Programe culturale|

Acest articol se regăsește în: Actopolis Bucuresti-Sud, Articole, Programe culturale, Proiecte complexe

Primari pentru 10 minute. O acţiune participativă. Un pavilion reciclat. Și un parc în memoria arhitectului Cătălina Ioniță

__A_DSC_0199

La sfârşitul lui mai, aproape o sută de locuitori ai părţii de sud a capitalei au devenit, pentru scurt timp, primari. Într‑un exerciţiu de imaginaţie şi responsabilitate, şi‑au asumat idei şi decizii într‑un birou de primar mobil, amplasat în trei cartiere din zonă. Am adunat părerile şi propunerile lor şi urmează să le facem publice. După terminarea acţiunii, pavilionul a fost dus în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi, unde Asociaţia Arhipera şi o echipă de voluntari l‑au reasamblat ca o grupare de mobilier urban în parcul din centrul localității.

 

Actopolis. The Art of Action

Între 2015 şi 2017 are loc un superprogram de reflexie şi intervenţie urbană, iniţiat şi coordonat de Goethe‑Institut şi Urbane Künste Ruhr. Actopolis. The Art of Action aduce împreună artişti, urbanişti şi activişti din metropolele Europei de sud‑est şi din regiunea Ruhr,  într‑un laborator de producţie comun – da, chiar Europa aceea atât de problematică, precum şi o regiune germană ce a suferit enorm în urma dezindustrializării; locuri cu enorme probleme, dar şi cu multă creativitate, curaj şi spirit de descurcăreală într‑un sens bun. De fapt, câmpul de acţiune şi referinţa proiectului nu le reprezintă ţările, ci oraşele: Atena, Belgrad, Bucureşti, Ankara/ Mardin, Oberhausen, Sarajevo şi Zagreb. Laboratorul integrează intervenţiile echipei din fiecare loc şi va fi finalizat printr‑o expoziţiei itinerantă în 2017.

La Bucureşti, Actopolis a fost organizat de Goethe‑Institut, Tranzit.ro şi Zeppelin. Am decis de la început să nu ne ocupăm de tot oraşul sau de cartierele evidente şi mult‑bătute, cum ar fi centrul, şi să ne concentrăm pe zona de sud. Nu doar pentru că o cunoaştem, atât pentru că Tranzit.ro îşi are sediul sau pentru că Zeppelin a declanşat programul Halele Carol tot pe acolo, ci pentru motivul că partea asta mai puţin favorizată şi mai ignorată e un loc ce merită enorm să fie adus la lumină şi să fie lucrat asupra lui.

Ca atâtea alte ipostaze ale Sudului etern, de la lumea întreagă la Europa, dar şi (parţial) la România, sudul Bucureştiului e partea defavorizată a oraşului. Există un dezechilibru istoric – oraşul a crescut către nord (din motive de vânt, verdeaţă, Occident), cartierele bune succesive cam tot înspre acolo, în timp ce fabricile s‑au aşezat mai ales la sud. Operaţiile lui Ceauşescu, şi mai ales imensul său bulevard au creat o barieră aproape impenetrabilă, ce a accentuat în ultimii 26 de ani izolarea.

Astăzi, zona de sub Drumul Taberei, Bulevardul Unirii, Burebista, Camil Ressu adăposteşte aproape jumătate din populaţia oraşului, dar are doar 2 (!) muzee, nici o ambasadă, practic nici o clădire importantă de birouri, are în schimb mall‑uri, multe (şi uneori celebre) cartiere defavorizate, zone cu probleme sociale şi economice majore. Mai are însă şi parcuri, foste zone industriale unde se pot întâmpla o grămadă de lucruri. În ultimii ani, a început să primească tot mai multe spaţii culturale independente, iniţiative sociale, civice şi ecologice („Delta Văcăreşti” e şi ea foarte în sud), încep să se petreacă lucruri. Şi mai are nişte sute de mii de locuitori de toate felurile, culturi locale ignorate sau chiar dispreţuite, o energie ce merită luată în seamă.

02_A_map_R4

București-Sud. Construiește-ți propriul oraș!

