. De exemplu, pentru elementele ce se doresc aparente, se poate indica tipul produsului (ex: Agilia) sau, pentru zonele pietonale, se poate specifica un tip de beton estetic cu agregate expuse sau amprentat, etc. Proiectul nu trebuie să devină un catalog de produse Holcim, însă trebuie ca betonul și materiale din aceeași familie să aibă un rol determinant în caracterul și expresia arhitecturală a propunerii.

 

Dacă utilizăm o structură pe cadre, putem folosi între stâlpi cărămizi sau panouri „sandwich” din lemn/metal/beton?

Se pot utiliza, pentru închidere și compartimentare, sisteme alcătuite din cărămizi sau panouri „sandwich” din lemn/metal/beton, cu condiția ca participanții să țină cont de betonul destinat structurii, infrastructurii, etc. (ex: tipul de beton, calitățile lui în raport cu întregul ansamblu constructiv și cu soluția/propunerea)

 

E un concurs de arhitectură, sau de promovare a materialelor Holcim? Prin temă sunt cerute case „cu buget redus”, după care se sugerează folosirea materialelor Holcim. Dacă se dorește a fi un concurs de arhitectură, ar trebui să se ceară soluții arhitecturale din care să rezulte ceva ieftin folosind orice mijloace. Holcim oferă o gamă foarte redusă de posibilități.

În cadrul acestui concurs se dorește imaginarea unor locuințe  care să folosească un buget redus într-un mod eficient; o arhitectură fără excese și gesturi gratuite, urmărind însă o calitate a locuirii cât mai bună, cu suprafețe nu foarte mari însă cu materiale de calitate și un nivel tehnic care să ofere siguranță și durabilitate în exploatare. Regulamentul și tema concursului sugerează și recomandă utilizarea soluțiilor puse la dispoziție de Holcim România, însă menționăm că nu există o obligativitate de a folosi toate sau exclusiv aceste sisteme și materiale. Concurenții nu sunt constrânși să utilizeze un anumit tip de soluție constructivă. Se poate opta pentru orice tip de sistem constructiv, cu condiția să integreze cel puțin un element din beton (ex: fundația se poate realiza din beton, iar restul casei din lemn).

 

În afară de broșura care ne explică ce este un planșeu/o grindă/un stâlp, există și o documentație mai detaliată în care să se poată înțelege modul în care se pun în operă materialele Holcim? Există produse prefabricate, sau este vorba doar despre beton turnat în cofraje la fața locului?

Soluțiile cuprinse în documentația tehnică se referă doar la beton turnat monolit în șantier. Tehnologia de punere în operă a betoanelor speciale (colorate, autocompactante, amprentate, etc) specificate în document este similară cu tehnologia de punere în operă a betoanelor clasice.
În broșura tehnică nu sunt prevăzute soluții cu elemente de beton prefabricate, însă acest lucru nu înseamnă că nu se poate opta pentru un astfel de sistem.

 

 

Eco-frindly” și „buget redus” pare să se refere la o casă construită cu materiale ce se găsesc la fața locului și pot fi puse în operă de meșteri locali. Dacă toată casa este construită din beton, mai poate fi catalogată ca „accesibilă”?

Betonul este un material foarte accesibil. În comparație cu alte materiale existente pe piață, acesta este foarte ofertant din punct de vedere al utilizărilor în diferite etape sau pentru diferite elemente constructive ale locuinței. Soluțiile cu betoane puse la dispoziție de Holcim România sunt materiale certificate BES6001 (certificat ce arată faptul că materialul este realizat responsabil față de mediu și îndeplinește cerințele de respectare a mediului înconjurător). Toate soluțiile prezente în documentația tehnică sunt disponibile în toată țara, la toate stațiile de betoane Holcim; în plus, acestea nu necesită personal specializat de punere în opera, iar anumite soluții constructive mai speciale vin însoțite de suportul tehnic al exhipelor de specialiști Holcim.

 

 

Betonul nu poate fi reciclat! Cum funcționează acest lucru din punct de vedere ecologic?

