Mina de Idei Anina: Identitate culturală post-industrială

24 iulie – 1 august 2015 @ Anina
Atelier de patrimoniu industrial

În cadrul proiectului cultural „Mina de Idei Anina: Identitate culturală post-industrială” derulat de Asociația Alba Verde în parteneriat cu Primăria oraşului Anina, OAR Filiala Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism – UPT, Timişoara, cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România.

Înscriindu-se printre acțiunile „Anului patrimoniului industrial european”, în continuarea activităților desfășurate în 2014 la Anina de către Asociația Alba Verde, evenimentul contribuie la cercetarea și valorizarea identității locale ca resursă pentru regenerarea post-industrială și dezvoltarea sustenabilă. Studiile efectuate anul trecut vor constitui baza pentru identificarea de trasee turistice culturale; definitivarea unei metodologii de abordare a patrimoniului industrial local și definirea unor scenarii de revitalizare. Va fi analizată de asemenea oportunitatea înființării Muzeului mineritului din Anina în Zona Puțului I.

Programul atelierului de patrimoniu industrial din Anina:

  • vineri 24 iulie:
    deschiderea atelierului
    –    prezentarea rezultatelor proiectului Mina de idei Anina ediția 2014 (arh. Marius Barbieri, arh. Oana Țiganea);
    –    noțiuni generale de patrimoniu industrial și aspecte particulare referitoare la patrimoniul industrial din Banatul Montan (arh. Irina  Iamandescu);
    –    scurtă contextualizare istorico-teritorială a patrimoniului industrial din Anina (arh. Oana Tiganea);
    –    memoria locala _ propunere studiu (soc. Simona Zărnescu).
  • sâmbătă 25 – duminică 26 iulie:
    vizite pe teren în Anina și împrejurimi pentru recunoașterea și investigarea elementelor de peisaj industrial
  • luni 27 iulie:
    –    dezvoltarea analizei traseelor culturale din Anina;
    –    inventarierea fotografică a elementelor de peisaj industrial de pe teritoriul Aninei.
  • marți 28 iulie:
    –    prezentare Conceptul de muzeu al mineritului (arh. Gabriela Pascu);
    –    vizită în zona Puțului I (Casa mașinii de extracție – ansamblul propus pentru amenajarea Muzeului mineritului din Anina);
    –    observații  in situ.
  • 29, 30 și 31 iulie:
    Propuneri de intervenție la nivelul existentului _ concepte și metodologii de abordare (coordonatori: Oana Țiganea, Gabriela Pascu, Ovidiu Micșa); lucru în echipe.
  • sâmbătă 1 august:
    prezentare publică a rezultatelor atelierului

Concluziile studiilor din 2014 au fost publicate în format bilingv română-engleză sub titlul „Mina de idei Anina. Scenarii de revitalizare post-industrială prin turism cultural: recomandări ilustrate de intervenție la nivelul fondului construit” și pot fi consultate online în acces liber aici

Un articol despre atelierul din 2014 publicat în nr 129 al revistei Zeppelin poate fi vizionat online aici

Proiect finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România (sesiunea de finanţare proiecte culturale Mai – 2015)
Parteneri: Primăria oraşului Anina, OAR – Filiala Timiş, Facultatea de arhitectură şi urbanism Timişoara _ UTP, Asociația Zeppelin (partener media)

Sari la conținut