Sensai (Japonia)

expoziţie de arhitectură japoneză contemporană
8 noiembrie 2006 – 30 ianuarie 2007, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti

Sensai, cuvântul care-a dat titlul expoziţiei, e un concept estetic tipic japonez şi s-ar putea traduce prin frumuseţe, delicateţe, subtilitate, sofisticare. Înseamnă atingere umană, apropiere delicată, meşteşug, şi e într-un fel opusul tehnologiei şi elementelor industriale.

Perspectiva se concentrează asupra obiectului de arhitectură în detalii, asupra combinării adecvate de materiale, fiecare atent selectat pentru efectul lui, asupra atmosferei şi a emoţiilor. Echilibru total şi adecvare totală. O imagine foarte simplă şi curată, în spatele căreia se ascund tehnici sofisticate, o grijă enormă pentru cel mai insignifiant detaliu şi, desigur, foarte multă proiectare. Caracterul Sensai constă în răspunsuri potrivite, echilibru şi poezie, frumuseţea spaţiului gol şi economia limbajului. Despre toate acestea, despre felul în care se poate produce o arhitectură extrem de actuală şi valoroasă pe fundalul unei tradiţii discrete şi esenţializate a fost vorba în proiectele celor 10 arhitecţi expozanţi: Taro Ashihara, Yasushi Horibe, Kazuo Iwamura, Chitoshi Kitara, Hiroshi Naito, Akira Sakamoto, Eizo Shiina, Yoshiji Takehara, Akira Watanabe şi Ken Yokogawa.

Expoziție realizată de Japan Institute of Architects
Organizatori la București: echipa Zeppelin. Sponsori principali: Henkel Bautechnik, Dupont România. Sponsori: Knauf, Velux, Bramac, MonsMedius, Delta Design, Hunter Douglas, Steelcase România, Isover, Lafarge, Xerox, Fakro.
Eveniment organizat cu sprijinul: Primăria sectorului 1 Bucureşti, Ministerul Culturii şi Cultelor, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Compania Naţională de Investiţii, Ambasada Japoniei la Bucureşti, Japan Foundation, Stage Expert.
Sari la conținut