Toamna are o nouă coloană sonoră – Bucharest Music Film Festival #11

9 – 18 septembrie @ Piața Universității (Bd. Regina Elisabeta, esplanada cu statui), București

 

A unsprezecea ediție Bucharest Music Film Festival va aduce zece zile de concerte și proiecții de film în aer liber.

Unul dintre evenimentele cu tradiție organizate de ARCUB dă întâlnire fanilor muzicii clasice într-un spațiu nou și într-o nouă perioadă. După ce, timp de zece ani, Bucharest Music Film Festival a umplut Piața George Enescu cu sute de artiști și mii de spectatori, anul acesta, festivalul muzicii clasice se va auzi, între 9 și 18 septembrie, în Piața Universității.

 

Prima seară se va deschide cu cele mai fredonate piese din coloana sonoră a unor filme legendare. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, repertoriul Orchestrei Simfonice din 9 septembrie cuprinde bucăți muzicale ale unor filme de animație, precum Tom și Jerry, coloana sonoră din Spiderman și a altor filme de acțiune sau clasice de Hollywood, până la tema muzicală a unor filme românești pentru copii.

 

Duminică, 11 septembrie, Piața Universității se va umple de muzica lui Ceaikovski, în intrepretarea uneia dintre cele mai noi orchestre, formată din membrii Filarmonicii George Enescu și ai Orchestrei Naționale Radio, Bucharest Symphonic Pops, dirijată de tânărul Sergey Simakov, câștigătorul din Rusia al marelui premiu Jeunesses Musicales București de anul trecut.

 

Păstrând tradiția proiecțiilor celor mai aplaudate concerte și arii muzicale din țară și străinătate, zilele de luni și marți vor fi rezervate serilor de film. Dacă în zilele de weekend, publicul BMFF este așteptat de la ora 21 în Piața Universității, în timpul săptămânii programul festivalului va începe de la ora 19, cu recitaluri acapella, concerte fusion ce îmbină genul clasic cu cel electro, pop sau rock, însoțite de proiecții video, spectacole de operetă, percuție sau călătorii acustice cu iz tradițional ale unor ansambluri de suflători.

 

Pe 16 septembrie, Camerata Regală va urca pe scena festivalului alături de solista Operei de Stat din Viena, mezzosoprana Aura Twarowska, de tenorul spaniol Sergi Giménez Carreras și de soprana Katarzyna Dondalska.

Camerata Regala

 

Bucharest Music Film Festival 2016 se va încheia duminică, 18 septembrie, cu „O seară vieneză”. Polcile lui Johan Strauss, Dansurile ungare ale lui Brahms, uverturi și arii din opere mozartiene vor fi interpretate de tânăra orchestră de cameră austriacă, Sinfonietta Wien, cu participarea extraordinară a sopranei Milena Arsowska și a lui Andreas Jankowitsch, bas-bariton.

 

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

Detalii pe arcub.ro

Sari la conținut