Zidurile prind iar culoare, la Sibiu International Street ART Festival 2017

Sibiu International Street ART Festival anunță cei 24 de artiști români și 3 internaționali care vor revitaliza orașul prin artă urbană la ediția a III-a, desfășurată în perioada 3-9 iulie 2017.

În acest an, primul Tur de Artă Stradală din România, care conține deja 31 de lucrări realizate în 11 locuri din Sibiu în ediţiile din 2016 şi 2016, va fi îmbogățit cu alte murale ce vor colora zidurile gri ale școlilor și liceelor din oraș.

 

sibiu-street-art-1

 

Dintre zecile de artiști străini bine cotați care și-au dorit să contribuie la ridicarea nivelului estetic al acestor locuri, au fost aleși Urka din Italia, Wasp Elder din UK și Camilo din Portugalia, care revine după o altă lucrare realizată anul trecut pe fațada unui liceu.
 
Alături de ei, nume de referință ale street art-ului din România sau artiști plastici aflați la început de drum vor face parte din line-up-ul acestei ediții. Printre aceștia se regăsesc cunoscuții Sweet Damage Crew, Kitră, The Orion sau Pisica Pătrată – artistul care semnează imaginea ediției 2017, dar și Ștefan Radu Crețu, care va realiza o instalație.

 

sibiu-street-art-2

Autorii noilor lucrări incluse în Sibiu Street Art Tour sunt artiști care s-au înscris la selecția proiectelor de artă stradală, desfășurată în luna aprilie, urmând tema ediției „a, b, z / 1, 2, 9 / smile, love, like”. Aceștia vor putea realiza murale pe zidurile instituțiilor de învățământ la singurul festival din lume care reușește să facă asta, an de an, cu sprijinul Primăriei. În completarea lor, alți artiști vor avea șansa să își implementeze pentru prima dată ideile pe panouri, chiar în centrul istoric al orașului, în timp ce iau pulsul trecătorilor și al publicului.

 

sibiu-street-art-3

În paralel cu munca depusă de artiștii street art în cele 7 zile de festival, SISAF propune un program plin de activități conexe. Vor fi organizate conferințe și dialoguri despre artă și spațiu urban, întâlniri cu artiștii, workshop-uri, tururi și expoziții de fotografie. Piața Huet – zona 0 a festivalului, devine epicentrul street art-ului, fiind locul de întâlnire al iubitorilor și pasionaților de artă realizată și expusă în stradă. Aici sunt programate concerte cu artiști din diverse zone muzicale, care vor anima atmosfera. Șuie Paparude și Dragonu AKA 47 și-au confirmat deja prezența la festival și vor cânta în cinstea spiritului liber al celor care simt și rezonează cu cultura străzii.

 

sibiu

 

Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociația ART Factory Transilvania şi cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu și este susținut de proiectul „Culorile României” – Policolor.

 

afis-sisaf2017-online
 
Mai multe detalii despre festival găsiți pe streetartfestival.ro
 

Sari la conținut