Programe culturale|

Acest articol se regăsește în: Articole, Suedia Creativa

magi*k. Istoria media printre straturile de antene. (1) Perioada interbelică

antene

Text: Ioana Calen*

Intro

Azi vedem o diversitate de antene pe acoperișurile caselor și blocurilor din București ce par niște obiecte fără sens, dar care vorbesc despre fenomenul tehnologic cu cel mai mare impact asupra societății: apariția culturii media. Această istorie pornește de la momentul apariției radioului în Bucureşti în anii ‘20, când antenele radio erau un simbol al unei cuceriri tehnologice epocale, afișate cu mândrie în arhitectura art deco și pe clădirile moderniste. În perioada de după război, când radioul și TV-ul deveniseră tehnologii de masă, în România blocurilor comuniste apar antenele improvizate și bricolate pentru a accesa cât mai multe posturi, ca formă de rezistență față de izolarea politică a țării. Imediat după anii ‘90, acestea sunt înlocuite de parabolice și ulterior de acces la media facilitat de cablu și, azi, de fibră optică.

Accesul instantaneu la surse nelimitate de informație și chiar discuțiile legate de introducerea “dreptului la link” în drepturile garantate ale omului ni se par azi firești, însă, în perioada comunistă, cultura “underground” avea o conotație total diferită de ceea ce înțelegem azi prin acest termen. Reprezenta o rețea de căi secrete și uneori periculoase de acces la informații nedistorsionate de stabilimentul politic, acces care te putea costa libertatea ta, a celor dragi și, în cazuri extreme, chiar viața. Foamea cu care românii s-au năpustit asupra conținutului media după 1990 este, pe de-o parte, o contrabalansare a lipsei de acces la informație de calitate în perioada comunistă și, pe de altă parte, rezultatul unei perioade de tranziții lungi și dificile din punct de vedere economic.

 

Perioada interbelică

În 1927, la doar 27 de ani de la primul semnal audio transmis prin intermediul undelor electromagnetice pe o distanță de aproximativ 1,6 kilometri de către Reginald A. Fessenden, cel care în 1906 a realizat prima transmisie radio publică, regele Ferdinand a semnat documentul de constituire a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România. Societatea comandă firmei Marconi un post de emisie de 12 kW, iar pe 1 noiembrie 1928 are loc prima emisie oficială, cu un emițător de 400 W pe o lungime de undă de 401,6 m.

Anul 1927 este o dată importantă în istoria Radiodifuziunii Române: specialiştii Institutului de Electrotehnică îndrumaţi de profesorul Emil Petraşcu au realizat în laboratorul acestei şcoli primul emiţător român cu putere de 200 W pe unda de 200 m. Pentru prima oară, văzduhul a fost brăzdat în mod regulat, organizat de comunicări şi melodii româneşti. S-au perindat prin faţa microfonului, la institut, artişti şi conferenţiari. A fost difuzată muzică românească şi clasică cu ajutorul dozei electromagnetice sau chiar preluată direct din sălile de concerte ale Capitalei cu care emiţătorul era legat prin cabluri”, spunea Ion Florea, inginer, publicist în domeniul radiofoniei,  într-un interviu realizat de Ana Negru în 1993.

 ultima pagina Radio Universul 30iunie-6 iulie 1935nr 37 5 lei

Reprezentanții stabilimentului politic din perioada respectivă au recunoscut în versatilitatea și forța acestei noi tehnologii ce putea lua o amploare greu de controlat potențialul unui pericol pentru statu-quoul politic și social al momentului, și au încercat în perioada primelor inițiative să îngreuneze, prin metode birocratice, trecerea acestui tip de tehnologie la stadiul de masă. Alinierea României la standardele economice, tehnologice și culturale europene din acea perioadă oferea însă un context propice pentru dezvoltarea radiofoniei ce era privită drept “un important mijloc de informare rapidă și culturalizare, contribuind la ridicarea nivelului moral și cultural al mulțimii”, dar și rolul de propagandă socială de “unificare a sufletelor românilor”. Pe lângă concertele simfonice și melodiile din cultura populară a acelor timpuri erau transmise poezii, teatru radiofonic, conferințe ale intelectualilor vremii – Horia Furtună, Simion Mehedinți, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, pe seama căruia se făceau glume pentru că i se auzea respirația grea în microfon, sau Mihail Sadoveanu, a cărui modulație vocală dădea adesea acele transmițăroului peste cap, provocând întreruperi.

Pentru consumatorii de cultură, interacțiunea cu lumea și felul în care își iau informațiile și-și construiesc părerile, mentalitățile și valorile urmau să se schimbe pentru totdeauna, iar asta era doar un prim pas. Odată cu introducerea tehnologiei radio se conturează formele incipiente ale culturii mass-media autohtone: complementar conținutului educativ (cursuri radiofonice, revista literară, cronica radio) și cultural (radioconferințe, teatru radiofonic etc.), apar emisiunile de divertisment și sport, dar și emisiuni radiofonice dedicate: ora femeilor, ora copiilor, ora școlarilor, ora sătenilor. Vigilența inițială a reprezentanților politici se transformă în entuziasm pe măsură ce aceștia realizează potențialul de comunicare publică și propagandă a radioului, propagandă menită să promoveze valorile regalității și culturii românești împotriva tendințelor revizioniste ce se coagulau în acea perioadă.

