Hey!yard – un proiect al secţiei de arhitectură a Liceului de Artă din Târgu Mureş

Liceul Vocațional de Artă din Tîrgu Mureș are o lungă tradiție în predarea cursurilor de muzică, pictură, sculptură și grafică iar recent a introdus o secție de arhitectură. Pe lângă cursurile de teorie și orele de atelier destinate elaborării proiectelor sau a machetelor, elevii au nevoie să-și poată dezvolta abilitățile practice, prin  construirea unor structuri experimentale la o scară mică, într-un mediu colaborativ.

0-harta

Împreună, am descoperit faptul că cea mai bună modalitate de a începe acest demers ar fi prin implicarea elevilor într-un proiect, care are ca scop reamenajarea curții clădirii unde se află atelierele de specialitate și de a o transforma într-un spațiu în care se încurajează interacțiunea cu alți elevi.

Proiectul
Hey!yard este primul proiect în cadrul școlii, care implică elevii nu doar pe partea de design ci și pe partea de construcție. De-a lungul atelierelor din lunile martie și aprilie, am finalizat primele două etape: analiza curții şi a nevoilor celor care o folosesc și partea de design propriu-zis.

5-curte

A fost o adevărată provocare pentru grupă să interacționeze cu ceilalți elevi ai liceului, să le descopere dorințele și să gândească soluții cu ajutorul cărora să încurajeze socializarea între elevi dar și să acopere nevoile funcționale specifice unui spațiu de acest tip.

Am luat în considerare trei mari nevoi care ne-au fost aduse la cunoștință de majoritatea elevilor și am divizat spațiul în trei părți cu intervenții diferite care să răspundă acestor nevoi.

Platforma în trepte

2-platforma-in-trepte
Această intervenție urmează a funcționa pe principiul unui mini amfiteatru  cu locuri  care să permită desfășurarea orelor de studiu în aer liber dar și pentru studiu individual.

Modulele mobile

3-module-mobile
Aceste mici scaune pot fi ușor mutate prin curte și vor fi depozitate într-o structură din lemn, în care vor fi protejate de ploaie sau pe timpul iernii.

Banca

4-banca
Banca are o lungime generoasă, a fost concepută pentru a lua prânzul la umbra copacilor din curte, iar la una dintre extremități are inclus un rastel pentru biciclete.

Bugetul
Suma totală, de care avem nevoie pentru a realiza proiectul, este 3500 USD, în care sunt incluși banii pentru materiale, transport, închirierea uneltelor, mese în timpul construcției și recompensele pentru susținători.
Banii strânși vor fi folosiți în construcția proiectului de către echipă (elevi și profesor coordonator) cu ajutorul altor profesioniști.

Impactul
Cu ajutorul susținătorilor vom putea duce proiectul in următoarea etapă și anume construirea propriu-zisă a structurilor, care nu doar că îi ajută pe elevi să își dezvolte abilitățile necesare pentru domeniul lor de lucru dar în același timp îi încurajează să preia inițiativa și să fie implicați în remodelarea spațiului care le este pus la dispoziție.

Echipa
Ana Felvinczi – coordonator/architect
Ancuța Ungur– elev secția arhitectură
Paul Câmpean– elev secția arhitectură
Laura Roșca– elev secția arhitectură
Răzvan Farcaș– elev secția arhitectură
Diana Horvath– elev secția grafică/ ilustrator
Vlad Beianu– elev secția arhitectură
Roxi Nae– elev secția arhitectură

fb.com/heyard

Puteţi contribui, chiar şi cu sume simbolice, vizitând pagina de campanie a proiectului – aici

Sari la conținut