Am pornit de la un scenariu. Dacă sudul e o pată albă pentru mulţi bucureşteni, de ce să nu ni‑l imaginăm ca pe un oraş în sine? Unul care nu doar să se descurce singur, ci şi să şi devină un model de autoorganizare, echitate, dezvoltare echilibrată?

Construieşte‑ţi propriul oraş!” a devenit titlul proiectului nostru, care merge pe două principale linii de acţiune:

Pe de o parte vorbim despre un loc şi oamenii acelui loc, aducem în atenţia publică jumătatea uitată şi puţin apreciată a Bucureştiului. Avem reportaje literare – interviuri despre oamenii şi locurile zonei, însoţite de o documentare foto, dar şi o cartare a caracterului acesteia şi o hartă a locurilor bune (iniţiativele independente despre care vorbeam mai sus).

Pe de altă parte, am construit un proiect participativ, despre care vorbim în acest articol şi care a stat şi la baza unui film documentar, ce va fi lansat în această toamnă.

 08_DSC_0194

Primarii şi biroul lor. Un proiect participativ

Un oraş de sine stătător are, evident, nevoie de primar. În România azi, primarii sunt aleşi prin vot, dar implicarea se cam opreşte aici. Deciziile vin de sus, autoritatea e opacă şi de multe ori coruptă, spiritul civic, mai ales cel local, slab, neîncrederea, imensă. Ne‑am gândit că un bun exerciţiu de civism ar fi să‑i invităm pe locuitori să‑şi asume, în joacă, rolul de primar – să treacă de la nevoi, cereri, nemulţumiri la decizii, asumare, responsabilitate. Şi cu ocazia asta, prin decizii şi prin păreri emise în calitate de primari, să ne şi transmită ceva despre percepţiile şi visurile lor urbane.

08_DSC_0399

Ce primar e acela fără birou? Aşa că am realizat un birou mobil, pe care l‑am instalat în câte o zi în 3 spaţii publice: în faţa fostului cinema Flamura, la intrarea în Parcul Sebastian şi în Piaţa Sudului.

rez_Piata Suduluiu_1_DSCN8630

Un birou simbolic, exprimat printr‑o structură minimală, platforme şi ecrane transparente, dar cu tot ce îi trebuia: mobilier design, culoare aurie ca semn de prestigiu, harta noului oraş, o zonă pentru primar şi una pentru discuţii şi aşteptare („zona de consilieri” i‑am zis noi la un moment dat), dar şi decoraţii florale… tot tacâmul.

04_AB_MG_3246

A funcţionat, atrăgând oameni. Trebuie spus că, deşi am evaluat cu atenţie înainte cele trei locuri, de fiecare dată, şi într‑un mod atât de specific bucureştean, locurile s‑au schimbat, apărând şantiere, chioşcuri şi panouri de reclamă ilegale etc. Din fericire, structura modulară şi prinderile flexibile au permis trei ipostaze diferite a ceea ce ar fi trebuit să rămână un unic birou.

05_AB_WP_20160526_009

Primarii primeau şi o eşarfă, o ştampilă cu sigla noului oraş, dar şi formulare – unul pentru a‑şi exprima păreri şi sugestii, altul, pentru a împărţi un buget schematic, dar şi, la sfârşit, o diplomă.

08_DSC_0130

A fost o experienţă extraordinară să vedem cum locuitorii de toate felurile acceptau postul, sceptici şi/sau râzând, şi cu ceremonialul şi sarcinile, brusca responsabilitate îi făceau rapid să ia totul mult mai în serios, să îşi intre în rol.

 

08_DSC_0086

Când în loc să te plângi chiar trebuie să împarţi un buget, ştii că, dacă umfli la infrastructură, iei de la educaţie, începi să te gândeşti bine.

11_fisa de buget

Am avut primari de tot felul, unii atât de entuziaşti încât chiar încercau cât puteau să nu plece din post, dar per ansamblu, au fost excelenţi. Şi unii ne‑au emoţionat destul de tare.

Ce‑am mai aflat de la primari

Desigur, chestionarele, deciziile, bugetele aveau ca scop şi aflarea unor păreri şi aspiraţii din partea cetăţenilor, despre cum văd ei oraşul lor ideal, dar posibil. Nu am obţinut un rezultat riguros din punct de vedere sociologic – nici nu am avut această ambiţie –, însă câteva concluzii tot se pot trage.

