Interpreţii discului de muzică clasică al anului 2013, în recital la Bucureşti

În ianuarie, Radio România Muzical anunţa discul de muzică clasică al anului 2013, rezultat al voturilor exprimate de ascultători pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2013”, derulată la www.romania-muzical.ro.

În 8 mai 2014, de la ora 19.00, în Sala Cerchez a Muzeului Naţional Cotroceni, protagoniştii discului de muzică clasică al anului 2013 – violoncelista Laura Buruiană şi pianistul Ferenc Vizi – susţin un recital la Bucureşti, la invitaţia Radio România Muzical.

 

interpretii discului muzical al anului 2013

Programul va cuprinde atât lucrări înregistrate pe discul de muzică clasică al anului 2013: Sonata nr.2 op.58 în Re major pentru violoncel şi pian de Felix Mendelssohn, precum şi un Cântec fără cuvinte al aceluiaşi compozitor, cât şi opusuri semnate de Claude Debussy (Sonata pentru violoncel şi pian), Gabriel Fauré (Elegia op.24) şi George Enescu (Nocturna şi Saltarello). Recitalul va fi urmat de o sesiune de autografe oferite de protagonişti. Înregistrarea recitalului poate fi ascultată la Radio România Muzical marţi, 13 mai, de la ora 19.30.

Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, oficiile Poştei Române, magazinele Inmedio şi Germanos şi la Sala Radio. Preţul unui bilet: 25 lei.
O ediţie specială a emisiunii „Interviurile Radio România Muzical” (live în FM, dar şi audio-video pe site-ul www.romania-muzical.ro) îi va avea protagonişti pe Laura Buruiană şi Ferenc Vizi miercuri, 7 mai, de la ora 19.00. Realizator: Cristina Comandaşu, coordonatorul proiectului „Votează discul de muzică clasică al anului” care continuă şi în 2014, pe pagina www.romania-muzical.ro.

Laura Buruiană, născută în 1980, este recunoscută drept una dintre interpretele române de vârf ale generaţiei sale. A fost susţinută de Radio România Muzical în 2004, când a ajuns în finala concursului New Talent de la Bratislava derulată sub egida Uniunii Europene de Radio. Laura Buruiană a confirmat statura sa de veritabil talent prin apariţiile ulterioare pe importante scene europene şi americane. De asemenea, ea a înregistrat mai multe discuri: lucrări de Enescu pentru casa Naxos (2008), un disc Brahms pentru Coviello Classics (2012) şi un album Enescu cu Trio Brâncuşi pentru Zig Zag Territoires (2012), precum şi un disc cu lucrări de Enescu şi Bartok apărut la casa Ollecello (2013).

Pianistul Ferenc Vizi s-a născut la Reghin. Remarcat de Gerard Fremy la concursul Enescu din 1991, a studiat apoi la Paris, desfăşurând o interesantă carieră, mai ales în Franţa.
Recitalul este organizat de Radio România Muzical, în colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni, cu sprijinul Lafarge România – partener principal şi Travel solutions.

Parteneri media: Anzisoft, Agerpres, 7 seri, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Zeppelin, getlokal.ro., artline.ro, port.ro, Diplomat Club, Q Magazine.

Sari la conținut