Clasa politică a trecut rapid de la o atitudine vigilentă și rezervată la o atitudine pro-activă: “Pe vremea aceea, Carol al II-lea circula foarte mult în ţară şi ţinea discursuri, şi eu eram însoţitorul lui din partea Radioului, totdeauna eram cu aparatele după dânsul. Ajunsesem chiar să mă înţeleg cu el din ochi: îmi făcea semn că vrea să vorbească la microfon, îi duceam microfonul – pe urmă l-am cunoscut şi personal. A trebuit să înregistrez la Palat, când a fost o mare expoziţie la dânşii şi au vrut ei să aibă cuvântul regelui. Şi m-am dus, l-am înregistrat şi i-am atras atenţia că a greşit în două locuri şi după aceea a mai înregistrat o dată. Şi după aceea reprezentantul expoziţiei aici a zis: «Nu se poate, trebuie să vorbească în direct, că la noi aşa este, nu pe înregistrare…» – şi-atuncea am făcut şi o transmisie de la Palat”, povestește Paul Știubei, unul dintre primii ingineri ai Radioului, în cadrul unui interviu realizat de Mariana Conovici.

  reclama emisiuni radio

Publicitatea radiofonică constituia cadrul perfect pentru primele exerciții de relații publice și marketing, pregătind terenul pentru o societate din ce în ce mai orientată către consum, paralel cu dezvoltarea economic, dar și cu deschiderea culturală către societățile occidentale. Una dintre cele mai frecvente practici publicitare folosite și în advertisingul contemporan era o formă de endorsment avant la lettre, prin angajarea unor vedete și persoane publice să se prezinte în cadrul unor spoturi radio drept consumatori fideli și entuziaști ai unei game largi de produse și servicii. Endorserul tipic făcea parte din societatea “artiștilor” (scriitori, dirijori, interpreți de muzică simfonică, actori, balerine, actrițe), întrucât publicul interbelic îi considera pe aceștia vectorii principali ai valorilor specifice unui public-țintă format din elitele culturale, sociale şi industriale ce se suprapuneau pe grupul de “early adopters” ai tehnologiei radio, pe care consumatorii din clasele de mijloc încercau să îi imite atât în ceea ce privește manierele, cât și în ceea ce privește obiceiurile de consum.  

 revista lunara romania anul III nr 4 ONT aprilie 1938

 Aparatul radio este mai degrabă un bun simbolic, care avea să aducă un plus nu doar în calitatea vieții consumatorior, cât mai ales în ceea ce privește statutul lor în societate. Raporturile de putere începeau să se schimbe pornind nu doar de la accesul la informație, dar mai ales de la calea de acces la informație.

 

radio romania 1943 ianuarie 9

 Faptul că puteau auzi din București un concert de la Opera de la Viena sau că ascultau vocea lui Tudor Arghezi care lăuda aparatul de radio Atwater-Kent declanșa un tip de imersiune în conținutul media care ar echivala cu cele mai performante tehnologii de Virtual Reality ale momentului. Achiziția unui aparat de radio constituia nu doar satisfacerea unei nevoi, dar mai ales o declarație de statut într-o societate care se dezvolta în acea perioadă într-un ritm accelerat, în care elitele dădeau tonul întregii societăți, iar trendurile se propagau cu viteză amețitoare.

 radio romania ian 1943 2

 Pe măsură ce programul radiofonic se extindea, ajungând de la 2-3 ore pe săptămână la câteva ore pe zi, atât durata și diversitatea emisiunilor radio, cât și numărul ascultătorilor erau în continuă creștere. Numărul abonaților a sărit de la 2 000 în primul an de transmisie la 14 500 la finalul anului 1928 și 274 314 la sfârșitul anului 1938. Primele aparate românești civile de radio, în fapt stații de emisie-recepție, au fost construite între anii 1926 şi 1928, iar cele două reviste de specialitate, “Radio Român” și “Radiofonia”, au prezentat diverse scheme de radioreceptoare pe care radioamatorii le puteau construi personal. Philips a fost prima companie străină care a comercializat radioreceptoare, tuburi electrice, difuzoare și alte componente, iar în anul 1933 a deschis o linie de asamblare la Oradea, atelier care un an mai târziu a fost mutat la București. În câțiva ani, fabricile Philips din România asamblau 10 000 de aparate pe an.

 

Analizând construcţiile din perioada interbelică ce păstrează și azi antenele moderniste sau art deco ca parte din arhitectura respectivă, remarcăm următoarele constante ale acestor elemente metalice verticale ca dovadă a însemnătății lor pentru prestigiul personal al comanditarilor: dimensiunea exagerată, poziţia privilegiată în compoziţia faţadelor, modul de prindere care împreună cu elemente de tencuială formează nişte modele decorative art deco sau paquebot style/streamline uşor identificabile, precum şi anumite diferenţe între terminaţiile lor, cu unul, două sau trei discuri.

 Antenele radio, afișate cu atâta emfază, vorbesc despre promisiunea modernităţii adusă de tehnologia ce urma să penetreze rapid toate straturile societății și despre un nou tip de imaginar colectiv care lua amploare în acea perioadă.

Antenele erau de fapt aranjamente de materiale conducătoare de electricitate (cupru sau aluminiu), care generează și radiază în câmp electromagnetic drept răspuns la aplicarea unei tensiuni electrice la capetele sale.

 

Azi le vedem ca un fel de palimpsest al optimismului tehnologic care răsărea, antenele deveniseră nu doar o parte din designul faţadei, dar reflectau un anumit tip de energie a societății şi un univers casnic nou.

Locul radioului în locuinţă şi noua sa poziţie în casele oamenilor aveau să aducă o altă aşezare a mobilierului în cameră, un altfel de relaţii între membrii familiei şi altfel de ritualuri private și sociale.

 

* Cercetare și text pentru expoziția magi*k – o tehno-arheologie a orașului București, de la radio la internet, în cadrul programului Suedia creativă #3

 

Articole conexe:

magi*k. Istoria media printre straturile de antene. (2) Perioada regimului comunist

magi*k. Istoria media printre straturile de antene. (3) Perioada de tranziţie și contemporană

Autori: