Ovidiu Anton. Acasă este acolo unde sunt problemele mele

18 mai – 30 iunie 2017 @ Future Museum (Str. Ion Ghica 11, Bucureşti)
Lu – Vi / 8.00 – 16.30

Linia principală a expoziţiei individuale a artistului Ovidiu Anton o reprezintă accentul pe câteva fenomene contemporane semnificative, dar care pot fi considerate aproape obişnuite şi cotidiene. Având în vedere că viaţa noastră de zi cu zi devine nu doar mai dinamică, dar şi mai complicată, este din ce în ce mai dificil să recunoaştem fenomenele culturale, sociale şi politice autentice, care se contopesc rând pe rând cu realitatea. Lucrările lui Ovidiu Anton pun accentul în primul rând pe evenimentele cotidiene normale, care sunt însă răsturnate sau mutate în aşa fel, încât să dezvăluie şi alte straturi importante ale sensului.

Născut la Timişoara în 1982, Ovidiu Anton locuieşte şi lucrează acum la Viena, în Austria. Lucrările lui au fost prezentate la nivel internaţional în expoziţii majore, organizate de muzee şi galerii de frunte, printre care: Koenig 2 – Viena (2017), Muzeul de Artă din Liechtenstein (2017), Muzeul din Graz (2015), Bienala OFF – Budapesta (2015), MAK – Viena (2015) şi Centrul Cultural Tobacco 001 din Ljubljana (2014).

În 2017, programul/obiectivele cu care se prezintă Future Museum articulează poziţia unor artişti români care s-au născut în România şi apoi fie s-au stabilit într-o altă ţară, fie şi-au petrecut mulţi ani în străinătate. Programul începe în mai 2017 cu Ovidiu Anton, urmat de Anetta Mona Chisa & Lucia Tkáčová, care vor deschide sezonul de vară, iar seria se va închide în toamnă, cu expoziţia regizorului de film Andrei Ujică.

Expoziție organizată de Future Museum (Centrul Ceh Bucureşti), cu sprijinul BCR şi Staropramen. Parteneri: Forumul Cultural Austriac și Becherovka. Parteneri media: RFI, Radio România Cultural, Observator Cultural, Revista Arta, re:art, Scena 9, Zeppelin.

* Fb event

Articol conex:

Future Museum 2017: artiști români contemporani, care locuiesc în Europa, în urma emigrării lor economice sau politice.

Sari la conținut