Visurile locuitorilor primari pentru oraşul Bucureşti‑Sud nu sunt măreţe, ci funcţionale: mai multă verdeaţă şi locuri de joacă, trafic mai organizat, mijloace de transport în comun cu program şi benzi speciale, lucrări care să nu mai dureze ani de zile, locuri de muncă, evenimente cultural‑artistice, servicii sociale care să funcţioneze, siguranţa locuitorilor şi a copiilor, lucrurile absolute normale pentru un oraş în anul 2016. Oamenii nu au ales oraşele SF din promisiunile politicienilor, ci varianta realistă şi necesară, varianta care să răspundă nevoilor din prezent: aer curat, linişte şi respect.

10_fisa de resurse

Desigur, parcurile sunt locurile bune prin excelenţă, dar apare şi cultura – ce‑i drept, deloc cea alternativă, independentă, aşezată în sud, dar de care locuitorii sudului nu prea ştiu. Experienţa de primar i‑a făcut pe unii să îşi pună întrebări asupra democraţiei şi colaborării. Într‑un e‑mail de mulţumire primit de la o participantă scrie: „Mi‑a plăcut proiectul vostru. Te face să meditezi asupra lucrurilor. Personal, mi‑am dat seama că un primar nu poate lua decizii de unul singur pentru că NU este corect să facă acest lucru. Primul lucru pe care ar fi trebuit să‑l scriu pe foaia aceea era: să consult cetăţenii, să formez o echipă. Primarul este în slujba comunităţii şi trebuie să acţioneze doar obiectiv, nu subiectiv…

09_locul bun - locul rau

După instalaţie. O a doua viaţă pentru pavilion

Ce să facem cu pavilionul la terminarea intervenţiei artistice? Ne‑a venit ideea să‑l dăm gratis, însă nu în orice condiţii: am făcut un fel de licitaţie pe Facebook în care ceream propuneri de reutilizare, care nu trebuiau decât să servească în scopuri sociale şi/sau culturale, şi nu comerciale. În final, a fost cedat echipei Arhipera, care de mai mulţi ani realizează arhitectură participativă în zone rurale afectate de sărăcie extremă (vezi articolul dedicat din Zeppelin #143, septembrie-noiembrie 2016). Au luat pavilionul şi l‑au transformat în cu totul altceva – într‑o amenajare de loc public.

 

Parcul Cătălina Ioniţă, Belciugatele

TEXT: Diana Rizea, Teodora Lică, Sebastiaan Veldhuisen, Lorin Niculae

Am dedicat amenajarea parcului din Belciugatele colegei noastre Cătălina Ioniţă, dispărută în dezastrul de la clubul Colectiv, şi în ale cărei reflecţii privitoare la spaţiul gol semnificativ ne regăsim. Parcul, devenit acum loc al memoriei, va activa comunitatea, prin funcţiunea de spaţiu expoziţional introdusă prin locurile de contemplare a naturii şi de creare de relaţii sociale. Sperăm să dăinuie, aşa cum Cătălina continuă să ne inspire!” (Lorin Niculae)

12_AB_P1430963

Iniţial, ne‑am gândit să asamblăm pavilionul Actopolis în parcul ce se află în centrul satului şi care deserveşte şcoala. Curând, am realizat că lucrurile erau mai complicate. Care ar fi fost locul ideal din parc pentru amplasarea pavilionului? Cine l‑ar folosi şi în ce scop?
Tutorele nostru, Sebastiaan Veldhuisen, arhitect olandez şi membru Arhipera, a propus câteva tehnici de analiză a spaţiului prin exerciţii de teatru – am fost pisici, am mers doar pe linii drepte… Astfel, am descoperit o zonă delimitată de borduri – care probabil funcţionase ca o mică grădină –, o toaletă în spatele parcului– în colţul din dreapta – şi o sursă de apă. Am descoperit meri, un cuib cu 5 berze în vârful unui stâlp de electricitate – vizavi de parc –, câinii vecinilor, micile păsări al căror cântec se auzea constant şi puţinele maşini care treceau pe stradă.