Betonul este un material parțial reciclabil. În urma concasării acestuia, agregatele rezultate se pot utiliza în compoziția betonului ce urmează a fi pus în operă. Așa cum se menționează la întrebarea anterioară, soluțiile cu betoane puse la dispoziție de Holcim România sunt materiale certificate BES6001 (certificat ce arată faptul că materialul este realizat responsabil față de mediu și îndeplinește cerințele de respectare a mediului înconjurător). De asemenea, cu ajutorul materialelor Holcim se pot obține 2 puncte la punctajul final de obținere a titlului de „Clădire Verde” certificată Bream sau Leed.
Există posibilitatea amânării termenului de predare pentru a oferi suficient timp punerii în practică a modificărilor ce pot surveni în urma sesiunii de „Întrebări și răspunsuri”?

Termenul de predare nu poate fi amânat. S-a stabilit această dată limită de punere a întrebărilor și de formulare a răspunsurilor pentru că s-a dorit acordarea unei perioade îndelungate de lămuriri și întrebări ce pot apărea în urma procesului de lucru la proiectul ce urmează a fi predat. S-a reacționat însă la problema timpului prin introducerea a două runde de răspunsuri și urmează să se răspundă în continuare întrebărilor, sau nelămuririlor până la termenul stabilit anterior (10.11.2017).

 

 

SESIUNEA 2

Întrebări & răspunsuri

11.11.2017

 

Ziua pentru publicarea răspunsurilor la a doua sesiune de întrebări a fost amânată cu o zi având în vedere numărul redus de întrebări primite pe adresa de e-mail a secretariatului concursului. În perioada 07.11.2017-11.11.2017 au fost primite următoarele întrebări:

 

Suprafața de 170mp/locuință reprezintă suprafața maximă pe care o putem propune pentru construcție, sau suprafața maximă la care poate ajunge casa prin extindere, în timp? Avem la dispoziție un P.O.T. maxim de care ar trebui să ținem cont?

Conform temei, cei 170 mp reprezintă suprafața maximă construită desfășurată propusă în etapa inițială; extinderile vor putea să depășească, în consecință, această suprafață. Suprafața în discuție va trebui să fie adaptată la numărul de membri ai familiei, așadar se va reflecta în numărul de spații utile, evitând excesele nejustificate de suprafețe. Nu este prevăzut un POT maxim, tocmai pentru a lăsa libertatea imaginării unor scenarii cât mai diverse. Aceste scenarii vor trebui însă să țină cont de caracteristicile locuirii în mediul rural, de importanța spațiului exterior al curții în funcționarea gospodăriei și de relația acestuia cu locuința.

 

În cazul participării unor studenți înscriși la facultățile menționate în regulament, dar plecați în afara țării cu bursă de studii Erasmus, aceștia pot forma o echipă de lucru cu studenți străini?

Sunt permise colaborările cu studenți străini atâta vreme cât există, într-adevăr, un student din cadrul echipei înscris la una dintre facultățile menționate în regulament; de asemenea este necesar ca studenții străini să-și dovedească statutul de student, în momentul predării proiectului, la fel ca ceilalți membri ai echipei de lucru.

 

 

SESIUNEA 3

Întrebări primite după data de 11.11.2017

 

Limita de 25 mb (300 dpi) impusă arhivei pare redusă pentru cele două planșe 100×70. Chiar și la o dimensiune de 500 mb nu ar trebui să existe probleme la listat, dacă aceastea sunt salvate „flat”. Se poate face ceva în legătură cu acest lucru? Se vor primi confirmări după trimiterea arhivei? (în sensul de a nu se ajunge la descalificare concurenților din cauza problemelor tehnice)

Nu se va ajunge la situația descalificării concurenților din considerente tehnice, însă este indicat ca fișierele să fie comprimate astfel încât să aibă o dimensiune cât mai apropiată de cea solicitată în regulament (fără a afecta calitatea și lizibilitatea fișierelor transmise). În ceea ce privește confirmarea primirii fișierelor, fiecare echipă concurentă sau concurent participant va primi un e-mail de confirmare din partea secretariatului concursului în momentul verificării arhivei transmise.