14_B_P1440155

În timpul zilei parcul este puţin folosit – câţiva copii care se dau în leagăne sau pe tobogan pe băncuţa cea mai apropiată de intrare… Seara am întâlnit un grup de aproximativ 20 de adolescenţi care îşi petreceau timpul acolo şi de la care am aflat că parcul era singurul loc de adunare din sat.

17_AB_parc

În ciuda faptului ca am avut idei de început bune pentru folosirea pavilionului, am realizat că lipseau părţi esenţiale, nu dispuneam de uneltele potrivite şi nici de modalităţile de a fixa cadrele. Aşa că am luat decizia de a refolosi piesele pentru a amenaja sau marca anumite puncte de atracţie din parc – „folies” utile, ca o modestă referinţă la Parc de la Villette din Paris.

 

13_AB_P1440157

O ramă înaltă formează un portal care te invită să admiri cerul printre crengile copacilor. A doua ramă, mai mică de înălţime, te transpune de la scara caselor din apropiere la scara parcului. O a treia încadrează un copac, asemenea unui tablou. Din acest punct, o placă, ce serveşte şi ca podest peste unul dintre şanţurile din parc, schimbă direcţia ansamblului. Balustrada este amplasată doar pe o parte a podestului, scopul său fiind acela ca oamenii să se sprijine de ea şi să admire cuibul de berze. Al treilea ansamblu traversează aleea pentru a‑i oferi un capăt de perspectivă. Ni l‑am imaginat ca fiind un loc bun pentru jucat şah. De asemenea, el încadrează o pictură, amplasată la capătul aleii, lângă care este scris un citat din Goethe: „Natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr”. Într‑unul dintre cel mai puţin folosite locuri din parc am realizat o masă, de înălţimea unui bar, un dispozitiv grozav pentru cititul din picioare. Ultimul obiect realizat de noi este şi cel mai practic: un coş de gunoi, foarte mare, pentru sticlele de plastic, suplimentând coşurile existente, mici, greu accesibile, mereu pline.

Ne propunem să realizăm evenimente în parc care să comemoreze amintirea Cătălinei, expoziţii tematice care să aşeze parcul pe coordonate culturale.

În ultima zi de lucru, mai mulţi locatari au venit în parc, fiind interesaţi de noile construcţii, iar, la câteva zile după plecarea noastră, am aflat că locuitorii au început să planteze flori în parc – ceea ce arată că am reuşit într‑un fel să facem o schimbare.

 

16_B_P1430746

 

Credite

Curatori: Raluca Voinea, (tranzit.ro/Bucureşti); Ştefan Ghenciulescu (Asociaţia Zeppelin)
instalaţia artistică (concept, design): Daniela Pălimariu, Constantin Goagea
coordonator al cercetării despre Bucureşti‑Sud: Cosmina Goagea
interviuri şi texte despre Bucureşti‑Sud: Mihai Duţescu
Program instalaţie, cercetare: Iuliana Dumitru – sociolog
film documentar: Vlad Petri
Design grafic: Marius Weber
Echipa Goethe‑Institut: Evelin Hust, director; Oana Lăpădatu, coordonatoare Programe Culturale: Muzică & Arte vizuale
Colaboratori: Matei Popescu, Sorina Dumitru, construcţie pavilion: Dragoş Dragnea, design; Claudiu Forgaci, Maria Constantinescu, cercetare
Operatori instalaţie: Floriana Genes, Bogdan Stănescu, Sorin Popescu
Mulțumiri: Chairry
e‑zeppelin.ro, tranzit.org

Actopolis. The Art of Action
Organizatori: Goethe‑Institut, Urbane Künste Ruhr.
Direcţia artistică: Angelika Fitz, Katja Aßmann, Martin Fritz
blog.goethe.de/actopolis

Parcul Cătălina Ioniţă
Echipa: Diana Laura Rizea, Teodora Lică, Alexandra Maxim, Alexandru Brătescu, Alexandru Popa, Sebastiaan Veldhuisen, cu ajutorul/with help from: Diana Costache, Ionuţ Paraschiv, Andrei Ardeleanu and Ştefania Simu
Coordonare: Lorin Niculae
Mulţumiri: Cătălin Caragea, Andrei Stroe, Andrei Coman, Gheorghe Percu
25–30.07. 2016, Şcoala de vară Arhipera 5, arhipera.ro